Poate un creștin să-și piardă mântuirea?

De fiecare dată când vorbesc din Evrei, mi se pun cu precădere două întrebări. Probabil că le și puteți ghici pe ambele. (1) Cine a scris Evrei? Aceasta este întotdeauna prima. Și (2) ce ar trebui să facem cu pasajele de avertizare de aici? Ne învață cartea Evrei că ne putem pierde mântuirea? La urma urmei, scrisoarea emite avertismente de genul acesta: „dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății” (Evrei 10:26–27). Care dintre noi nu a simțit înțepătura unui astfel de text? Și acesta este doar unul dintre cele cinci astfel de avertismente din carte (vezi 2:1–4; 3:7–4:13; 6:4–8; 12:25–29).

Trei strategii

Din păcate, nu sunt sigur că putem ajunge foarte departe răspunzând primei întrebări, dar cred că putem face ceva progres cu cea de-a doua. În acest scop, vreau să sugerez trei strategii care ne vor ajuta să citim mai bine avertismentele din cartea Evrei. Le voi schița mai întâi pe fiecare, apoi vom face un pas în spate, reflectând asupra ajutorului oferit de fiecare în parte.

Citiți avertismentele în lumina structurii cărții

Cartea Evrei este greu de conturat. Este diferită de toate celelalte scrisori ale Noului Testament. Pavel, de exemplu, adesea își prezintă mai întâi argumentele și abia apoi le aplică audienței sale. Astfel, în Efeseni 1–3 obținem argumentul și abia apoi aplicarea în Efeseni 4–6. Cartea Evrei, însă, emană un aer diferit. Epistola se mișcă înainte și înapoi între argument și aplicare. Autorul este ca un predicator care se oprește pentru a evidenția și partea practică după fiecare punct atins. Este o strategie retorică eficientă, dar face și conturarea cărții mai dificilă. Și ne poate împiedica din a vedea logica argumentului în dezvoltare și să simțim greutatea cumulativă a aplicațiilor sale.

De exemplu, cu greu putem vedea legătura dintre ceea ce spune cartea Evrei despre „lumea” în care a intrat Isus în 1:6 și pe care Dumnezeu a supus-o oamenilor în 2:5. Ne este oferit într-adevăr un indiciu, spunându-ne că „lumea” din 2:5 este cea „despre care vorbim”. Dar autorul își întrerupe argumentul printr-un îndemn – primul său avertisment (2:1–4) – care ne poate, dacă nu suntem atenți, distrage. Alte exemple ca acesta ar putea fi date cu ușurință (vezi mențiunile lui Melhisedec din 5:1–10 și 7:1–10, în lumina îndemnului din 5:11–6:20).

Ideea este că structura cărții Evrei ne invită să citim epistola nu doar în obișnuitul format început-final, ci și „după gen” sau, am putea spune, în paralel (ținând cont de generația vechi-testamentară menționată și de generația căruia autorul i se adresează). Altfel, riscăm să citim greșit teologia ei și să pierdem esența ei didactică.

Citiți avertismentele în lumina firului narativ

Cartea Evrei trece în revistă povestea Bibliei. Putem vedea acest lucru chiar și cu o privire superficială; pagină după pagină cartea este plină de citate din Vechiul Testament – aici găsim și cel mai lung citat al Vechiului Testament (vezi Ieremia 31:31–34 în Evrei 8:8–12). Evrei, totuși, spune povestea Bibliei în două moduri sau, mai bine-zis, cu două sublinieri distincte. În argumentare, autorul subliniază discontinuitatea dintre Vechiul și Noul Testament. Ceea ce în Vechiul Testament a fost doar promis, s-a împlinit acum în Noul Testament. În aplicațiile sale, totuși, este exact invers. În acestea, el subliniază continuitatea dintre Vechiul și Noul Testament. Ceea ce s-a întâmplat în epoca Vechiului Testament este exact ca ceea ce se întâmplă și acum în cea a Noului Testament.

Analogia pe care autorul o face pe parcursul cărții Evrei, centrează generația din pustie și cea contemporană acestuia (vezi 2:2; 3:7–4:6; 10:28; 12:25). Dacă nu reușim să simțim continuitatea, atunci vom toci marginea ascuțită

a avertismentelor în sine. Autorul ia în considerare tocmai generația care a fost (1) remarcabil salvată de Dumnezeu din Egipt, (2) condusă prin deșert de prezența vizibilă a lui Dumnezeu, (3) sprijinită prin providența miraculoasă a lui Dumnezeu, (4) a primit o lege de la Însuși Dumnezeu (vezi 3:9; compară 2:4; 6:4–6; 10:29; 12:26) și care, cu toate acestea, și-a împietrit inima și a pierit din necredință. Există un motiv, cu alte cuvinte, pentru care cartea Evrei trece peste generația din pustie în „gala credinței” în capitolul 11. La fel ca publicul țintă al autorului și generația din pustie a trăit „între timpuri”, între exod și țara promisă, experimentând un fel de escatologie inaugurată. Nu trebuie să ne scape asemănările. Astfel, întrebarea pe care o putem desprinde din fiecare îndemn (și implicit avertisment) nu este pur și simplu „Cum au putut face așa ceva?” ci mai degrabă „Vei face și tu la fel?”

Acum, trebuie subliniat că acest mod de a descrie povestirea autorului riscă o simplificare excesivă. La urma urmei, în timp ce cartea Evrei subliniază discontinuitatea în argumentele sale, continuitatea este totuși și ea prezentă în aplicații. Ce altceva ar trebui să înțelegem din concentrarea consecventă a autorului asupra „neîmplinirea” Vechiului Testament? Căci, epoca Noului Testament o depășește pe cea a Vechiului Testament, totuși ea transcende tocmai prin anticiparea pe care Vechiul Testament o construiește, de exemplu: așteptarea unui alt ordin preoțesc (Psalmul 110:4) sau a unui nou legământ (Ieremia 31:31–34). În mod similar, în timp ce Evrei subliniază continuitatea în aplicațiile sale, se aud și note de discontinuitate. Aceste note de discontinuitate sunt, de fapt, cele care intensifică seriozitatea pe care o simțim în avertismente: dacă generația din pustie a suferit pentru necredința sa, cu atât mai mult vor suferi ei [și implicit noi] (vezi 2:3, 12:25). Este un lucru să refuzi să crezi discursul lui Dumnezeu din Vechiul Testament și este cu totul altceva să refuzi discursul Său suprem din Noul Testament (vezi 1:1–2; 2:1–4).

Pe scurt, cartea Evrei ne invită să-i citim avertismentele în lumina continuității dintre generația din pustie și publicul său țintă, făcând în permanență o paralelă între cele două. Ambele generații au trăit în timpul unor capitole incredibile din povestea lui Dumnezeu. Dar, chiar și aici, epistola ne invită să vedem și discontinuitatea. Publicul țintă al autorului nu este încadrat doar într-un capitol important din povestea lui Dumnezeu, căci el trăiește cunoscând povestea generației din pustie și mai mult, beneficiază într-adevăr, de circumstanțe mai bune.

Citiți avertismentele în lumina soteriologiei cărții Evrei

Soteriologia evreilor – doctrina mântuirii – este minunat de bogată, așa că nu pot rezuma decât o mică parte din ea aici. Este important să vedem că moartea lui Isus a inaugurat un legământ mai bun, pentru că are (1) promisiuni mai bune, (2) noi abilități spirituale pentru fiecare membru al legământului [8:6, 10–11] și (3) pentru că oferă o iertare mai bună. Membrii noului legământ, ne spune cartea Evrei, sunt complet iertați (8:12; 10:17–18). Dumnezeu le promite că nu-și va mai aduce aminte de păcatele lor! Cartea Evrei numește această iertare–perfecțiune. Este ceva care nu a fost și nu avea cum să fie disponibil generației din pustie (10:2–3; cf. 11:39–40), dar este acum, datorită sacrificiului suprem a lui Isus, care a pus capăt tuturor celorlalte sacrificii (10:14). Mai mult, această perfecțiune este cea care oferă membrilor legământului – epistola îi numește pe aceștia credincioși – acces la prezența lui Dumnezeu, parțial acum (10:19–22; 12:22) și pe deplin mai târziu (12:26–28). Din nou, acest acces pur și simplu nu era disponibil în cadrul vechiului legământ, așa cum ne spune cartea Evrei din nou și din nou (vezi 9:8–10). Cartea continuă asigurându-i pe credincioșii noului legământ că, în perioada intermediară, pelerinajul lor către orașul ceresc este supravegheat de către un Mare Preot imperisabil, a cărui slujire de mijlocire este descrisă ca fiind infailibilă (7:25) și de către un Tată ceresc, care nu doar inițiază, dar le și energizează continuu perseverența (13:20).

Astfel, dacă acceptăm invitația autorului de a-i citi avertismentele ținând cont de ambele fire narative și de context, vom vedea că propria sa comunitate trăiește într-o nouă eră a poveștii lui Dumnezeu, o epocă în care calitatea de membru al legământului înseamnă ceva chiar mai bun decât a însemnat pentru generația din pustie.

Trei cugetări

Acum, cu aceste strategii în vigoare, suntem în măsură să reflectăm asupra avertismentelor găsite în epistolă. Ne învață cartea Evrei că acești credincioși își pot pierde mântuirea? Și, dacă nu, ce să facem cu avertismentele cărții? Să abordăm aceste întrebări direct, analizând din nou fiecare strategie, cugetând asupra lor în ordine inversă.

Mântuire sigură

Când citim avertismentele în lumina soteriologiei tipice ale cărții Evrei, vedem că natura noului legământ implică – garanții – că membrii săi nu pot și nu vor cădea. Membrii noului legământ nu își pot pierde mântuirea. A sugera altfel riscă să anuleze tocmai acele caracteristici care fac noul legământ nou și, prin urmare, mai bun.

Firul narativ

Dacă citim avertismentele în lumina firului narativ al cărții, vedem că analogia autorului cu generația din pustie merge doar până într-un punct. Din nou, publicului căruia cartea i se adresează trăiește într-o eră nouă și mai bună a poveștii lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că cele două comunități – din pustie și cea a autorului – sunt amestecate, dar în moduri diferite. Toți cei din generația din pustie au făcut parte din comunitatea legământului, dar doar câțiva au perseverat până la mântuire (de exemplu, Caleb și Iosua). Restul au pierit în necredință, așa cum ne spun în mod repetat avertismentele autorului. Cu alte cuvinte, calitatea de membru al vechiului legământ nu a garantat mântuirea în felul în care o face apartenența la noul legământ.

Comunitatea vechiului legământ era un amestec de membri ai legământului credincioși și necredincioși deopotrivă. Comunitatea autorului este și ea mixtă, dar într-un mod foarte diferit. În timp ce toți cei cărora li se adresează scrisoarea pretindeau că fac parte din comunitatea noului legământ, doar cei care au perseverat au făcut-o în mod deplin. Cei care aparent căzuseră (10:25) au fost, la un moment dat, parte din congregația autorului – parte din comunitatea creștină – dar niciodată nu au fost incluși cu adevărat în noul legământ. Altfel, ar fi perseverat. A pretinde altceva riscă interpretarea greșită a poveștii Bibliei, adică să vezi continuitate acolo unde există de fapt (și slavă Domnului) o discontinuitate glorioasă.

Structura

În lumina tuturor acestor lucruri, citind avertismentele prezentate în cartea Evrei cu ambele generații în minte pentru a simți greutatea lor colectivă, putem să discernem funcția lor didactică cu mai multă precizie.

În primul rând, avertismentele explică statutul spiritual al celor care se îndepărtează de comunitatea creștină. Și este devastator (vezi 6:6; 10:26). Ce altceva te-ai aștepta să se întâmple cuiva care a văzut și experimentat bunătatea Evangheliei – lucrarea noului legământ a lui Dumnezeu – doar ca să se îndepărteze în mod deliberat de ea? Este ca și cum ai vedea și ai experimenta bunătatea exodului și te-ai răzvrăti la doar câțiva pași de intrarea în țara promisă. Oamenii aceștia, ne spune cartea Evrei, nici nu vor și nici nu au o a doua șansă. Isus nu va ajunge să fie respins în mod deliberat de două ori.

În al doilea rând, avertismentele permit, de asemenea, perseverența membrilor noului legământ. Ele sunt un mijloc pe care Dumnezeu îl folosește pentru a susține credința celor pe care i-a desăvârșit.

În al treilea rând, și în cele din urmă, avertismentele îndeamnă membrii legământului să umble având o pocăință adevărată și o credință autentică, arătându-le consecințele pe care și le pot atrage întorcându-și spatele la ceea ce au auzit și au experimentat.

Citind cartea Evrei

Aplicarea acestor strategii doar cărții Evrei nu va răspunde fiecărei întrebări pe care o avem despre avertismente, dar ne vor îndruma în direcția corectă. Ele ne vor ajuta, mai presus de orice, să beneficiem și mai mult de bunătatea acestei părți a Bibliei, fiind mai bine pregătiți pentru a face voia lui Dumnezeu (13:20), ceea ce ne aduce nouă bucurie și lui Dumnezeu binemeritata glorie.

Jared Compton, Desiring God

Sursa foto: Photo by Jackson David on Unsplash