Au trecut mai multe zile de când a fost dat publicității rezultatul recensământului din anul 2022. Ce a atras atenția în mod deosebit a fost dușul rece pe care l-am primit cei mai mulți dintre noi la capitolul „religie”; aproape toate cultele religioase au luat-o în jos destul de semnificativ, numeric vorbind!
Ce a atras atenția în mod deosebit a fost dușul rece pe care l-am primit cei mai mulți dintre noi la capitolul „religie”; aproape toate cultele religioase au luat-o în jos destul de semnificativ, numeric vorbind! Momentul acestui recensământ nu trebuie să fie trecut ușor cu vederea. E adevărat că sunt categorii de persoane pe care recensământul nu le clintește câtuși de puțin. Optimiștii incurabili („să fie bine, ca să nu fie rău!”), înregimentații ideologic, legaliștii autosuficienți, leneșii intelectuali, blajinii „sfinți ignoranți”, hienele ecleziale politice și alte asemenea categorii vor continua să-și întrețină propriile iluzii ale succesului și vor argumenta cu aceleași lozinci perimate, pe care nu le mai înșir aici.
Sunt convins, însă, că rezultatele acestui recensământ vor stârni discuții și păreri, chiar și la multă vreme după ce subiectul nu va mai avea interes public. Nu sunt o apă și-un pământ chiar toți liderii religioși, profesorii de școli teologice, președinții de organizații sau membrii bisericilor! Unii își pun întrebări, caută soluții, se gândesc la viitor, le pasă de copiii lor și de generațiile următoare și înțeleg că ceva trebuie făcut!
Recensământul ne-a confirmat – în cazul în care nu era suficient de clar – că lucrurile s-au schimbat. Lumea nu mai este așa cum o știm. Instituțiile sunt tot mai ignorate, sau chiar atacate, adevărul este relativizat, credința este privatizată, experiența este mai importantă decât cunoașterea, autenticitatea e mai valoroasă decât competența, foamea după „nou” e mai prezentă decât sațietatea tradiției, etica este
utilitaristă, autoritatea e dictată de numărul de „like-uri”, materialismul și consumismul sufocă sufletul, iar lista poate continua. În mod clar, „nisipul religiilor” ne fuge de sub picioare, făcând loc unor spiritualități emergente de tip sincretist, panteist, neo-dadaist. Nu înseamnă că e totul rău în materie de spiritualitate. Să nu ne grăbim cu această concluzie!
Societatea se comportă astfel, fiindcă, la fel ca oamenii care o compun, are și ea vârstele ei. Fiecare societate traversează etapele vieții, de la copilărie la bătrânețe, doar că aceste „treceri” au fost până recent desincronizate din punct de vedere ideologic și geografic. În era globalizării și a mediatizării, omenirea își trăiește vârstele împreună. După bătrânețea societății moderne, care a trăit destul de mult în azilurile raționalismului și a proclamat ba că „Dumnezeu e mort”, ba că „omul a murit”, s-a născut copilașul societății postmoderne, cu alte concepții despre lume și viață, alte valori, alte opțiuni metafizice.
În nici cincizeci de ani – puțini pentru o societate – lumea a ajuns la vârsta adolescenței, cea pe care cred că o trăim noi acum. (Nu am uitat de recensământ, revin la el!). Societatea actuală își descoperă „noua viață” și gustă din ea cu un zvâc rebel adolescentin și cu fiorii unei libertăți proaspăt descoperite, la care nu are de gând să renunțe prea ușor. Religia – sau, mai bine zis, spiritualitatea – urmează și ea un astfel de tipar pueril-adolescentin, care poate combina ușor corcodușele acre cu supa de pui și poate da cu flit părinților iubitori, în timp în timp ce cerșește acceptarea și atenția băiețașilor de cartier, care știu doar să batjocorească și să tragă șpițuri în partea dorsală.
Cum să nu tratăm rezultatele recensământului?
Ținând seama de observațiile de mai sus, aș menționa următoarele:
1. Să nu credem că lucrurile vor fi exact așa cum le-am știut noi în trecut. Cei care trăiesc cu nostalgia unor modele bisericești cunoscute în copilărie / tinerețe ar avea de câștigat dacă înțeleg că lumea s-a schimbat. E adevărat că „nu este nimic nou sub soare” și că în adolescentul devenit adult se regăsește copilul de odinioară, și totuși, el nu mai este un copil. Deci, nu cred că e o soluție bună să așteptăm să treacă vremea, să ignorăm recensământul (și alți indicatori similari), având convingerea că lucrurile vor fi exact cum le-am știut noi cândva.
2. Să nu cădem în capcana părinților abuzivi și intransigenți. Ignorând profilul și nevoile societății contemporane, unii se vor înverșuna și mai tare și se vor încăpățâna să perpetueze modele ecleziale și tradiții cu care ei se simt în zona de confort. Vor face acest lucru, fiind siguri de acțiunile lor, chiar dacă mulți membri vor pleca din biserici. În unele locuri, ne putem aștepta la un tip de panică eclezială care, după acest recensământ, se va transpune în atitudini, tonuri și practici de tip legalist și abuziv.
3. Să nu cădem în capcana părinților permisivi și delăsători. În cazul altora, panica se va manifesta la polul opus, printr-un soi de libertinism accentuat. Unele biserici vor fi îmbătate de dorința după succes, vor deveni tot mai relaxate din punct de vedere doctrinar și moral, vor fi tot mai nebiblice, vor pune accent pe show-uri religioase și experiențe atractive etc. Totul, pentru a-și ține adolescenții-membri acasă sau pentru a-i atrage pe alții sub acoperișul lor eclezial.
Ce cred că ajută după rezultatul recensământului?
1. Întâi de toate, să le acordăm mai mult respect oamenilor. E greu să credem că „adolescentul” nostru nu mai e copilul de altă dată. Oamenii sunt mai sensibili, sunt jigniți mai ușor, vor să știe „de ce”, nu doar „ce” să facă, vor să-i vadă pe liderii religioși mai smeriți, mai vulnerabili, mai autentici. Vor să fie părtași la decizii și la viața eclezială, vor să știe că sunt acceptați și că au un rol semnificativ în familia bisericii. Atitudinile arogante și lipsa de relaționare a liderilor vor fi grav taxate de către credincioși.
2. Valorile sunt și rămân importante. Chiar dacă societatea traversează o fază adolescentină, Biblia rămâne Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, familia este importantă, bunul-simț este nenegociabil, rugăciunea este vitală, iar gloria lui Dumnezeu ne motivează în tot ce facem. Valorile biblice și morale sunt supra-culturale, astfel că nu e bine să cedăm ispitei de a renunța la ele. Mai degrabă, vom căuta moduri noi și creative de a le transmite (și întrupa) în societatea actuală.
3. Să fructificăm această perioadă de formare. La fel ca un adolescent, societatea actuală este în căutarea propriei identități. Chiar dacă, statistic și instituțional, numărul membrilor diverselor culte religioase este în scădere, interesul pentru spiritualitate este în creștere. Oamenii sunt mai curioși, mai deschiși, cu mai puține prejudecăți. Dacă sunt interesați de yoga, energiile universului, ecologism și extratereștri, de ce nu ar fi interesați de Hristos, viața veșnică și alte teme creștine? Nu toate lucrurile sunt rele în cultura postmodernă.
4. Să avem o încredere mai mare în Dumnezeu. Poate o vreme ca aceasta este menită să ne pună mai mult pe genunchi, să recunoaștem că depindem de Domnul, să conștientizăm că Dumnezeu își zidește Biserica, să înțelegem că succesul spiritual nu se rezumă la metode, să ne pocăim fără blitz-uri și camere de filmat, să cerem ca Duhul Sfânt să lucreze mai liber și cu mai multă putere între noi. Nu știu cât vă ajută sau nu aceste gânduri, sper totuși să fiți încurajați. Chiar dacă lucrurile nu vor fiexact cum au mai fost, Biserica are viitor și după acest recensământ. La urma urmei, toți adulții au fost cândva adolescenți!
Photo by Channel 82 on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter