Zece ”porunci” referitoare la relația cu adolescenții – partea I

Interesant mi s-a părut întotdeauna faptul că Biblia ignoră aproape cu desăvîrșire această vîrstă complexă. Există copii, pînă la 12 ani, și tineri, care sînt tratați precum adulții, de la 12 ani încolo. Isus a fost tratat ca un adult nu pentru că era Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. Cei de la Templu aveau să descopere un copil extraordinar, l-au suspectat eventual de o precocitate ieșită din comun, dar nu l-au tratat ca pe un adult în discuțiile lor pentru că ar fi avut vreo bănuială asupra originii Sale divine, ci pentru că așa era cultura, așa era obiceiul. Băieții și fetele treceau imediat spre faza de devenire spre bărbați și femei, odată ce depășeau vîrsta copilăriei. Asta nu înseamnă că pulsiunile, provocările, tensiunile și complicațiile transformărilor fizice și psihice lipseau, dar presiunea pusă asupra tinerilor adulți de către comunitate scurta perioada de acomodare la viața matură extrem de mult.

De aproape 200 de ani încoace adolescența se tot prelungește, se cronicizează și devine aproape o stare care se permanentizează în viața unora. Avem adolescenți de 60 de ani și chiar mai în vîrstă în jurul nostru. Citiți știrile și uitați-vă în jurul vostru. Astfel că avem adolescenți care cresc alți adolescenți.

Așadar, ce este de făcut cu un copil care este captiv într-un trup care se maturizează, ce este de făcut cu un adult în devenire, care este prizonier într-un trup pe care nu știe să-l administreze? Cine îi va ajuta pe copiii noștri care trec prin transformări fizice, psihice, hormonale radicale? Osatura care doare atunci cînd se reașază, primul ciclu, prima poluție … Vom fi lîngă ei atunci? Ne vor acorda spațiu în viața lor, prietenia lor?

Dacă nu înțelegem că transformările lor trebuie să ne transforme și pe noi, dacă nu vom înțelege că trebuie să ne ”reinventăm” în noul rol, de părinți de adolescenți și să uităm partitura de părinți de copii, vom pierde de la bun început încrederea lor, deschiderea lor, transparența lor.

Dați-mi voie să vă împărtășesc cîteva sfaturi decantate din durere.

1. Vegheați asupra lor cu drag. Nu-i supravegheați polițienește. Nu le căutați prin lucruri, prin telefoane și tablete, nu-i spionați. Vegheați-i cu același drag cu care le-ați vegheat somnul cînd aveau colici. Fiți discreți și urmăriți mai degrabă schimbări de stări, atitudini, gesturi, dîndu-le semnale că sînteți disponibili pentru o discuție ca de la ”bărbat la bărbat”, de la ”femeie la femeie”, de la ”adult la adult”. Chiar dacă ați observat ceva îngrijorător, miros de țigară, o brichetă, un prezervativ, nu vă panicați și nu deveniți isterici. Vor învăța doar să se ascundă mai bine, dacă nu cîștigați primul meci al încrederii.

2. Dați-le timp, fiind ”tot timpul la îndemînă, niciodată în cale”. Pisălogeala și întrebările repetate de genul: ”ai ceva să îmi spui?”, ”te simți bine?”, ”ce-i cu tine? Spune-mi acum!”. Dați-le timp și dați-le tăcerile voastre. Uneori sînt veseli sau triști, rîd din nimic sau plîng fără motiv. Nici ei nu se înțeleg pe ei înșiși. Doar de asta sînt adolescenți. Credeți că vor avea puterea și capacitatea de sinteză să vă explice vouă stările prin care trec? Dați-le timp, mai mult timp ca niciodată înainte, chiar dacă par independenți. Paradoxal, își doresc să fie indepedenți, dar își doresc să se întoarcă în marsupiu din cînd în cînd. Dați-le timp!

3. Amînați ce se poate amîna. Căutați, pe cît posibil, să le amînați sexualizarea, în care oricum este angajată toată societatea noastră. Cît sînt încă mici, aveți grijă la imagini, filme, idei, discuții, la modul în care umblați îmbrăcați/dezbrăcați prin casă, în concedii față de ei. Puberii și adolescenții timpurii sînt extrem de sensibili vizual. O imagine scăpată, o ușă deschisă la dormitor cînd nu trebuie, o ușă la baie uitată deschisă, un film pe care nu l-am vizionat noi înainte și care poate conține scene de o senzualitate minoră, toate acestea lor le poate înflăcăra imaginația și preocupa mintea pentru mult timp.

Va urma…