„Grozav lucru să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu!” – devoțional din Evrei 10

Jertfele aduse în cadrul Vechiului Legământ nu puteau să aducă o curățire deplină a păcatelor, astfel ca noi să fim eliberați și împăcați cu Dumnezeu (sau „să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie”- v. 1, folosind limbajul autorului). Care era semnul că acestea nu își îndeplineau menirea? Foarte simplu, afirmă autorul, prin caracterul lor repetitiv! Astfel, v. 1 vorbește despre „aceleași jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an.” Afirmații asemănătoare întâlnim și în v. 11: „orice preot face slujba în fiecare zi.”/ „aduce de multe ori aceleași jertfe.”

Spre deosebire de toate aceste jertfe, Domnul Isus Hristos a adus o jertfă unică, perfectă, suficientă. Odată pentru totdeauna. Spre deosebire de jertfele vechiului legământ, jertfa Sa nu mai trebuie repetată. În sensul acesta, v. 11 ne vorbește despre „jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.” V. 12 și 14 sunt în același ton: „A adus o singură jertfă pentru păcate.”/ „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pe cei sfințiți.”

O imagine preferată a autorului epistolei este aceea a așezării Domnului nostru Isus Hristos la dreapta lui Dumnezeu. Aceasta apare chiar în partea introductivă a epistolei unde se spune că Domnul nostru „a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta măririi, în locurile preaînalte.” (1:3). Imaginea este reluată în v. 12 din acest capitol, unde ni se arată că „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.” În vechiul cort și templu nu existau scaune. Preoții nu se așezau niciodată, pentru că niciodată slujba lor nu era încheiată. Mereu apăreau noi jertfe de adus, oameni care aveau nevoie, din nou și din nou, de ispășire. Întotdeauna se desfășura o activitate intensă la cort și mai apoi la templu. Domnul nostru însă a dus jertfa desăvârșită și suficientă, ce nu trebuie repetată. Acum că lucrarea s-a încheiat, S-a așezat și nu mai așteaptă decât ca „vrăjmașii Lui să-I fie făcuți așternut al picioarelor Lui” (vezi v. 13), lucru care se va întâmpla negreșit la vremea hotărâtă de Dumnezeu.

În cea de-a doua parte a cap. 10, autorul încheie lunga secțiune începută în cap. 4, secțiune ce demonstrează superioritatea preoției lui Hristos. În lumina acesteia, trebuie să acționăm! Pur și simplu nu putem „sta nepăsători față de o mântuire așa de mare!” (2:3). Astfel, el oferă patru îndemnuri care încep cu „să”, incluzându-se pe sine în aceste acțiuni. Sintetizând, suntem chemați să: (1) Ne apropiem de Dumnezeu cu o inimă curată (v. 22), (2) Rămânem credincioși, așa cum El este credincios., (3) Veghem unii asupra altora, dar nu cu atitudinea polițistului, ci cu scopul încurajării și, la final (4) Participăm la întâlnirile bisericii. În lumina lucrării lui Hristos, să ne apropiem de Dumnezeu, dar și de ceilalți credincioși, cu atât mai mult cu cât observăm că venirea Domnului se apropie.

Autorul este conștient că nu le va fi ușor. Că perseverarea pe calea lui Hristos le va aduce suferință și durere. Care ar fi însă alternativa? Ce se întâmplă atunci când întorci spatele lui Hristos, singura cale de împăcare cu Dumnezeu, singurul Mare Preot care ne poate prezenta înaintea lui Dumnezeu? V. 31 oferă răspunsul: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu!” Astfel, autorul îi încurajează să persevereze. Este infinit mai bine să aibă parte acum de prigoana oamenilor, iar la final de izbăvirea lui Dumnezeu, decât să se bucure acum de bunăvoința oamenilor, iar la final să cadă în mâinile lui Dumnezeu. Să luăm aminte!

Sacrifice of Isaac – Caravaggio