Ce sînteți?

În primii ani după mutarea la Oradea am călătorit mult cu trenul. Fie că mă duceam spre Sud sau spre Est, drumul trecea prin Cluj. Între Oradea și Cluj nu era (nici acum nu este!) linie electrificată, așa că mai toți ne zgribuleam iarna, ne topeam de căldură vara, pînă ajungeam la linia electrificată.

După Cluj, atmosfera se destindea și începeam să intrăm în dialog unii cu ceilalți, 8 călători condamnați la 8 ore de împărtășire a aceluiași spațiu.

– Mergeți departe?

– La Iași?

– Ah, la Iași! Departe! Aveți ceva de mers.

– Dumneavoastră?

– Eh, numai pînă la Suceava!

– Și dumneavoastră tot cu rădăcini moldovenești?

– Nuuuu! Bucovina!

– Ah, da! Mă scuzați!

– La Iași cu afaceri?

– Nu! Îmi vizitez mama!

– Ah, da! Frumos, frumos! Bravo!

După alte cîteva minute de amabilități, vine întrebarea gravă, nelipsită, previzibilă, cu adînci conotații ontologice:

– Și… dumneavoastră… CE SÎNTEȚI?

Știu bine care este miza și ținta întrebării. Pentru orientali ca noi, care încă mai aveam în nări aroma comunismului, profesia era o componentă identitară esențială. Conlocutorul meu mă întreba de fapt ce profesez. Dacă spui că ești tinichigiu, zugrav, croitor, meseriaș în general, reacția este una; dacă spui că ești doctor, avocat, profesor universitar… reacția este alta. Ca să creez noi punți de discuție și ca să adaug ceva suspans răspundeam de obicei cam în acest fel:

– Prinț!

Sau

– Ambasator al Împărăției Cerului!

Imediat observam priviri perplex-încruntate. Dacă oamenii aveau copii pe lîngă ei, îi trăgeau și mai aproape sub suspiciunea că nu mi-am luat medicamentele la timp…

– Adică… ce vreți să spuneți?

– Păi… în Biblie scrie că tuturor celor care cred le-a dat Dumnezeu dreptul să se facă copii ai Săi, iar Sfîntul Petru în Prima Sa Epistolă ne spune că sîntem seminție aleasă, o preoție împărătească, practic ne spune că sîntem niște boieri, înnobilați de Dumnezeu Însuși, că sîntem adoptați și Îl putem numi Tată chiar pe Creatorul tuturor și Deținătorul oricărui spațiu și lucru…

– Ah (și dintr-o dată se risipește tensiunea), deci sînteți preot… acum am înțeles (și aproape rîde relaxat), o dați cu alea religioase…

Omul este în sfîrșit bucuros că m-a deconspirat și a obținut răspuns la întrebarea lui CE SÎNTEȚI? Întrebarea la care sîntem obișnuiți să răspundem cu ce facem.

Nu putem fi ceva din care ieșim la pensie, lipindu-ne identitățile atît de mult de profesiile care în ultimul timp se schimbă tot mai des. În urmă cu 30 de ani, pe scările de bloc din România, identificarea se făcea prin meserie. Știam că la etajul III stă domnul mecanic de locomotivă, la fel și la etajul I, la IV stătea un croitor de cojoace, iar la etajul II o doamnă judecătoare venită temporar în oraș. Pînă la pensie „titlurile” erau păstrate. Ba chiar pe piatra de mormînt erau gravate înaintea numelui „prof. univ. dr. ing. Cutare Cutărescu”.

Pierderea unei componente identitare atît de importante cum este meseria pentru unii bărbați este o tragedie atît de mare încît le scurtează viața cu ani de zile. Am văzut oameni „terminați” numai pentru că au ieșit la pensie, iar dacă li s-a desfăcut contractul de muncă, sînt aruncați în depresii iremediabile.

Minunăția creștinismului este că ne salvează din mecanismele acestui tip de presiune funcțională, prin acordarea atît de generoasă, prin har, a unei legitimări de nepierdut: sîntem fii și fiice de Dumnezeu, sîntem înfiați, răscumpărați, regenerați, pierduți și găsiți, restaurați, înnobilați pe vecie, beneficiari ai unui statut care nu se mai poate pierde.

Pentru cineva care reclamă statutul de creștin authentic, întrebarea CE SÎNTEȚI are alte conotații decît cele care țin de orizontal și terenitate, de înrădăcinări sociale și contractuale vremelnice. Identitatea noastră este ancorată în cele cerești, într-o altă lume, într-o altă Împărăție.

Tensiunea dintre cele două identități, cea vizibilă și definită social și cea cerească, definită spiritual, apare cel mai evident în întîlnirea dintre Isus și Pilat. Isus este un condamnat la moarte înaintea unui guvernator împuternicit cu o autoritate imperială, care se întindea în aproape toată lumea cunoscută. În cele ce nu se văd, Isus se definește ca Împărat și spune că Împărăția Sa nu este din lumea aceasta, dar Împărat este, cu toate că aparențele ne păcălesc. Împăratul este bătut, în lanțuri, dezbrăcat și încoronat cu spini. Care este adevărul?

Pentru o vreme îmbrăcăm robele unor bresle, pentru totdeauna însă ne îmbrăcăm în mantiile de prinți și prințese. Pentru temporalitate facem cîte ceva unii pentru alții și purtăm povara unor înțelegeri contractuale, pentru eternitate sîntem așezați în Noul Legămînt, fiind născuți din nou într-un cu totul alt statut decît cel în care ne vom fi născut natural.

Ce sîntem? Prinți! Ambasadori ai Împărăției Cerurilor!

Acesta este adevărul!