Creștinul, între „climatofil” și „climatofob”

Pornind de aici, de-a lungul istoriei, oamenii fie au transformat mediul înconjurător în „dumnezeu” și s-au închinat lui în diferite feluri – chiar și astăzi putem vedea numeroase personificări ale mediului înconjurător, care devine „mama” noastră, sursa noastră de viață sau biserica noastră –,  fie l-au anatemizat ca fiind un bun de larg consum, pe care îl folosim după bunul plac, că și așa „totul va arde într-o zi”.

Puțini însă au rămas fideli „chemării” inițiale făcute de Dumnezeu. Domnul Isus face deseori referire la origini („la început nu a fost așa”) atunci când oamenii au denaturat scopul inițial al lucrurilor create de Dumnezeu.

5 iunie este consemnată de ONU ca fiind ziua mondială a mediului înconjurător. Tema aceasta revine astfel în centrul atenției, iar reacțiile sunt pe măsură. Cea mai răspândită temă (cu referire la consecințele modului cum ne raportăm la mediul înconjurător) vizează schimbările climatice sau încălzirea globală, cauza principală fiind emisiile de gaze cu efect de seră. Ceea ce adâncește tot mai mult falia dintre cele 2 extreme este factorul politic, „ajutat” fiind de mass media. În ultimii 20 de ani, politicienii folosesc tot mai mult această temă pentru atragerea de capital electoral, polarizand și mai mult opinia publică cu privire la subiect.

Cei care ar trebui să abordeze în mod practic tema și să aducă cu adevărat valoare subiectului sunt creștinii care înțeleg cel mai bine că „la început nu a fost așa”. Să ne aducem aminte că promotorii agriculturii ecologice au fost menoniții, care au practicat și practică agricultură ecologică pe scara largă de mult timp, să ne aducem aminte că părintele prognozelor meteorologice a fost Robert FitzRoy, un creștin practicant, căpitan al  vasului Beagle cu care a călătorit Charles Darwin în expedițiile sale în jurul lumii.

Globalizarea acestei probleme sub pretextul că doar o comunitate globală poate să îi dea rezolvare nu va face altceva decât să o transforme într-un alt subiect susceptibil de conspirație. Ca în multe alte subiecte ce au nevoiei de aportul fiecăruia dintre noi, și aici implicarea pragmatică a individului va fi decisivă. Este uimitoare capacitatea noastră de inovație atunci când suntem puși în fața unei provocări și avem o motivație puternică pentru rezolvarea ei, iar cei care ar trebui să aibă cea mai puternică motivație pentru a începe sunt creștinii.