Dictatura optimismului

Cu toate acestea, recitind Varietatea experienței religioase a lui William James, mi-am amintit de pericolele optimismului. James descrie un tip de optimism neobosit care face adesea parte din natura americană, în mod natural exuberantă. James echivalează acest optimism cu progresismul și recunoaște în el nu doar o formă de ateism, ci și un nou tip de religie. El scrie:

„Persoanele la care mă refer au păstrat încă, în cea mai mare parte, legătura nominală cu creștinismul, în ciuda faptului că au renunțat la elementele sale teologice mai pesimiste. Dar în acea «teorie a evoluției» care, după ce a luat avânt timp de un secol, în ultimii douăzeci și cinci de ani a cuprins atât de rapid Europa și America, vedem că s-a pus bazele unui nou tip de religie a naturii, care a înlăturat în întregime creștinismul din gândirea unei mari părți a generației noastre. Ideea unei evoluții universale se pretează la o doctrină a meliorismului general și a progresului care se potrivește atât de bine nevoilor persoanelor care gândesc sănătos, încât pare aproape că ar fi putut fi creată pentru a le fi de folos.”

James are dreptate să lege acest progresism optimist de „meliorism” – credința că lumea poate fi îmbunătățită prin efortul uman.

Dacă acesta este optimism, atunci numiți-mă pesimist. Am fost învățat de la o vârstă fragedă să resping orice formă de religie care face aluzie la mântuirea prin fapte bune, așa că, deși sunt de o natură în general optimistă, când vine vorba de credința că, prin propriul nostru efort, întreaga lume va fi salvată în cele din urmă, sunt un sceptic. Pentru mine, progresismul a eșuat atunci când mi-am dat seama că, prin teroarea secolului XX, umanistul care crede în progres a continuat să susțină că, în fiecare zi, în fiecare mod devenim din ce în ce mai buni.

Mai recent, dezastrul crizei COVID-19, crizele economice, ecologice și sociale continue cu care se confruntă lumea trebuie cu siguranță să spargă bula optimistului.

Și totuși, cei ce cred în mod naiv în optimismul meliorist continuă să propovăduiască religia lor falsă a progresului. Figuri înspăimântătoare precum Claus Schwab de la Forumul Economic Mondial debitează despre Noua Ordine Mondială și despre o „Mare Resetare”, în timp ce alți globaliști continuă să viseze la o utopie imediată.

Problema cu astfel de progresiști optimiști, la fel ca toți visătorii utopici, este că, pentru ca visele lor să devină realitate, ei trebuie în cele din urmă să își impună planul de fericire universală asupra maselor. „Veți fi fericiți, iar cei care nu sunt de acord vor fi eliminați, rămânând doar cei care sunt de acord să fie fericiți! Bătăliile vor continua până când moralul se va îmbunătăți!”

Practica acestei noi religii poate fi urmărită în mișcarea de self-help și în obsesia de a fi în formă. Adepții săi merg la sală în loc de biserică și citesc manuale de self-help în loc de texte sacre. Puterea gândirii pozitive și meditația sau „mindfulness” înlocuiesc rugăciunea, iar activismul politic ia locul faptelor concrete de milostenie. A face din victimizare o virtute înlocuiește compasiunea autentică, iar cei care semnalează virtuți devin noii farisei.

Noua religie a optimismului are regulile și câinii ei de pază. Ceea ce este perceput ca fiind pesimism, negativism sau intoleranță nu numai că este evitat, dar este și interzis; iar dacă cineva îndrăznește să exprime o opinie care pare să nu fie în vreun fel tandră, tolerantă și strălucitor de optimistă, va fi hăituit, hulit și anulat.

Această religie falsă împrumută foarte mult din creștinismul din care a izvorât. Toate idealurile și visele sale au fost creștine la început. Dominion, de Tom Holland, subliniază dependența tuturor virtuților occidentale moderne de creștinismul istoric:

„Ca majoritatea religiilor false, acest optimism meliorist se bazează pe sentimentalism. De obicei, asociem emoțiile frumoase cu sentimentalismul: bunătate, compasiune, afecțiune, sentimente calde față de căței și pisicuțe (și așa mai departe), dar uităm prea ușor că există și alte emoții mai întunecate. Furia, răzbunarea și resentimentele nu sunt doar alte emoții, ci sunt emoții mult mai puternice și mai motivante decât sentimentele de căldură și lumină.”

Religia falsă a optimismului a cuprins societatea occidentală, lăsându-ne slabi, orbi și ușor de condus. Cei care vor să ne manipuleze folosind această falsă religie sunt peste tot. Predicatorii progresismului își promovează evanghelia lor prin toate mijloacele de comunicare și canalele educaționale posibile. Religia optimistă de self-help, a mulțumirii materiale și a divertismentului perpetuu sunt omniprezente.

Care este răspunsul? Nu pesimismul și nici progresul, ci providența. Am spus că sunt un optimist? Dacă mă gândesc mai bine, resping acest termen. În schimb, revendic darul speranței. Am speranță, nu în realizările glorioase ale omului, ci în providența mereu glorioasă a lui Dumnezeu. Mergem înainte, dar mergem înainte spre o desăvârșire și o perfecțiune care nu se află în mâinile sau în mințile noastre.

Acel viitor este unul pe care Dumnezeu îl are pregătit pentru omenire, și este unul care poate fi atât teribil, cât și grozav. În cele din urmă, toți vor fi adunați și răscumpărați într-un mod care este mai înțelept și mai minunat decât ne putem imagina. „Totul va fi bine și tot felul de lucruri vor fi bine”. T.S. Eliot adaugă: „Când limbile de flacără se vor împături în nodul încoronat de foc, iar focul și trandafirul vor fi una”.

Un text de Dwight Longenecker pentru The Imaginative Conservative