Arta mustrării – devoțional din 2 Samuel 12

Bat Șeba rămâne însărcinată în timp ce soțul ei, Urie, este plecat la război. În curând va trebui să  mărturisească fapta, iar aceasta îl va pune pe împăratul David într-o situație extrem de delicată. Ce va face acesta? Va încerca să șteargă urmele păcatului său. Cum o face? Sub pretextul că dorește să afle știri despre evoluția războiului, David îl convoacă pe Urie, soțul Bat Șebei, care era plecat la luptă cu Ioab, la Ierusalim. Seara îl trimite acasă, cu speranța că în felul acesta venirea pe lume a copilului Bat Șebei nu va mai da nimănui de bănuit.

Planurile nu funcționează așa cum preconizase împăratul David. Urie se supune poruncilor împăratului, dar refuză să meargă acasă. Comportamentul lui este unul impecabil și la fel este și răspunsul pe care îl dă împăratului, atunci când i se cere să explice gestul său: cum ar putea el să se bucure de tihna căminului, de patul din casa lui și de soția lui, în timp ce colegii săi de luptă sunt tăbărâți în câmp? Încercările lui David de a-l face pe Urie să meargă acasă sunt sortite eșecului, chiar dacă a doua zi îl și îmbată pentru realizarea scopului său mârșav.

Atitudinea lui Urie pune o oglindă mare în fața lui David. Practic este prima mustrare care îi este administrată împăratului. Pe de o parte, v. 1 din capitolul 11 ne spune că „David a trimis pe Ioab, cu slujitorii săi și tot Israelul, să pustiască țara lui Amon și să împresoare Raba, dar David a rămas la Ierusalim” (vezi 11:1). Pe de altă parte, deși în Ierusalim, Urie refuză să doarmă în casa lui, pentru că simțul datoriei și al loialității îi spune că trebuie să fie împreună cu colegii săi. O mustrare usturătoare pentru David, care nu doar că a rămas la Ierusalim în timp ce ostașii își riscă viața, dar a folosit timpul acesta pentru plăceri nelegiuite. Gândirea și atitudinea sa sunt însă atât de deformate acum, încât un slujitor beat acționează cu mult mai multă integritate decât el.

Din păcate, David alege să îl omoare, chiar dacă indirect, pe Urie, care dovedise o integritate deplină și un caracter ireproșabil. Într-un act de cinism, trimite scrisoarea care conține porunca de a-l ucide pe Urie tocmai prin el. În cele din urmă, Urie s-a dovedit un slujitor de încredere care nu deschide „plicurile”, nu? (vezi 11:14).

Numele lui Dumnezeu nu este pomenit decât la finalul capitolului 11: „Fapta lui David nu a plăcut Domnului” (vezi 11:27). Chiar dacă Numele nu Îi este pomenit, Dumnezeu este un martor tăcut al întregului episod, iar El, în bunătatea Sa, nu îl va abandona pe David.

Integritatea lui Urie nu a reușit să activeze conștiința amorțită a lui David, așa că Dumnezeu își trimite profetul. Ingrată sarcină! Oare cum va reacționa David? Natan dă însă dovadă de un tact desăvârșit. El folosește istorisirea cu oaia (vezi 12:1-4), conștient de faptul că, înainte de a fi împărat, David fusese păstor, iar inima lui va rezona cu drama acelui sărac. Ceea ce se și întâmplă. Mai mult, David își rostește propria sentință: „Este vrednic de moarte!” (vezi v. 5). Este ca o predică ce conține o ilustrație. Lui Natan nu îi mai rămâne decât să formuleze aplicația la contextul actual: „Tu ești omul acela!” (vezi v. 7). Lui David nu îi rămâne decât să accepte sentința pe care și-a rostit-o! A fost pus în situația în care nu se mai poate întoarce nici în stânga, nici în dreapta! Partea bună este că acceptă, iar Psalmul 51 este o mărturie glorioasă a acestui fapt.

Câteva mențiuni:

În primul rând, avem nevoie mai mult ca oricând de curajul confruntării. Este nevoie de curaj pentru a te lăsa confruntat și de a-ți accepta falimentul, dar și pentru a confrunta persoana care greșit.

În al doilea rând, avem nevoie de înțelepciune pentru a ști cum să confruntăm, iar în acest capitol profetul Natan dă dovadă de o strategie fără cusur. Atunci când ne rugăm pentru curajul de a confrunta, să cerem și înțelepciune și tact. Nu e suficient faptul că „am dreptate”, cum ne place nouă să afirmăm. Nu există rețete finale, nu există șabloane. Este nevoie de tact. Este… o artă.

În al treilea rând, să observăm, din nou, că David realizează că păcatul privește în primul rând relația lui cu Dumnezeu: „Am păcătuit împotriva Domnului.” (vezi v. 13).

În al patrulea rând, să observăm că, deși păcatul este iertat, rămân anumite consecințe. Nu doar pentru David, ci și pentru copilașul care moare… Poate fi ceva mai crunt? Să înțelegem cât de important este să veghem! Să veghem în orice clipă! Să fim alerți! Să veghem!