Un doctor ne dezvăluie secretul unei morți bune

Am stat la căpătâiul multor paturi în care zăceau oameni aflați aproape de finalul vieții, de câteva ori chiar când și-au tras ultima suflare. Am pierdut numărul certificatelor de deces completate de-a lungul anilor. Însă experiența mea nu e unică printre cei de profesia mea, cu excepția faptului că sunt creștin și lucrez într-un spital important din San Francisco, un oraș denumit “cea mai necreștină metropolă” a Americii. Majoritatea oamenilor care au murit în tura mea nu erau credincioși. Cu câteva excepții, am fost singurul doctor creștin de la locul de muncă aproape toți anii de practică. Aceasta poziție avantajoasă m-a făcut să observ cum Evanghelia oferă resurse mult mai bune pentru a putea face față angoasei existențiale a morții.

Uluit de moarte

Când mă ocup de pacienții cu boli terminale, îi întreb dacă ar dori să vorbească cu un capelan sau dacă frecventează vreo biserică. Acesta este felul în care îmi dau seama dacă au interese spirituale. Până acum, cred că am pus aceste întrebări de câteva sute de ori. Doar o mână de oameni mi-au răspuns afirmativ.

Moartea este, inițial, un concept care generează confuzie pentru majoritatea pacienților cu boli terminale. Nu am văzut prea multe lacrimi atunci când dau vestea nefastă că un pacient se confruntă cu o boală mortală. Ceea ce întâlnesc cel mai adesea este consternare. Deși toți oamenii știu că moartea este inevitabilă, majoritatea nu știu ce să facă cu vestea unui astfel de diagnostic. Nu văd iminența morții ca pe o chemare la evaluarea și schimbarea vieții lor. După șocul inițial, majoritatea pacienților își trăiesc zilele care le-au rămas la fel cum au făcut-o dintotdeauna. Nu am văzut niciun pacient care să își schimbe filozofia de viață deoarece sfârșitul îi este aproape.

Am auzit oameni spunând: “Voi trăi cum vreau când sunt tânăr și, când voi avea mai mult timp, îmi voi lua viața spirituală în serios.” Sunt sigur că acest lucru se poate întâmpla, însă eu nu l-am văzut întâmplându-se cu pacienții mei. Solomon spune: “Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: <<Nu găsesc nicio plăcere în ei>>” (Eclesiastul 12:1). Cuvintele lui Solomon s-au dovedit a fi adevărate cu aproape toți pacienții cărora le-am dat vestea tristă a diagnosticului lor. Dacă nu L-au căutat pe Creator înainte ca să-și afle diagnosticul, e puțin probabil că-L vor căuta după ce l-au aflat.

Pecetluiți de credincioșie

Contrariul este valabil pentru cei care au cunoscut apropierea și supunerea față de Dumnezeu; dacă viața unui om este caracterizată de credincioșie, la fel va fi și moartea lui. De câteva ori am avut privilegiul să asist la sfârșitul unei vieți marcate de ceea ce Eugene Peterson descria ca fiind “o supunere de lungă durată în aceeași direcție”. O astfel de viață își plătește dividendele atunci când vine sfârșitul.

Într-o dimineață, am venit la spital și, ca de obicei, mi-a fost desemnată o listă de pacienți internați de care trebuia sa mă ocup în săptămâna respectivă, printre care se afla un bărbat de vârstă mijlocie care avea cancer incurabil. Eu trebuia să mă asigur că durerea sa era ținută sub control, apoi să îl externez pentru ca să poată zbura acasă, pentru a-și petrece acolo ultimele zile.

Când am intrat în salonul slab luminat al acestui bărbat, l-am văzut – liniștit, epuizat, fără păr. Și totuși, era surprinzător de calm și plăcut. Puteam să-mi dau seama că avea dureri, însă camera era umplută de pace.

După ce am discutat despre medicație și celelalte aspecte medicale, i-am pus întrebarea mea obișnuită: “Ai vrea sa vorbești cu un capelan?”. Am primit bine-cunoscutul “Nu”. Însă, de data aceasta, motivul era diferit. Cu un zâmbet, mi-a răspuns: “Dr. Cho, sunt creștin. Știu că Dumnezeu este cu mine. Sunt bine.”

Ah, nu era de mirare.

Ceea ce a urmat a fost o conversație scurtă și încântătoare cu un frate de credință despre bucuria și nădejdea pe care o avem în Cristos. Mi-a spus că a umblat credincios cu Dumnezeu de ceva timp: “Nu am de gând să mă schimb deoarece sunt pe moarte!”. Deși trupul i se consuma cu repeziciune și tot ceea ce cunoscuse vreodată i se lua, i-a rămas speranța învierii (2 Corinteni 4:16). De fapt, speranța aceasta i se părea mai reală ca niciodată.

Cu permisiunea sa, mi-am pus mâinile peste el și m-am rugat. Apoi, l-am externat, dându-i tratamentul potrivit pentru a-i ușura simptomele în drumul spre casă. Asta se întâmpla acum mulți ani. Mă bucur să știu că data viitoare când îl voi vedea, nu va avea nevoie de doctor.

Nu există metodă prin care să fii complet pregătit în fața morții. Am văzut credincioși cuprinși de frică, disperare, îndoială și furie la sfârsitul vieții lor; dușmanul nu este pasiv nici chiar în ultimele lor ceasuri. Deși felul în care creștinii înfruntă moartea diferă, sunt recunoscător că tăria cu care sufletele noastre au fost apucate de Cristos nu se schimbă niciodată (Ioan 10:28-29).

Cea mai bună metodă de a te pregăti pentru moarte este umblarea cu Cristos în fiecare zi. Încrede-te în El azi la fel cum ai vrea sa te încrezi în El la sfârșit. În acea zi – la fel ca pacientul meu – vei păși în eternitate cu Dumnezeul credincios care te-a condus toată viața ta.

Joel Cho, The Gospel Coalition

Sursa foto: Photo by Jonathan Borba on Unsplash