„Cine v-a lucrat aicea?”

Cred că unii dintre noi, care vom fi trecut printr-un proiect de construcție, am avut experiența schimburilor de meșteri. Îți zidește cineva, vine apoi cel care tencuiește, vine apoi cel care îți face gletuirea, finisajele, varul, instalația primară, apoi vine instalatorul care pune obiectele sanitare… și, cînd vine următorul, auzi întrebarea inevitabilă: „da aici cine v-a lucrat înainte?”

Uneori meșterul prezent are dreptate. Treaba este făcută de mîntuială, în doru lelii, superficial, cu mentalitatea celui care „trage o țeapă” o singură dată și apoi nu se mai gîndește la perspectivă, la viitor, la alți clienți, la alte proiecte. Banul să iasă.

Unul dintre cele mai dureroase subiecte în mediul evanghelic este etica muncii. Pretindem că ne derivăm istoria din teologia și practica reformatorilor, care au generat o nouă etică a muncii după Reformă, dar realitatea în spațiile de lucru este cu totul alta. Am auzit prea mulți confrați spunînd: „decît să lucrezi cu pocăiți, mai bine… ”

Cum s-a ajuns aici într-o comunitate care invocă atît de des versetul Apostolului care spune:

Coloseni 3:23 – 25 – Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,ca unii cari știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. Căci cine umblă cu strîmbătate, își va primi plata după strîmbătatea, pe care a făcut-o; și nu se are în vedere fața omului.

Una dintre cauze este abandonarea modelelor teologice inițiale, de la care au pornit înaintașii noștri, care presupuneau o relație strînsă între ontologie și acțiune. Ceea ce sîntem determină ceea ce facem și calitatea actelor noastre. Dumnezeu lucrează dumnezeiește lucrările Sale dumnezeiești. Mîntuitorul spune că lucrează ceea ce lucrează pentru că Tatăl lucrează și El, de asemenea, lucrează. Dacă ne-am uitat înainte la întrebarea CE SÎNTEM? CINE SÎNTEM?, pe linie de consecință, trebuie să ne uităm și la CE FACEM?

Fiind conștienți că sîntem copii de Dumnezeu, fii și fiice ale Împăratului împăraților, înfiați de Stăpînul tuturor văzutelor și nevăzutelor, lucrăm în creația Sa și cu a Sa creație în folosul creaturilor Sale, pentru „îmbunătățirea” și pansarea lumii atinsă de păcat, într-o chemare preoțească de sfințire și recuperare, răscumpărare a creației Sale pînă la vremea anagenezei totale (un cer nou și un pămînt nou!).

Noi nu muncim pe șantiere, în ateliere, laboratoare, spitale sau școli, noi nu ne zdrobim oasele ca să facem niște bani pentru a ne întreține familiile cu sudoarea frunții, pentru că oricum ne rugăm ca El să ne dea Pîinea cea de toate zilele ca un Tată bun și El „ne dă pîinea ca în somn”. Noi sîntem într-un război de recucerire a lumii, de aprindere de lumină în întuneric și de împrăștiere de sare pe Pămînt. Sîntem lumina Lumii și Sarea pămîntului în orice preajmă și învecinare.

Noi nu sîntem angajați în virtutea unui contract la vreun om, la vreun angajator blînd sau abuziv, și nu muncim pentru o înțelegere de o vreme, ci sîntem parte dintr-un legămînt cu Dumnezeu și CE FACEM depășește granițele vizibilului, spațiului și timpului, trece dincolo de limitarea spațială a locului de muncă și limita lunară a salarizării.

Muncim ca pentru Dumnezeu, dumnezeiește, nu ca pentru oameni, nu mergem la un „servici” din care ieșim la pensie, ci slujim nemijlocit Domnului Cristos și atunci cînd predăm studenților, și atunci cînd pansăm rănile bolnavilor terminali și atunci cînd facem experimente chimice și atunci cînd amestecăm mortarul și atunci cînd conducem în trafic ambulanța sau mașina de intervenție a pompierilor și atunci cînd măturăm în urma celor care au mîncat semințe în autobuz. Profesori universitari sau lucrători la salubritate, medici sau croitorese, avocați sau taximetriști, creștini fiind, sîntem cu toți egali în vocație și misiune, iar modul în care ne comportăm cu natura creată de Dumnezeu ca medici veterinari sau pădurari, modul în care ne comportăm cu semenii noștri, ca medici sau avocați, modul în care ne comportăm față de cei mîntuiți, ca predicatori sau pastori, toate acestea arată de fapt așezarea noastră în relația cu Dumnezeu, arată iubirea de Dumnezeu și pasiunea noastră pentru sfințire.

Orice meserie se desfășoară între iubirea de Dumnezeu, care se probează în iubirea față de semeni (Ioan ne avertizează că nu putem pretinde iubirea de Dumnezeu, dacă nu ne iubim semenii) și pasiunea noastră pentru sfințirea personală și, implicit a preajmei noastre, a creației.

Așadar… poate cineva să lucreze de mîntuială PENTRU DUMNEZEU, fiind mîntuit și dator lui Dumnezeu cu viața? Poate cineva să lucreze superficial, dacă face ceva ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni? Poate cineva să lucreze cu vicleșug și răutate, căutînd să îi păcălească pe ceilalți pentru un cîștig mîrșav, cînd a fost răscumpărat cu un preț atît de mare, Sîngele de Dumnezeu, Sîngele lui Isus Cristos?

Orice profesie sau meserie legală și acceptabilă moral din lumea aceasta, indiferent de pregătirea necesară pentru a o profesa, indiferent de plata obținută prin lucru, indiferent de statutul social obținut în urma calificării, dacă această meserie este practicată de un creștin, devine o slujire creștină ca sare și lumină a lui Cristos față de lume. Sarea se împrăștie, lumina se împrăștie prin faptul că urmașii lui Cristos sînt împrăștiați în clase de școală, ateliere, laboratoare, pe străzi, în șantiere, în spitale, în săli de sport, pe cîmpii… și ce ne poruncește El să lucrăm este să facem ce facem ca unii care sîntem conștienți de CINE SÎNTEM și PENTRU CINE FACEM ceea ce facem.