De ce e nașterea din fecioară atât de importantă?

Biblia spune că Fiul lui Dumnezeu a intrat și a părăsit această lume prin putere supranaturală. A părăsit-o înviind și apoi înălțându-se la cer și a intrat în ea prin nașterea din fecioară; ambele au împlinit anticiparile din Vechiul Testament (Isaia 7:14 pentru nașterea din fecioară, Isaia 53:10-12 pentru înviere și înălțare).

Miracolele care au însoțit intrarea în lume și părăsirea ei poartă același mesaj. În primul rând, confirmă că Isus, deși nu era mai prejos decât un om, era mai mult decât atât. Viața sa pământească, deși a fost pe deplin umană, a fost de asemenea divină. El, Creatorul, a venit în lume, în lumea Sa, ca vizitator. A venit de la Dumnezeu și a plecat la Dumnezeu.

Părinții bisericii vorbeau despre nașterea din fecioară ca fiind o dovadă, nu că Isus ar fi pe deplin divin ca ființă distinctă de ființele omenești, ci ca fiind pe deplin uman, diferit de îngerii și duhurile care au o formă omenească. Nașterea din fecioară a fost inclusă în Crezul de la Niceea pentru a mărturisi impotriva docetismului (care susține că forma de om a lui Isus era o simplă aparență lipsită de orice realitate). Crezul mărturisește în egală măsură împotriva ideii că Isus nu a fost mai mult decât un om bun.

În al doilea rând, aceste două miracole îi conferă un statut special. Născut din fecioară, nu a moștenit vina numită păcatul originar: natura sa a fost fără pată și faptele, atitudinile, motivațiile și dorințele au fost, în consecință, fără vină. Noul Testament scoate în evidență neprihanirea Sa (Ioan 8:29, 46; Romani 5:18; 2 Cor. 5:21; Evrei 4:15; 7:26; 1 Pet. 2:22–24; etc.). Fiind fără păcat, moartea nu avea putere asupra Lui odată ce jertfa Sa a fost adusă. 

Două relatări

Noul Testament ne relatează două istorisiri complementare ale nașterii din fecioară, în mod evident independente, însă izbitor de armonioase: cea a lui Iosif din Matei 1 și cea a Mariei din Luca 1-2. Ambele au însușirile unor relatări istorice. Istoricii antici, văzându-se pe sine ca artiști și moraliști, în general omiteau referințele și citarea surselor, însă Luca ne dă de înțeles că a avut ca sursă relatarea Mariei (Luca 2:51, Luca 1:1-3).

Matei și Luca ne prezintă două genealogii ale lui Isus (Matei 1:2-17, Luca 3:23-38), aducând confuzie uneori. Există cel puțin două moduri directe de a le armoniza. Fie genealogia dată de Luca ne prezintă strămoșii Mariei, însă începe cu Iosif, ca așa-zisul tată al lui Isus (v. 23), (deoarece se obișnuia ca genealogia să fie prezentată pe linia bărbaților), fie Luca prezintă originile lui Iosif, care sunt diferite de spița regală a succesiunii pe care Matei o înfățișează. (F.F. Bruce, “Genealogy of Jesus Christ”).

Scepticism

În ultimele două secole, scepticismul cu privire la nașterea lui Isus din fecioară și învierea sa fizică a fost deosebit de puternic. A început ca parte a unui demers raționalist pentru un creștinism fără miracole și, deși acest demers a ieșit din uz, scepticismul a rămas, agățându-se de mintea credincioșilor precum mirosul de țigară persistă în cameră după ce scrumierele au fost golite. Cu siguranță, este posibil să crezi în întruparea Fiului etern și preexistent (deși nu este ușor sau natural) în timp ce nu crezi în nașterea, învierea și înălțarea Sa – s-au întâlnit contradicții mai mari decât aceasta – însă este mult mai logic și rezonabil să credem că, din moment ce credem în Isus și Cuvântul întrupat, aceste două miracole ca elemente ale marelui miracol al întrupării Fiului nu prezintă o dificultate deosebită.

Cu siguranță, dacă negăm nașterea din fecioară deoarece a fost un miracol, ar trebui, de dragul logicii, să negăm și învierea în trup a lui Isus. Aceste miracole sunt deopotrivă de importante și este absurd să-l acceptăm pe unul și să-l respingem pe altul.

Maria a rămas fecioară până după nașterea lui Isus, însă ideile ulterioare despre fecioria ei perpetuă sunt fanteziste. Evangheliile arată că Isus a avut frați și surori (Marcu 3:31, 6:3).

“Zămislit de la Duhul Sfânt, născut din fecioara Maria” – această parte din Crez mărturisește realitatea întrupării, nu slava mamei lui Isus. Cu toate acestea, Biserica Romano-Catolică a susținut dezvoltarea nefericită a mariologiei (doctrina cu privire la Maria) printre teologi și mariolatria (cultul Mariei) printre credincioși. Mariologia, care o vede pe Maria ca Mântuitoare, la fel ca Fiul ei, susține învățătură nebiblică că Maria, la fel ca Isus, s-a născut fără păcat (imaculata concepție) și a intrat în gloria învierii imediat după moarte.

Însă adevărata Maria, Maria a Scripturilor, se vedea pe sine ca o păcătoasă salvată. “Mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1:47). Ea ne-a dat un exemplu extraordinar, nu numai de privilegiul (și prețul plătit) colaborării cu Dumnezeu în planul Său de a binecuvânta lumea (Luca 1:38, 2:35), ci și de răspunsul umil la harul lui Dumnezeu. Părinții se codesc în a primi ceva de la copiii lor, iar Isus a spus într-o împrejurare: “Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa Lui.” (Matei 13:57), însă Maria, după o necredință inițială (Matei 13:57, Marcu 3:20-35, Ioan 7:3-5), a ajuns la credința adevărată în Fiul ei (Fapte 1:14). Am învățat din exemplul ei?

J.I. Packer, Crossway

Photo by Grant Whitty on Unsplash