Cum reacționezi la căderea vrăjmașului? – devoțional din 2 Samuel 1

Să ne amintim modul în care cartea 1 Samuel îl descria pe Saul: „El (Saul) s-a înfățișat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toți în ÎNĂLȚIME, de la umăr în sus. Samuel a zis întregului popor: Vedeți pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el” (1 Samuel 10:23-24). Odată ce este lepădat de Domnul însă, în lipsa pocăinței, Saul intră într-un proces accelerat de (de-)cădere. În 1 Samuel 28:20 ni se spune despre el că „a căzut la pământ cât era de lung.” Căderea lui este însă pecetluită pe Muntele Ghilboa, acolo unde Saul moare, astfel că David constată cu jale, în 2 Samuel 1:19: „Fala ta, Israel, zace ucisă pe dealurile tale!/ Cum au CĂZUT vitejii!”

Tocmai acesta este aspectul asupra căruia aș dori să medităm preț de câteva clipe: reacția lui David. Cel care ani de zile a căutat să îi ia viața, zace acum la pământ, fără viață. David are conștiința împăcată, pentru că nu el este cel care a întins mâna ca să îi ia viața. Reacția lui David la auzirea veștii este un nou test pentru el.

Iată-l pe tânărul amalecit, care încearcă, în mod oportunist, să câștige bunăvoința regelui David. El știe că Saul fusese vrăjmașul său de moarte, astfel că pune mâna pe însemnele acestuia și declară, în mod mincinos, că el este acela care a curmat viața împăratului Saul. În vremuri de restriște apar adeseori astfel de oameni care încearcă să își clădească fericirea, zidind pe nenorocirea altora. Cu siguranță că amalecitul se aștepta la o recompensă consistentă. Nu va fi cazul.

Atunci când aude de moartea vrăjmașului său, David este cuprins de durere. Nu doar că plânge, dar își folosește abilitățile poetice pentru a compune o cântare de jale pe care copiii lui Iuda vor fi obligați să o învețe. De ce plânge David la căderea (definitivă de data aceasta) lui Saul?

În primul rând, pur și simplu pentru că este vorba despre o cădere. David nu se poate bucura de falimentul moral sau militar al lui Saul. Chiar dacă această cădere va însemna ridicarea lui, David nu poate trece cu vederea natura tragică a căderii lui Saul.

În al doilea rând, pentru că Saul era „Unsul Domnului.” Era reprezentantul poporului. Înfrângerea sa însemna, automat, și o înfrângere pentru popor. Tocmai de aceea, în cântarea sa, David afirmă: „Nu spuneți lucrul acesta la Gat,/ nu răspândiți vestea aceasta pe ulițele Ascalonului,/ ca să nu se bucure fetele filistenilor,/ ca să nu se laude fetele celor netăiați împrejur” (vezi v. 20).

Trebuie să învățăm că modul în care reacționăm la căderea vrăjmașilor noștri este un important test al caracterului nostru. A fi în stare să plângi pentru moartea celui care a încercat să te omoare, înseamnă, cu siguranță, noblețe de caracter. Iată un avertisment lansat în cartea Proverbelor: „Nu te bucura de căderea vrăjmașului tău,/ și să nu ți se veselească inima când se poticnește el,/ ca nu cumva Domnul să vadă și să nu-i placă/ și să-Și întoarcă mânia de la El” (Proverbe 24:17-18). Atitudinea lui David de aici contrastează atât de puternic cu multe atitudini prevalente în familiile, cercurile și adunările noastre! Oare nu este bârfa o formă de plăcere pe care o simțim la căderea celor de lângă noi? Cum reacționăm când auzim despre căderile liderilor noștri? În multe situații, cântarea de jale a lui David a fost înlocuită cu un răutăcios „V-am spus eu!!”-care întotdeauna SPUNE mai multe despre persoana care face afirmația. Domnul să aibă milă de noi!