Chiar dacă urasc filmele Hallmark, s-ar putea ca aceasta să aibă ceva ce restul culturii a pierdut din vedere.
Filmele Hallmark transformă un iubitor al Sărbătorilor într-un fel de Scrooge. Le urăsc cu pasiune din motive evidente: premisele sunt absurde și dialogul artificial, transformând orice poveste previzibilă într-un clișeu siropos.
Vă imaginați disperarea care m-a cuprins când am realizat că propria mea poveste “originală” de dragoste nu e nimic mai mult decât o intrigă Hallmark de duzină și vă prezint argumentele.
Femeia protagonistă de la oraș (eu) este obligată să se mute într-un orășel (orașul meu natal din centrul SUA) datorită unei catastrofe neprevăzute (coronavirus), când întâlnește un bărbat care îi va schimba viața. O surpriză de Crăciun (un bilet de avion de 35 de dolari pentru a-și petrece sărbătorile cu familia) contribuie la desfășurarea acțiunii, iar când dezastrele (din ce în ce mai mulți prieteni sunt carantinați) amenință să pericliteze petrecerea de Anul Nou, personajele principale improvizează un sfârșit de an acasă, cu primul “te iubesc” rostit de el (deși, într-un stil propriu Hallmark, eu am fost prima care a recunoscut acest lucru, într-un alt articol de Crăciun).
Pe scurt, prin bune și rele, protagonista realizează că o carieră înfloritoare nu este precum se spune. Când încetinește ritmul vieții și se întoarce la rădăcini, vede căsătoria, comunitatea și apropierea de familie ca o binecuvântare (m-am mutat înapoi în Wisconsin și m-am căsătorit cu protagonistul).
Deși e amețitor, ceva face ca aceste povești trase la indigo să rezoneze cu oamenii. Până la urmă, există destui iubitori de Hallmark, Lifetime sau Netflix. Ceva din aceste intrigi derivative îi atrage pe oameni și astfel îi determina pe producatori să vină cu mici variațiuni ale acelorași povești an după an. Trebuie să fie ceva mai mult decât domnii atractivi de pe afișele publicitare, deoarece aceștia sunt pretutindeni în producțiile de la Hollywood. Ce să fie oare?
Deși e greu să faci abstracție de sentimentalism, s-ar putea ca motivul să fie că Hallmark a luat pulsul unui lucru de care restul culturii încă nu e conștientă. Poate că femeile singure în jur de treizeci de ani, care aud alarma ceasului lor biologic sunând, au ajuns la concluzia tristă că locuința din orașul mare și șefii care se oferă să le plătească avorturile nu le pot iubi. S-ar putea ca o investiție într-o comunitate strâns legată să aibă un profit mai mare decât investiția în crypto.
A te întoarce acasă la “copiii cu blană”, a face sex cu necunoscuți, a călători în toată lumea singură și a face totul pentru Instagram începe să își piardă din strălucire când vârsta mijlocie se apropie și toate aceste distrageri sunt demascate ca fiind un sfârșit amar, nu mijloace de a ajunge la un sfârșit împlinitor.
S-ar putea ca motivul să fie că din ce în ce mai multe femei ale zilelor noastre s-au săturat de mesajele de independență ale feministelor radicale, care au promis emancipare, însă le-a lăsat mai nefericite, înstrăinate, intolerante și confuze?
După părerea multora, cu cat femeile au internalizat mai mult mesajul eliberării lor, cu atât a scăzut fericirea lor. Zachary Porcu a scris în septembrie:
“Numeroase studii arată că femeile căsătorite și care au roluri feminine tradiționale au un grad mai ridicat de împlinire decât cele care nu sunt, precum și că femeile sunt mai fericite dacă lucrează part-time decât dacă se dedică full-time carierei. Cuplurile care au roluri tradiționale de gen au o viață sexuală mai bună, potrivit anumitor studii, în timp ce relațiile egalitariene tind să adopte un comportament de “colegi de apartament” sau să ofere o tonalitate de frate sau soră relației, care subminează dorința sexuală.”
Femeile, fără îndoială, își dau seama de aceste realități. După cum scria Madeline Osburd de la “The Federalist” despre plecarea lui Sheryl Sandberg de la Facebook: “carantinele Covid au fost cele care au scurtat viața perioadei ‘girlboss’”, un trend pe care l-am experimentat pe propria piele. Doi ani după apariția Covidului, aproape 2 milioane de femei au părăsit piața muncii definitiv, făcând ca rata femeilor care muncesc să ajungă la cel mai scăzut nivel din ultimii 33 de ani. Helen Roy a surprins această răsturnare de situație în rândul femeilor în “The American Mind”:
“Pentru femeile mileniale singure, prima dată a apărut singurătatea deprimantă și îngrijorătoare. Publicațiile au fost inundate de articole scrise de femei care au fost dintr-o dată cuprinse de anxietate datorită relațiilor instabile și superficiale. Singure în apartamentele lor, au găsit o lipsă de iubire în viața lor, iar multe au devenit intens conștiente de ceea ce doi ani de distanțare (mai ales pentru cele care au împlinit 30 de ani) pot însemna pentru șansele lor de a se căsători și a avea copii. Dintr-o dată, diferența dintre 28 și 30 de ani a devenit dramatică. Această conștiința de sine biologică a adus câteva întrebări. Mișcarea contra măsurilor anticoncepționale a găsit tracțiune pe TokTok și Instagram, la fel și alte trenduri care vorbesc despre viața într-un ritm lent, feminitate, cultura anti-muncă și anti-relații pasagere.”
Aceste epifanii zguduie lumea. Cer atenție imediată și fapte decisive, dacă femeile doresc să își recapete în totalitate darurile și potențialul dat de Dumnezeu. În timp ce feminismul oferă hashtaguri și un plasture pentru o rană sângerândă, filmele siropoase de Crăciun oferă ceva mai bun. În filmele Hallmark, femeile găsesc o doză de realitate, chiar e dacă într-un loc neașteptat. S-ar putea să sune clișeic, însă asta e ceea ce ne dorim.
Kylee Griswold, The Federalist
Photo by Brooke Cagle on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează