Read it Later
You did not follow anybody yet.

După câteva luni de la nuntă, am realizat ceva: eram nepregătit, de parcă învățasem pentru un alt examen. Înainte să mă căsătoresc, credeam că devoționalele zilnice, biserica, grupurile de studiu și consilierea premaritală mă vor pregăti suficient pentru a fi un soț după voia lui Dumnezeu. Nu a fost așa.

După o perioadă scurtă de fericire, eu și soția mea am început să ne certăm și să avem probleme. Atât de grav era, încât consilierul s-a pus între noi și ne-a avertizat că eram în pericol de a împlini Galateni 5:15: “Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.”

Lipsa mea de pregătire era evidentă și în alte domenii. Nu știam cum să fiu un lider spiritual pentru soția mea, să port conversații dificile și să ajut la împăcarea noastră după o ceartă. Statutul meu de student la teologie și pastor în devenire nu făcea decât să îmi aducă și mai multă rușine. Cel mai rău era că nici măcar nu știam cum să îmbunătățesc starea căsniciei noastre.

Acum știu că nu eram singurii care treceam prin această experiență. Împreună cu soția mea, am cunoscut multe femei creștine care sunt frustrate de lipsa bărbaților creștini pregătiți pentru căsătorie, care nu știu că trebuie să se pregătească sau nu au idee cum să o facă. Dacă m-aș putea întoarce în timp, în perioada în care nu eram căsătorit, mi-aș spune mie, cel de atunci, că bărbații au nevoie de un plan pentru a se pregăti pentru căsătorie. Mai specific, mi-aș spune să Îl caut pe Dumnezeu mai presus de orice și să îmi dezvolt abilitățile de lider, de a mă îngriji de cele necesare traiului familiei, de apărător.

Caută-L pe Dumnezeu, înainte de toate

Pregătirea temeinică pentru căsătorie începe cu întâlniri regulate cu Dumnezeu: în Scriptură vedem cine este El în toată splendoarea, măreția și bunătatea Sa. Indiferent de câte ori am citit Biblia, trebuie să fim captivați continuu de Dumnezeu. “Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă.” (Psalm 145:3). Într-un mod similar, apostolul Pavel ne îndeamnă să-i urmăm exemplul și să “[privim] toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.” (Filipeni 3:8)

După cum C.S. Lewis spunea atât de frumos, Dumnezeu ne cheamă să “mergem cât mai sus și cât mai adânc”. O viziune despre Dumnezeu care este în continuă expansiune valorează mai mult decât un milion de trucuri și ponturi maritale. Mulți dintre noi, cu toate acestea, am experimentat citirea Bibliei care ne-a lăsat reci și neimpresionați. Astfel, trebuie să medităm asupra ei, să ne facem timp să ne gândim la ce am citit și să ne rugăm specific. Când facem lucrul acesta, Dumnezeu ne oferă o mireasmă nouă sufletelor noastre. Psalmul 1:2 ne spune: “ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!”

În era aceasta a distragerilor, meditația este o luptă. Trebuie să ne străduim să citim Scripturile în timpul nostru liber, atunci când suntem odihniți și nu ne grăbim nicăieri. Pentru cei mai mulți dintre noi, cititul va fi primul lucru pe care-l facem dimineața. Înainte să citești, roagă-L pe Dumnezeu să-ți deschidă ochii pentru a descoperi ceva măreț. “Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119:18). Când Dumnezeu îți răspunde acestei rugăciuni, încetinește și bucură-te de ospăț.

Condu, apără și îngrijește

Pregătirea pentru căsătorie începe cu căutarea lui Dumnezeu, însă nu se termină acolo. Căutarea lui Dumnezeu oferă puterea și combustibilul de care bărbații au nevoie pentru a crește în rolul pregătit de Dumnezeu de a deveni lideri, apărători și bărbați capabili să-și întrețină familia.

Dumnezeu îi cheamă pe toți bărbații la aceste responsabilități. Căsătoria le restrânge și le dă o mai mare importanță, însă nu le creează. Înainte de căderea omului în păcat și facerea Evei, Dumnezeu l-a făcut pe Adam lider creându-l întâi și poruncindu-i să lucreze și să păzească grădina Edenului (Geneza 2:15). Dumnezeu l-a desemnat ca apărător, poruncindu-i să stea departe de pomul cunoștinței binelui și răului (Geneza 2:27). Fiecare bărbat poate să-și cultive aceste trăsături înainte de a se căsători. Biserica este un loc deosebit de bun în care un tânăr poate să-și cultive responsabilitățile și inițiativa de care va avea nevoie atunci când se va căsători.

Care sunt modurile prin care un bărbat poate învăța să conducă, să îngrijească și să apere în cadrul bisericii?

Crește-ți abilitățile de lider

Un soț este chemat să-și conducă soția printr-un spirit de sacrificiu (Efeseni 5:25). Dumnezeu îl cheamă să devină un lider asemenea lui Cristos, pe care o femeie duhovnicească să îl urmeze cu toată inima, după cum biserica îl urmează pe Cristos. Pavel spune: “căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.” (Efeseni 5:23).

Bărbații pot ajunge la acest model de conducător care se jertfește, însușindu-și inițiativa umilă. Isus, ca Leu și Miel (Apocalipsa 5:5-6), întrunește atât puterea, cât și umilința. Deși noi, ca bărbați creștini, suntem reînnoiți, totuși suntem încă atrași de inițiativa arogantă (ca Ioab în 2 Samuel 3:26-27) sau pasivitatea egoistă (ca Adam în Geneza 3:6). Cu ajutorul celorlalți, ne putem vedea tendințele păcătoase, putem să ne pocăim și să căutăm să creștem în moduri concrete. De exemplu, un bărbat caracterizat de mândrie poate să le ceară prietenilor de încredere să-i arate deschis egoismul pe care îl afișează. Un bărbat care este predispus pasivității egoiste poate lua inițiativa de a saluta oamenii care stau singuri în biserica, în loc să meargă direct la cei pe care-i cunoaște deja.

Crește-ți abilitățile de a îngriji de familia ta

Soții sunt chemați la o formă a conducerii care presupune oferirea celor necesare traiului familiei lor. Pavel spune acest lucru în Efeseni 5:28-29: “Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica”. Dumnezeu îl cheamă pe bărbat să se îngrijească de soția lui la fel cum se îngrijește de nevoile proprii. Acest lucru nu înseamnă că soțul va fi singurul din familie care muncește și nici că va câștiga întotdeauna mai mult decât soția lui. Înseamnă că responsabilitatea de a se îngriji de nevoile spirituale și fizice ale familiei sale cad pe umerii lui.

Bărbații necăsătoriți pot să aplice acest verset muncind sârguincios din motivele corecte (Proverbe 14:23, Coloseni 3:23-24). Muncim pentru a ne finanța pasiunile, experiențele și vacanțele? Sau, crezând că Dumnezeu ne-a chemat să facem munca cu însemnătate, folosim munca noastră pentru a răspândi iubire pentru El și pentru ceilalți?

Crește-ți abilitățile de apărător

În căsătorie, Dumnezeu îi cheamă pe bărbați să înfrunte pericolul, dacă este nevoie, pentru a-și proteja soțiile. Aceasta este a treia dimensiune importantă a rolului de soț. Isus ne-a lăsat exemplul suprem dându-și viața pe cruce pentru sfințirea miresei Sale (Efeseni 5:25), protejându-ne astfel de mânia lui Dumnezeu (Ioan 3:36). Acest lucru nu înseamnă că bărbații sunt neînfricați sau mai curajoși decât soțiile lor, ci implică disponibilitate, la fel cum a făcut Isus în Ghetsimani (Luca 22:40), de a-i proteja pe ceilalți chiar și când ne temem noi înșine.

Bărbații creștini nu trebuie să caute prea mult pentru oportunități în cadrul cărora să exerseze virtutea de apărător. Suntem înconjurați de nedreptate și de oameni aflați în situații riscante. Este ușor să facem ca preotul și levitul din pilda Bunului Samaritean (Luca 10:25-37) și să ne uităm în altă parte, însă bărbații duhovnicești trebuie să învețe să se implice. Un cunoscut de-al meu, de exemplu, are mereu în mașină gustări pentru oamenii străzii și caută oportunități de a-i sluji și implica. Poți să îți asumi riscul de a vorbi în apărarea celor care sunt batjocoriți sau tratați nedrept datorită credinței creștine.

Mai mult, bărbații credincioși înțeleg că a contribui la salvarea unui suflet de la o eternitate fără Cristos este cel mai mare serviciu pe care îl pot face. Astfel de acțiuni cer o credință profundă în Dumnezeu și disponibilitatea de a accepta împotrivire, atunci când spunem adevărul cu dragoste – de exemplu, când îi avertizăm pe cei necredincioși de pericolul spiritual în care se află (1 Petru 3:15) sau cand îi confruntăm pe alți creștini cu privire la păcatul lor (Matei 18:15-17).

Găsește-ți un exemplu demn de urmat

A-L căuta pe Dumnezeu și a ne dezvolta chemarea ca bărbați este un lucru critic, însă este de ajutor să găsim bărbați căsătoriți care sunt duhovnicești și de la care poți învăța (1 Corinteni 11:1, 2 Timotei 2:2). Găsește pe cineva dispus să fie transparent, întreabă-l ce a învățat din succesele și eșecurile căsniciei.

Ca bărbați, toți suntem chemați să alergăm după premiul chemării cerești (Filipeni 3:8-12), indiferent dacă ne vom căsători într-o zi sau nu. Urmându-L pe Cristos și crescându-ne abilitățile de lider, apărător și ingrijitor, vom fi din ce în ce mai pregătiți să întâlnim – și în cele din urmă să ne căsătorim – o femeie duhovnicească, dacă este cu voia Domnului.

Bryan Stoudt, DesiringGod

Sursa foto: Photo by Gladys Aguayo on Unsplash 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close