Mitul nr. 1: Căsătoria te va scăpa de păcate.
Cele mai multe dintre problemele cu care ne confruntăm în căsnicie nu sunt intenționate sau personale. În majoritatea situațiilor din căsnicie, nu te confrunți cu dificultăți pentru că soțul/soția ta a făcut în mod intenționat ceva care să vă îngreuneze viața. Da, în momentele de furie se poate întâmpla acest lucru. Dar, cel mai adesea, ceea ce se întâmplă cu adevărat este că viața ta este afectată de păcatul, slăbiciunea și eșecul persoanei cu care trăiești. La un moment dat, vei fi egoist. Într-o anumită situație vei vorbi cu răutate. Vor exista momente de gelozie, amărăciune și conflict. Nu poți evita asta pentru că ești un păcătos și ești căsătorit cu un păcătos.
Atunci când urechile tale aud și ochii tăi văd păcatul, slăbiciunea sau eșecul soțului sau soției tale, nu este niciodată un accident; este întotdeauna har. Dumnezeu îți iubește soțul/soția și s-a angajat să îl sau să o transforme prin harul Său, iar pe tine te-a ales să fii unul dintre instrumentele Sale. Așadar, El te va face să vezi, să auzi și să experimentezi nevoia de schimbare a soțului/soției tale, astfel încât să poți fi un agent al salvării Sale.
Mitul nr. 2: Căsătoria îți va satisface așteptările.
Căsnicia fiecăruia dintre noi devine ceva ce nu am intenționat. Ți se cere să te confrunți cu lucruri cu care nu ai plănuit să te confrunți. În fiecare căsnicie, păcatul complică ceea ce altfel ar fi simplu. În fiecare căsnicie, păcatul lumii face ca lucrurile să fie mai complicate și mai dificile. În fiecare căsnicie, fie romantismul amețitor scade și este înlocuit cu o iubire mai robustă și mai matură, fie egoismul păcatului reduce căsnicia la o stare de laxitate relațională.
Mitul nr. 3: Să fii în relație cu cineva pe care îl iubești este ușor.
Este o muncă grea să ne pese, este o muncă grea să ne disciplinăm pentru a fi atenți și este o muncă grea să ne gândim mereu la cealaltă persoană. Pregătește-te să fii rănit: tu și eu avem tendința de a ne dori ca celălalt să muncească din greu pentru că asta ne va face viața mai ușoară, dar nu prea vrem să fim nevoiți să contribuim noi înșine la munca grea.
Lenea este un păcat egocentric, care ne reduce la pasivitate maritală. Vrem ca lucrurile bune să vină la noi, fără să depunem munca grea de a pune zilnic cărămizile care vor duce la lucrurile bune. Deseori suntem mult mai concentrați pe ceea ce celălalt nu reușește să facă, așteptându-ne de la el să se pună pe picioare, decât pe propriul nostru angajament de a face tot ceea ce este necesar în fiecare zi pentru a face din căsniciile noastre ceea ce Dumnezeu a vrut ca ele să fie. Poți avea o căsnicie bună, dar trebuie să înțelegi că o căsnicie bună nu este un dar misterios. Nu, ea este, mai degrabă, un set de angajamente care se forjează într-un stil de viață de la un moment la altul.
Mitul nr. 4: Iertarea este doar o tranzacție pe orizontală.
Iată ce trebuie să înțelegi: iertarea este un angajament vertical care este urmat de o tranzacție pe orizontală. Ambele aspecte ale iertării sunt esențiale în ordinea în care le-am prezentat.
Atunci când soțul sau soția ta te-a nedreptățit prin cuvinte sau acțiuni, răspunsul tău trebuie să fie modelat de un angajament imediat pe care îl iei în fața lui Dumnezeu. Iertarea începe prin faptul că îi încredințezi Domnului ofensa. Acest lucru nu înseamnă că te comporți ca și cum ceva greșit este corect. Înseamnă că nu porți greșeala cu tine (amărăciune) și că nu-l tratezi pe celălalt în lumina greșelii (judecată). Te încredințezi milei și dreptății lui Dumnezeu și te angajezi să învingi răul cu binele (vezi principiile enunțate de Pavel în Romani 12:9-21). Te angajezi să răspunzi soțului tău cu același har care ți-a fost dat. Nu te plasa în locul lui Dumnezeu și nu aplica pedepse pentru jignirile partenerului tău.
Mitul #5: Intimitatea este combustibilul unei relații bune.
Căsătoria este, de fapt, doar un exercițiu de grădinărit pe termen lung. Dacă te-ai ocupat vreodată de grădinărit, știi că pur și simplu nu există scurtături. Când treci cu mașina pe lângă acea casă împodobită cu flori superbe de o mare varietate de culori și soiuri, spune-ți că ceea ce privești este o muncă grea. Grădinile încep cu o muncă grea. Curățarea terenului nu este distractivă, dar este esențială. Săparea gropilor pentru semințe nu este plăcută, dar și acesta este un pas necesar. Munca de udare și de plivire regulată este, de asemenea, o necesitate.
Sexul nu este combustibilul unei relații bune, ci este expresia sau fructul acesteia. Așa că este imposibil să nu cărăm cu noi caracterul și calitatea relației în acest moment de vulnerabilitate. Păcătoșii (ceea ce, în caz că ați uitat, suntem cu toții) aduc întotdeauna păcatul în căsnicia lor. Suntem cu toții oameni care trebuie să smulgă zilnic buruienile personale și relaționale pentru ca florile iubirii și ale harului să crească.
Un text de Paul David Tripp pentru Crossway
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează