Părinților, păstoriți-vă copiii

Aceste sfaturi de inspirație divină, bazate pe vechea poruncă de a-ți cinsti părinții, primea mai multă atenție în biserici. Majoritatea credincioșilor considerau că o creștere creștină a copiilor era cea mai importantă pregătire pentru viața congregațională și o temelie esențială pentru facerea binelui în lumea seculară.

Menționând doar un exemplu, Martin Luther susținea în Marele Catehism (1529) – scris pentru a veni în ajutorul părinților și învățătorilor care își asumau provocarea de a uceniciza – că porunca lui Moise și sfaturile lui Pavel sugerează că “este de datoria fiecărui tată să-și cerceteze și examineze copiii (…), să se asigure că învață și cunosc [catehismul și credința creștină], iar dacă nu le cunosc, să îi ajute să o facă cu credincioșie.”

Astfel, această poruncă se adresează nu numai copiilor, ci și părinților. Luther îndeamnă în secțiunea poruncii a patra a Catehismului:

“Ar fi de folos să predici și părinților (…) despre cum să se poarte față de cei supuși autorității lor. (…) Părinții trebuie să îndeplinească cu seriozitate și credință atribuțiile de serviciu și poziție, nu numai pentru a asigura sprijinul material al copiilor (…), ci mai ales pentru a-i învăța să-I aducă laudă și onoare lui Dumnezeu. (…) Dacă vrem oameni calificați și capabili atât pentru conducerea civilă, cât și pentru cea spirituală, nu trebuie să ne scutim de eforturi, timp și cheltuieli în învățarea și educarea copiilor noștri, pentru ca ei să slujească lui Dumnezeu și omenirii. Nu trebuie să ne gândim doar la adunarea de bani și bunuri pentru ei. (…) De aceea, să știe toată lumea că este datoria principală a fiecăruia, cu riscul pierderii harului divin, să-și aducă copiii la frica și cunoașterea lui Dumnezeu.”

Pentru Luther și mulți alți reformatori protestanți, familia era un stâlp al grijii providențiale ale lui Dumnezeu pentru biserică și pentru întreaga creație. Era una din cele trei instituții prin care Dumnezeu guverna lumea: căminul (oeconomia), biserica (ecclesia) și stăpânirea sau statul (politia). Dumnezeu a ales să rânduiască viața omului în și prin aceste trei instituții, numite “ordine ale creației”. Când una dintre ele se clatină, modul de funcționare a întregii creațiuni este afectat.

Nu este de mirare că mulți copii părăsesc biserica

Dacă aplicăm aceste învățături în zilele noastre, vedem că altarul familiei a fost desemnat să fie cel mai important loc de antrenament pentru a învăța cum să umbli pe calea crucii. Închinarea în familie este esențială pentru a putea face față provocărilor care vin cu ucenicizarea de zi cu zi.

Însă câteva sondaje recente (fără a menționa anecdotele cunoscute cititorilor) ne sugerează că tot mai puține familii își cresc copiii în mustrarea și învățătura Domnului. Milioane de tineri părăsesc credința de îndată ce părăsesc căminul părinților lor. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă. Potrivit unui sondaj Barna făcut în 2021, doar 42% din totalitatea “părinților creștini” și doar 51% din totalitatea “părinților creștini practicanți” sunt foarte preocupați de creșterea spirituală a copiilor lor.

Aceste cifre ne ajută să înțelegem un alt sondaj recent, care ne arată că 68% din pastorii de tineret protestanți cred că “cea mai mare problemă în lucrarea lor” constituie faptul că “părinții nu prioritizează creșterea spirituală a copiilor lor.”

Bănuiesc că aceste procente sunt direct corelate cu înceata și sigura moarte a închinării în familie. Prea puține biserici își ajută familiile să învețe să le implementeze și prea puține familii fac din această practică un obicei prioritar. De fapt, LifeWay a publicat acum câteva luni un articol denumit “Ce trebuie să facă biserica pentru a-i ține pe copii și părinți implicați spiritual”; studiul sublinia pe bună dreptate citirea regulată a Bibliei, însă nu a menționat închinarea în familie.

S-ar părea că disciplina a dispărut în totalitate. Presupunem că nu va funcționa, suntem prea ocupați; și chiar dacă am încerca, familiile noastre sunt prea scindate, copiii prea independenți, credința prea privată și subiectivă pentru că închinarea condusă de părinți să aibă succes?

Majoritatea părinților pe care-i cunosc sunt frustrați de programul supraîncărcat al copiilor lor. Mulți pastori sunt îngrijorați de modul în care instructorii, profesorii de muzică și alții au aglomerat biserica. Ne determină aceste nemulțumiri să facem o schimbare în angajamentele familiei noastre? Sau ne-am obișnuit cu status quo și ne mulțumim să dăm vina pe alții pentru eșecul nostru în a îndrepta viețile copiilor noștri spre Cristos?

Putem reîncepe

Haideți să facem ceva în această privință! Haideți să ne angajăm în cultivarea unei atmosfere în familiile noastre în care închinarea se regăsește. Apoi, să facem din această practică o prioritate. Să ne rugăm împreună cu copiii noștri, să citim Biblia cu ei și să ne zidim casa pe lucrurile care contează cel mai mult. Există o mulțime de instrumente bune pe care le putem folosi: Biblia pentru copii, cărți devoționale, catehisme vechi și noi. Părinții nu trebuie să devină teologi. Trebuie să aibă o inimă gata de a face ucenici.

După cum spunea Tim Keller, citându-i pe Gary Parrett si J.I. Packer în introducerea cărții “The New City Catechism”: “Deoarece am pierdut practica catehezei în zilele noastre, <<o brumă superficială de adevăr, noțiuni neclare despre Dumnezeu și neprihănire, nechibzuință cu privire la problemele vieții – carieră, comunitate, familie și biserică – toate acestea sunt emblema congregației evanghelice de azi.>>”

Ce trist. Vestea bună este că Domnul își întinde brațele pentru a-i întâmpina pe copii atunci când părinții nu obosesc în a-i aduce înaintea Lui. Duhul Sfânt însuflețește Cuvântul în inimile noastre deschise cu credință. Să mergem înainte, cu hotărâre și bucurie.

Douglas A. Sweeney, The Gospel Coalition

Sursa foto: Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash