COLINDUL – istorie și relevanță

Dacă așa stau lucrurile, e oportun să ne punem câteva întrebări. Care au fost primele colinde? În ce context au fost intonate? Cum s-a transmis obiceiul colindatului? Mai sunt toate acestea relevante? Sau ar trebui să ne dezbărăm de ele, ca de niște clișee prea vechi pentru a ni se mai potrivi nouă, celor care nici nu mai știm cum să ne numim de moderni ce suntem?!

Se pare că cele mai vechi imnuri de Crăciun apar în secolul al IV-lea, la Roma. Bunăoară, cântecul latin “Veni Redemptor gentium” (”A venit Mântuitorul națiunilor”), a fost scris de Ambrozie de Milano, unul dintre marii lideri ai Bisericii acelor timpuri. Cei care au studiat textul spun că acesta conține declarații austere ale doctrinei Întrupării în opoziție cu arianismul. Un alt colind este “Corde natus ex Parentis” (“Născut din iubirea Tatălui”), semnat de poetul spaniol Prudentius (m. 413) și care încă mai este cântat în unele biserici din Apus. Dar, să fim realiști: s-a colindat mult mai amplu și mai intens în realitatea acelor secole decât putem noi observa azi, pe calea textelor. Majoritatea nu s-au păstrat, cum e de înțeles, dar nu ne îndoim că fenomenul a avut efervescența lui. Colindatul a fost, încă de la început, o formă elegantă și accesibilă de propovăduire a credinței.

În secolele IX-X, proza de Crăciun a fost introdusă în mănăstirile nord europene, dezvoltându-se sub Bernard de Clairvaux într-o secvență de strofe rimate. În secolul al XII-lea călugărul parizian Adam din Saint Victor a început să derive muzica din cântece populare, creând o muzică mai apropiată de tradiționalele colinde de Crăciun. Prin secolul al XIII-lea, în Franța, Germania, și în special, Italia, sub influența lui Francisc de Asissi, s-a dezvoltat o puternică tradiție de cântece populare de Crăciun în limba maternă. Colinde în limba engleză apar pentru prima dată într-o lucrare din 1426 a lui John Awdlay, un capelan din Shropshire, care enumeră douăzeci și cinci de “caroles de Cristemas”, probabil cântate de grupuri de colindători care mergeau din casă în casă.

Piesele pe care noi le știm drept colinde au fost inițial cântece populare cântate în timpul sărbătorilor comunale, cum ar fi cele din perioada recoltelor și de Crăciun. Abia mai târziu au început colindele să fie cântate în biserică. În mod tradițional, colindele s-au bazat adesea pe modelul corzilor medievale, și aceasta le oferă un sunet muzical unic. Unele colinde sunt foarte vechi, avându-și originile direct din Evul Mediu. Ele sunt printre cele mai vechi compoziții muzicale încă cântate în mod regulat. “Adeste fideles” (”Veniți voi credincioșii”) apare în forma sa actuală la mijlocul secolului al XVIII-lea, deși cuvintele este posibil să își aibă originea în secolul XIII.

Colindele au suferit inițial un declin în popularitate după Reforma protestantă (sec. XVI), deși unii reformatori, cum ar fi Martin Luther, au scris colinde și au încurajat utilizarea lor în închinare. Ele au supraviețuit, totuși, în comunitățile rurale, până la renașterea interesului pentru cântece populare în secolul XIX. În secolul al XVIII-lea, reformatorul englez Charles Wesley a înțeles importanța muzicii pentru închinare. În plus față de implementarea de melodii pentru mulți psalmi, care au fost foarte influenți în Marea Trezire din Statele Unite, a scris texte pentru cel puțin trei colinde.

Gerrit van Honthorst detto Gherardo delle Notti – Adorazione del Bambino