Negarea ordinii naturale

Ordinea naturală reflectată în familie se clădește pe instituția căsătoriei, pe stabilitatea și fidelitatea pe care legământul sfânt al căsătoriei îl insufla în viața copiilor. Deoarece noi vieți se formează prin uniunea bărbatului și a femeii, rolul de mamă și de tată asigură nevoile copiilor în modul echilibrat și complementar în care mamele și tații își iubesc, își învață și îngrijesc copiii. Aceștia au nevoie de mame pentru a-i îngriji, civiliza și iubi cu cea mai mare sensibilitate și atenție și au envoie de tați pentru a le asigura traiul, pentru a se dedica pentru binele familiei, pentru a-i disciplina cu dreptate și îngăduință. Copiii au nevoie atât de dragoste, cât și de disciplină, de îngăduință, de dreptate – modele de putere și tandrețe. Însă ideologiile prezentului atacă adevărul incontestabil al feminității și masculinității, redefinesc semnificația universală a căsătoriei și reinventează familia tradițională, permițând adopția de copii în cuplurile de același sex. Familiile fără o figură paternă, familiile monoparentale și noțiunea de familie ca “o pluralitate de forme” (limbajul ONU) toate subminează definiția normativă a familiei înscrisă în ordinea naturală.

Ordinea naturală a căsătoriei – stâlpul familiei – cere fidelitate legământului și loialitate de-a lungul întregii vieți. Este în interesul copiilor, pentru binele societății și pentru fericirea tuturor femeilor și bărbaților să apărăm, să susținem și să învățăm indisolubilitatea căsătoriei ca normă culturală, mai degrabă decât să promovăm ideologia “divorț fără culpă”, în care o persoană poate încheia căsătoria pentru orice motiv și orice capriciu, fără a întâmpina rezistență sau descurajare din partea legii sau bisericii. Nici divorțul și nici coabitarea nu fac parte din ordinea naturală care leagă cuplurile căsătorite și familiile într-o relație de o viață întreagă de ajutor reciproc și bucurie mutuală. Divorțul aduce poveri și confuzii enorme copiilor care doresc prezența constantă a ambilor părinți în viața lor și au o afecțiune specială pentru amândoi. Sănătatea mentală, emoțională și spirituală a celor mici are de suferit de pe urma traumei divorțului, care îi alienează și îi privează de dragostea de care au nevoie.

Ordinea naturală recunoaște semnificația neschimbătoare a genului masculin sau feminin, determinat la concepție. Nimeni nu își poate schimba natura dată de Dumnezeu, care este intrinsecă fiecărui bărbat sau femeie. Termeni ca “transgender” sau “bisexual” nu au niciun corespondent în lumea reală, însă încearcă să deconstruiască definitia fixă și determinată a corpului uman, a tuturor atributelor și sensibilităților care disting bărbatul de femeie. Când Lady Macbeth a complotat să-l ucidă pe rege și a îndrăznit să-și separe natura de trup, renunțând la natura ei de femeie, îi lipsea cunoașterea de sine a adevărului despre feminitate. Își proclama bărbăția acerbă cu aceste cuvinte sfidătoare:

“Schimbați-mi sexul și umpleți-mă

Din cap la tălpi cu cea mai crâncenă

Cruzime! Îngroșați-mi sângele

Și astupați cărarea remușcării

Ca un imbold deșteptător al firii

Să nu îmi zguduie cumplitul plan…”

Deși insista că violența și crima nu vor afecta natura ei de femeie și instinctele materne, invocând spiritele demonice “Veniți la sânii mei cei femeiești/ Beți-mi laptele ca fiere, voi slugi ale/ Omorului…”, Lady Macbeth nu poate schimba feminitatea ei. După moartea regelui pe care ea și Macbeth au pus-o la cale, Lady Macbeth suferă toată vina și groaza încălcării conștiinței și naturii ei. Chinuită și tulburată, Lady Macbeth se plimbă în toiul nopții și își spală obsesiv mâinile: “Ieși, afurisită pată! Ieși, zic!”. Îngrozită, simțul ei feminin de curățenie vorbește și declară adevărul naturii ei pe care l-a negat: “Aici e încă miros de sânge: toate mirodeniile Arabiei nu vor îndulci mâna asta mică”. Nicio măsură de îndoctrinare nu poate schimba ordinea naturală pe care ideologia modernă o declară inexistentă. Îngâmfarea nerușinată a lui Lady Macbeth s-a dovedit a fi o minciună.

Ordinea naturală presupune, de asemenea, legea naturală, legile morale evidente despre bine și rău, cunoscute rațiunii umane și săpate în conștiință. Ele există în toate timpurile, toate locurile și în toate culturile ca adevăruri universale, care reflectă legea eternă a lui Dumnezeu. După cum spunea eroina tragediei lui Sofocle, Antigona, dreptatea nu este determinată de puterea politică, ci de legile divine superioare: “legile nescrise și neschimbate/ ale Dumnezeului cerului și al pământului… /Ele nu sunt de azi sau ieri, ci sunt veșnice.” Apostolul Pavel face referire la legea naturală atunci când spune că neamurile, care nu au legea lui Moise, “fac din fire lucrurile Legii (…) şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor…” (Romani 2:14,15). Legea naturală își găsește expresia în virtuțile cardinale (naturale) ale prudenței, dreptății, curajului și cumpătării cunoscute rațiunii umane și care stabilesc fundamentul vieții morale pe care virtuțile teologice (supranaturale) ale credinței, speranței, carității le perfecționează – la fel cum harul perfecționează natura umană. Prudența trebuie să știe ce este adevărat înainte ca dreptatea să acționeze, făcând ce este drept. Curajul trebuie să biruiască frica pentru a obține binele, cumpătarea trebuie să modereze pasiunea curajului pentru a preveni nechibzuința. O înțelegere a dragostei umane și divine presupune o cunoaștere a virtuților cardinale.

Erezia lumii moderne respinge moștenirea clasică a legii naturale și a tradiției creștine a legii divine, inventând noi drepturi, precum cel de a face avort, dreptul la suicid asistat și dreptul la căsătorii între persoane de același sex. Relativismul moral și corectitudinea politică care domină gândirea politică liberală și ideologia modernă corup fiecare sentiment de normă universală și adevăr transcendent, care se aplică tuturor oamenilor din toate timpurile și toate locurile. Pentru ideologi, legea morală clasică nu se aplică unei societăți diverse, pluraliste, iar doctrinele creștine despre sanctitatea vieții, sfințenia căsătoriei, imoralitatea divorțului, avortul, eutanasia sunt doar păreri subiective, religioase, care nu au niciun rol în dezbaterea publică. Deciziile Curții Supreme și agendele partidelor politice se conformează mai degrabă moravurilor contemporane, decât principiilor atemporale ale justiției, înrădăcinate în tradiție și religie.

Fără o ordine naturală pe care să clădești, ordinea religioasă nu are nicio fundație solidă, pe care sa poată îmbogăți cultura și rafina civilizația. Fără virtuțile cardinale nu avem virtuți teologice. Fără virtutea cardinală a dreptății și fără legea naturală, legile nedrepte și ideile moderne vor dicta binele și răul. Fără rolul religiei în cultură, statul nu va putea crea liniște domestica și o societate civilă. Fără sanctitatea căminului, niciun program social nu va crea o societate măreață. Fără stima oferită legământului sacru al căsătoriei, nicio societate nu va putea oferi cele mai mari surse de fericire generațiilor viitoare. Toate problemele sociale, politice și economice se nasc din atacul asupra ordinii naturale. Dacă un fermier ignoră legile naturii, nu poate aștepta o recoltă abundentă. Dacă societatea sfidează ordinea naturală, nu va prospera sau înflori, se va depopula, va avea parte de familii distruse, abuz, deconstrucția căsătoriei și bârbați și femei făra certitudine morală și autocunoastere. Fără o ordine naturală evidentă, dată de Dumnezeu ca norma și ideal, orice formă imaginabilă de dezordine, anarhie, nelegiuire este permisă în numele “alegerii” și “drepturilor”. “Frumos e slut, și slut frumos”, după cum spun vrăjitoarele din Macbeth. Fără ordine naturală, nenaturalul este natural, răul este bine și binele rău.

Mitchell Kalpakgian, The Imaginative Conservative

Sursa foto: Photo by Nathan Mcgregor on Unsplash