Când Dumnezeu Însuși Își lasă Casa prădată – devoțional din Psalmul 74

Psalmul începe cu două întrebări: „Pentru ce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna?/ Pentru ce te mânii pe turma pășunii tale?” (vezi v. 1). Încercând să reconstituim contextul istoric, cu ajutorul elementelor din text, înțelegem că era un moment extrem de dificil în istoria poporului lui Dumnezeu. Nu doar că invadatorii pătrunseseră în țară, dar au pătruns în Ierusalim și chiar în templu. Nu au pătruns acolo pentru a se închina, ci, dimpotrivă, pentru a distruge: „Potrivnicii au mugit în mijlocul templului Tău;/ și-au pus semnele lor drept semne./ Parcă erau niște oameni care ridică toporul într-o pădure deasă:/ în curând au sfărâmat toate podoabele săpate,/ cu lovituri de ciocane./ Au pus foc sfântului Tău locaș;/ au dărâmat și au pângărit locuința Numelui Tău” (vezi v. 4-7).

După ce continuă să descrie în termeni cât se poate de dramatici invazia și pustiirea aduse de asupritor, Asaf adaugă o întrebare, de data aceasta nu legată de cauza nenorocirii, ci de durata ei: „Până când, Dumnezeule?” (vezi v. 10). Sintetizând, Asaf asistă la pustiirea asupritorului și caută să înțeleagă cauzele și durata acesteia. Aspectul care îi aduce cea mai mare tulburare este că Însuși templul, locuința lui Dumnezeu, a fost ars și pustiit.

Să facem câteva observații pe marginea textului:

În primul rând, există momente istorice, în care Dumnezeu, ca o formă a judecății Sale, alege să își lase pradă vrăjmașului ceea ce am putea numi moștenirea Sa. În cazul de față este vorba despre Ierusalim și chiar despre templu. Cărțile profetice aruncă lumină asupra celor întâmplate. Poporul trăia în idolatrie și imoralitate, ignorând Cuvântul și poruncile Domnului, dar în tot acest timp se bazau pe faptul că aveau lângă ei templul, cu ritualurile, preoții și jertfele aferente. Iată ce spune Domnul prin Ieremia: „Nu vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare, zicând: ‘Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului!’ Căci numai dacă vă veți îndrepta căile și faptele (…), numai așa vă voi lăsa să locuiți în cetatea aceasta” (Ieremia 7:4-5, 7).

Oare ar mai fi posibil să lucreze Dumnezeu în felul acesta în istorie? Adeseori, privim la noi înșine și spunem că Dumnezeu nu va lăsa pradă nimicitorului o civilizație, o țară creștină. Să nu ne iluzionăm.

Să observăm tot aici și faptul că Dumnezeu se folosește de „instrumente” ciudate. E posibil să fie vorba de babilonieni, care erau chiar mai răi decât evreii. Aceasta era și dilema profetului Habacuc. Dumnezeu are însă căile Lui. El este Domn peste istorie. Înalță pe cine vrea și coboară pe cine vrea.

În al doilea rând, să observăm că Asaf este încrezător în suveranitatea lui Dumnezeu. El este conștient că dacă lucrurile acestea s-au petrecut, ele au fost îngăduite de Dumnezeu. Întregul psalm „respiră” încredere în puterea lui Dumnezeu. El este Domn peste natură și peste întreaga istorie (vezi v. 12-17), așa că El este Domn și peste aceste circumstanțe. Oricât de puternic ar fi vrăjmașul, ar fi suficient ca Dumnezeu ar putea să îl zdrobească fără efort: „Pentru ce Îți tragi înapoi mâna și dreapta Ta?/ Scoate-o din sân și nimicește-i!” (vezi v. 11).

În al treilea rând, să observăm și preocuparea lui Asaf, în această rugăciune, pentru onoarea Numelui lui Dumnezeu. La fel ca Moise în vechime, la fel ca toți oamenii mari ai lui Dumnezeu, el nu este îngrijorat doar de soarta poporului, ci de Slava Numelui mare a lui Dumnezeu: „Până când Dumnezeule, va batjocori asupritorul,/ și va nesocoti vrăjmașul fără curmare Numele Tău?” (vezi v. 10). Să nu uităm prima cerere conținută în rugăciunea pe care am învățat-o de la Însuși Domnul nostru: „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău!” Așa să fie și azi. Așa să fie în viața și în casa noastră. Când Numele Lui nu mai este sfințit, slava Domnului pleacă și, mai devreme sau mai târziu, casa se va prăbuși.

Photo by Joshua Sortino on Unsplash