Pentru omul primitiv, a rămâne activ și ager era o chestiune de necesitate și de supraviețuire. El nu știa niciodată când un alt sat ar putea să se năpustească pentru un atac, când un urs i-ar putea tăia calea în pădure sau când un fulger ar putea declanșa un incendiu. Simpla obținere a hranei presupunea efort fizic și, uneori, riscuri. Din acest motiv, riturile tribale de trecere includeau aproape întotdeauna teste dureroase ale stoicismului și hărniciei unui om și necesitau demonstrarea publică a îndemânării și măiestriei în artele luptei și vânătorii. Dacă un băiat dorea să câștige titlul de „bărbat”, trebuia mai întâi să își dovedească bărbăția. Dar testele nu se opreau aici; ele durau toată viața. Un bărbat trebuia să dea dovadă în permanență de curaj și iscusință în fața pericolului și a riscului și să fie dispus să se ridice și să lupte atunci când era provocat. Bărbații primitivi participau aproape în mod universal la sporturi și concursuri fizice regulate deoarece aceste activități reprezentau oportunități atât pentru a-și perfecționa abilitățile fizice și condiția fizică (adică pregătirea pentru vânătoare și luptă), cât și pentru a concura în mod public pentru statut cu alți bărbați.
Pe măsură ce civilizația s-a dezvoltat, societățile au exploatat adesea energia masculină prin instituirea recrutării militare universale. În calitate de cetățeni-soldați, bărbații trebuiau nu numai să își dezvolte abilitățile de muncă și/sau să obțină o educație în domeniul umanist, ci și să fie antrenați în artele războiului.
Deci, ce trebuie să facă majoritatea bărbaților într-o perioadă în care nu există plase de siguranță, în care nu sunt obligați să se mențină în formă și pregătiți pentru orice situație de urgență, iar lipsa aparentă a unei amenințări iminente îi determină pe cei mai mulți să ia calea celei mai mici rezistențe?
William James, celebrul psiholog filozof și pacifist înfocat, s-a confruntat cu această întrebare într-un eseu publicat în 1910. James a recunoscut că războiul, deși sângeros și costisitor, activa calități înrădăcinate în masculinitate, făcea apel la capacitatea de eroism și testa virtuți precum hărnicia, fidelitatea, vigoarea, curajul și inventivitatea mai tare decât orice altă provocare.
„Viața umană fără dificultăți”, a conchis James, „ar fi plictisitoare. Fără riscuri sau premii pentru cei îndrăzneți, istoria ar fi într-adevăr insipidă.” Din acest motiv, James a simțit că nu poți scăpa pur și simplu de război fără să înlocuiești războiul cu o altă mare misiune/scop/provocare/sfidare.
Recunoscând că „Strămoșii noștri ne-au întipărit apetitul pentru conflict în oase, iar mii de ani de pace nu îl vor scoate din noi”, el a considerat că energia oamenilor ar trebui să fie direcționată către un alt tip de „luptă”. „Trebuie să ne supunem în continuare, în mod colectiv, acelor dificultăți care răspund poziției noastre reale pe acest pământ doar parțial ospitalier”, a sugerat James. În vremuri de pace, „trebuie să facem ca noi energii și hărnicie să susțină masculinitatea” care fusese construită anterior prin eforturi marțiale. James a propus astfel crearea unui „echivalent moral al războiului”. În locul războiului omului împotriva omului, el a cerut un „război împotriva naturii”. Prin aceasta el nu se referea la distrugerea naturii, ci la îmblânzirea și gestionarea ei – construirea de lucruri noi din materiile sale prime. James și-a imaginat un program național în cadrul căruia grupuri de tineri – bogați și săraci deopotrivă – petreceau câțiva ani construind drumuri și poduri, pescuind, lucrând în mine etc. Proiecte practice care să construiască țara și, în același timp, să spargă barierele de clasă, să dezvolte duritatea și disciplina bărbaților și să ofere șansa de a experimenta provocarea de a munci cu sudoarea frunții. Ceva asemănător cu Corpul civil de conservare care a fost adoptat în timpul Marii Crize Economice.
James a considerat că acest „război împotriva naturii” va dezvolta genul de virtuți scoase la iveală în războiul tradițional, dacă nu exact în aceeași măsură, atunci cel puțin mai mult decât ar fi fost posibil fără o astfel de experiență. Ar crea un ritual de trecere care ar fi bun pentru națiune în ansamblu și bun pentru fiecare persoană care a participat: „Tinerii noștri ar fi recrutați, prin alegerea lor, pentru a părăsi copilări și pentru a se întoarce în societate cu preferințe mai sănătoase și idei mai cumpătate. Și-ar fi plătit taxa de sânge, și-ar fi făcut partea lor în războiul imemorial al oamenilor împotriva naturii, ar călca pământul cu mai multă mândrie, femeile i-ar prețui mai mult, ar fi tați și învățători mai buni pentru generația următoare”.
Personal, sunt un mare susținător al ideii de serviciu național obligatoriu, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Cel puțin în teorie. Le-aș oferi oamenilor posibilitatea de a alege între serviciul în folosul comunității și înrolarea în armată. Dar, bineînțeles, este o idee greu de implementat. Nu cred că se va întâmpla prea curând ceva asemănător cu ceea ce și-a imaginat James.
Așadar, unde rămâne bărbatul?
Cum poți găsi motivația de a dezvolta cele patru virtuți tactice ale masculinității într-o perioadă în care nu este nevoie acută de ele, de a cultiva hărnicia și duritatea într-o perioadă de confort și moleșeală și de a rămâne ager și a deveni cel mai bun atunci când poți să te descurci fiind doar mediocru? Ca să fiu sincer, pur și simplu nu ai cum să fii la fel de motivat atunci când nu există șanse mari ca un membru al tribului inamic să sară din spatele unui copac pentru a te ataca sau să fii chemat să servești în luptă. Acest lucru este valabil mai ales pentru cultura masculinității la nivel social; majoritatea bărbaților vor urma pur și simplu calea confortabilă a celei mai mici rezistențe atunci când nu sunt împinși de un imbold extern să facă altfel.
Dar, la nivel individual, este posibil ca unii bărbați – cei care nu vor fi niciodată mulțumiți cu status quo-ul – să rămână ageri și pregătiți, conducându-se pur și simplu din motivație internă.
Va urma.
Un text de Brett și Kate McKay pentru The Art of Manliness
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter