Numărat, numărat, cântărit și împărțit – devoțional din Daniel 5

Petrecerea aceasta este, pe de o parte, ca orice altă petrecere, unde oamenii își pierd auto-controlul, beau și alunecă în senzualitate. DAR, de data aceasta, lucrurile sunt împinse mai departe: „În cheful vinului…”, împăratul poruncește să îi fie aduse vasele din templul de la Ierusalim (vezi v. 2). Probabil alcoolul începea să încețoșeze mintea lui Belșațar. Îi dădea curaj. Așa că în timp ce strânge cupa cu vin în mână se gândește… “Să încercăm de data aceasta ceva interesant…”. Se pare că Belșațar cunoștea istoria specială a vaselor din templul de la Ierusalim. Știa ce se întâmplase înaintașului său.

Exodul 40:9-10 spune că aceste unelte erau puse deoparte pentru Domnul. Aceste vase sfinte le batjocorește și le desacralizează Belșațar. În mândria inimii lui, Belșațar crede că se poate lupta cu Dumnezeul Acesta. Putem să ni-l imaginăm, strângând cupa folosită în slujba de la templu, în timp ce inima i se umflă de mândrie, în timp ce toți îl laudă și îi admiră curajul și îi cer să mai închine un pahar?

În clipa aceea apare o mână care scrie. În momentul acela împăratul înlemnește. Dacă până atunci, în text, dominantă era roșeața vinului, acum împăratul a îngălbenit și tremură. Este o prezență constantă care pare să îi deranjeze pe împărații Babilonului, după cum vedem în visul lui Nebucadnețar din cap. 2, persoana străină în cuptorul de foc din Daniel 3 sau în glasul care coboară din cer, în cap. 4.

Apar experții, dar, foarte interesant, aceștia nu știu să interpreteze scrierea mâinii. Lumea are experți cu duiumul, dar există anumite lucruri care nu pot fi cunoscute decât prin revelație. Mă gândeam că experții ar fi putut încerca să inventeze ceva, dar nu au făcut-o pentru că le era frică. Aici apare în scenă bătrânul profet Daniel, care se pare că avea undeva la 80 de ani. De ce este el esențial? Pentru că în vremuri de criză, „la el se găsește Duhul Dumnezeilor, lumină, pricepere, înțelepciune…” Toate lucrurile și omul pe care Belșațar nu dădea niciun preț până atunci, devin esențiale.

De aici, nu mai este mult… să îndrăznim să ne imaginăm că deja slujitorii fac ordine în sală. Petrecerea s-a încheiat. Petrecerea atât de strălucitoare cu câteva clipe în urmă devine atât de ridicolă. Toată lumea își îndreaptă privirile spre acest bătrân. Acest bătrân care e singurul ancorat în realitate: total neinteresat de răsplătirile lui Belșațar… Singurul care nu e îngrozit de mână, pentru că o cunoaște. Pentru că avea deja o teamă sănătoasă față de ea. Era mâna care îl purtase și îl făcuse biruitor în toți acești ani. Toată lumea e terifiată, cu excepția lui. El îi explică lui Belșațar ceea ce s-a întâmplat și are pentru el vestea tristă că a fost găsit ușor și că de acum totul s-a încheiat. Dar Daniel nu rostește doar sentința, ci oferă și motivația acesteia: „Dar tu, Belșațar, nu ți-ai smerit inima” (vezi v. 22). Deși avusese parte de o revelație clară, deși cunoștea istoria și ar fi putut să învețe din greșelile ei, Belșațar a ales nu doar să ignore toate aceste lucruri, dar și să se ridice împotriva Acestui Dumnezeu, să Îl sfideze! În esență, nu L-a recunoscut pe Dumnezeu drept Dumnezeu! Sfidarea atinsese punctul culminant la acea petrecere, iar Dumnezeu rostise împotriva lui Belșațar o judecată ireversibilă.

Să formulăm, succint, aplicațiile acestui episod:

Recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu! Recunoaște domnia Lui și dreptul Lui de a stăpâni. Iată-l pe Belșațar care îl dezonorează, care își bate joc, doar pentru a-și da seama că viața lui este în mâna acestui Dumnezeu și că El, Dumnezeu, oferă stăpânirea cui vrea. Chemarea este să ne smerim mai mult. Să ne recunoaștem limitările și să îi aducem o închinare plăcută, cu frică! Ei Îl batjocoresc și sfârșesc în teroare. Noi să ne temem și să îi împlinim voia, ca să sfârșim cu bucurie!

Precum Daniel, fii un om care poate să ofere răspunsuri și stabilitate în vremuri tulburi. Aceasta însă nu se întâmplă peste noapte, ci este rezultatul unei vieți constante de credincioșie și umblare cu Dumnezeu. Este rezultatul asumării riscurilor în cele mai grele momente. Este rezultatul unei vieți de rugăciune și de studiu. Este glorios exemplul lui Daniel care trăiește într-o altă lume deși, în sens fizic, este în Babilon și chiar implicat cât se poate de activ în treburile împărăției. Daniel este de folos acum, pentru că a fost diferit și ciudat în ochi celorlalți atunci, în toate celelalte situații.

Învață să îți trăiești viața în lumina judecății și a veșniciei. Să trăim ca oameni care vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Să trăim ca oameni a căror viață este consemnată. Să trăim cu teama acestui „Intrus” care nu e luat în seamă. Viața noastră este o peniță, dar, la final, penița lui Dumnezeu va scrie o evaluare finală. Tocmai de aceea schimbarea e posibilă acum, nu atunci! Să căutăm să ne acumulăm cât mai multă bogăție pentru veșnicie.

Belșațar a fost pus în cumpănă și a fost găsit ușor. Avea bogății: aur, argint cu care ar fi mituit orice judecător pământesc. Dar iată aici un judecător care nu este interesat de aceste lucruri, ci de el, de persoana lui, iar el a fost găsit ușor. În 2 Corinteni 4:16-17, apostolul Pavel vorbește despre o greutate veșnică de slavă. Slava este asociată în Scripturi cu greutatea. Dar aceasta nu o primim decât avându-L pe Hristos și caracterul Său. Doar așa nu vom fi găsiți ușori la judecată.

Sursa foto:  Belshazzar’s Feast (Rembrandt)