Capitolul 11 din cartea Faptelor Apostolilor este cunoscut datorită ultimei părți a v. 26: „Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia.” Este într-adevăr un moment important, așa că ne întrebăm de ce tocmai aici, de ce tocmai atunci?
Ca să putem răspunde la aceste întrebări, trebuie să înțelegem că biserica lui Hristos, ucenicii, a fost percepută inițial ca una dintre multele grupări care aparțineau iudaismului. Acesta este motivul pentru care, în primă fază, creștinii s-au bucurat de libertate religioasă în mijlocul Imperiului Roman. Acesta este și motivul pentru care autoritățile romane au fost reticente, în partea de început, în a se implica în disputele ivite între iudei și creștini. Pentru ei era vorba despre dispute teologice irelevante, apărute între adepții aceleiași religii. Chiar după „episodul Antiohia”, Galion, cârmuitorul Ahaiei avea să afirme, atunci când iudeii l-au târât pe apostolul Pavel în fața scaunului de judecată: „Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăție, v-aș asculta după cuviință, iudeilor! Dar dacă este vorba despre neînțelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume și asupra legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste astfel de lucruri. Și i-a alungat de la scaunul de judecată” (Fapte 18:14-16).
Disocierea creștinismului de iudaism nu a fost un proces scurt, nici simplu și nici lipsit de probleme. Ar fi nevoie de mai multe volume pentru a-l descrie. Să observăm că, pentru început, apostolii au vestit Evanghelia doar iudeilor. Nu trebuie să treacă neobservat modul în care apostolul Petru își începe predica din ziua Cinzecimii: „Bărbați iudei și voi toți care locuiți în Ierusalim (…)” (Fapte 2:14). Este nevoie de intervenția directă a lui Dumnezeu pentru a-l convinge pe apostolul Petru să meargă și să vestească Evanghelia în casa unui roman. Apostolul Petru se duce, deși nu o face nicidecum din convingere și cu inimă împăcată, ci pentru a da ascultare cuvântului care, în mod clar, venea din partea lui Dumnezeu. Prima parte a capitolului 11 descrie revolta și nemulțumirea fraților din Iudeea, în fața cărora apostolul Petru trebuie să se justifice. Argumentul final, atât pentru Petru, cât și pentru frații din Iudeea este faptul că „Duhul Sfânt s-a pogorât peste ei ca și peste noi la început” (vezi v. 15). Lucrul acesta nu s-a întâmplat pentru a stabili un tipar al convertirii, ci tocmai pentru ca reticența lui Petru și a celorlalți iudei să fie biruită. Faptul că Duhul s-a coborât peste neamuri, ca și peste iudei în ziua Cinzecimii este dovada netăgăduită că „Dumnezeu nu este părtinitor” (Fapte 10:34) și că „Dumnezeu a dat și neamurilor pocăință ca să aibă viața” (Fapte 11:18).
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează