Tender Mercies (1983) – critică de film

Filmul nu e unul romantic, nu avem decât un moment de tandrețe fizică, nu este prezentată nicio cucerire lentă sau o nuntă emoționantă. Mac o cere în căsătorie, simplu și direct, pe Rosa Lee: “I guess there ain’t no secret how I feel about you. Even a blind man could see that. Will you think about marryin’ me?”. Rosa Lee, fără niciun strop de vanitate sau cochetărie, îi răspunde: “Yeah, I will.” Cu toate acestea, relația lui Mac cu Rosa Lee este impregnată de splendoarea domesticității, cu bunele și relele ei. “If you’ll just hold the ladder, baby, I’ll climb to the top / Things just started changing with your touch” – poate de asta avea nevoie Mac, de cineva care să îi țină scara. Scena în care Mac se întoarce acasă după o noapte de hoinăreală, în care Rosa Lee l-a așteptat acasă, îngrijorată, este cea mai profundă declarație de dragoste din partea ei. Cântăreața în corul bisericii, care nu știa să citească notele muzicale, învață cântecul scris de soțul ei, însă nu se vede destul de bună ca să i-l cânte. Rosa Lee este eroul din umbră al întregii povești. Și încet, Mac învață să fie soț.

Sonny, băiatul lui Rosa Lee din căsnicia anterioară, nu și-a cunoscut tatăl care a murit în Vietnam. Sonny își dorește să știe mai multe despre tatăl său adevărat pe măsură ce îl cunoaște pe Mac mai bine. Sonny se bate la școală pentru reputația lui Mac. Conversația simplă dintre doi baieți de scoală, Sonny și prietenul lui, fără profunzimi prea adânci pentru vârsta lor, lipsite de fundal muzical, arată ce simte Sonny. 

“- I hope that man is never my step-daddy.”, spune prietenul lui Sonny. 

“- Why? Don’t you like him?”

“- No. You like your step-daddy?”

“- Yes, I do.”

“- Better than your own daddy?”

“- I never knew my own daddy.”

“- I know mine and he’s not much either.”

Să fie filmul o odă adusă taților?

Mac este vizitat de fiica lui, pe care nu o văzuse de mulți ani. Întrebat fiind de ea despre cântecul pe care i-l cânta în copilărie, Mac o minte, spunându-i că nu-și amintește. “On the wings of a snow white dove…” va fredona acesta după ce Sue Anne pleacă. De ce nu i-a cântat cântecul? De ce s-a grăbit să nege? Scena aceasta îți pune un nod în gât. Fiica lui îl vizitează și încearcă să lege firul rupt dintre ei, depănând amintiri și dorind răspuns la întrebările ei de adolescentă. Mac o lasă să plece. Încă nu știe cum să fie tată.

Filmul vorbește foarte subtil despre credință. Acțiunea petrecându-se în Texas, credința este țesută în viața oamenilor, la fel ca muzica country. Frânturile de servicii religioase prezentate sunt aproape ridicole și hilare în simplitate, de la dirijorul pătimaș, la lipsa de fast a botezului. Regizorul nu idealizează această parte, însă nu îi neagă influența. “Do you feel changed?”, îl întreabă Sonny pe Mac după botez. “Not yet”, răspunde acesta.

Robert Duvall își cântă singur cântecele, cu un accent de sudist impecabil. Ba mai cântă și la chitară. Cântecele sale și ale fostei lui soții, Dixie, sunt singurele care se aud pe parcursul întregului film, de parcă ar fi vocea naratorului. Ele îi exprimă dragostea față de Rosa Lee mai profund decât ar fi putut el spune vreodată. “I decided to leave here forever… no, not really”, cânta el, zâmbind deschis la fraza adaugată versului. Nu, nu e nevoie de climax muzical. Felul în care joacă actorii conferă atât de mult realism filmului, de parcă acțiunea s-ar petrece în ograda vecină. Nu, nu e nevoie de scenariu à la James Bond. Mac te poartă prin toata viața lui, nedivulgând multe lucruri direct, ci prin limbaj non-verbal sau intonația vocii. Nu e de mirare că Robert Duvall a luat Oscarul pentru acest rol. Însă îți trebuie puțină sensibilitate să guști filmul.

“- I was almost killed once in a car accident. I was drunk, I ran out the side of the road and I turned over four times. And they took me out of that car for dead, but I lived. And I prayed last night to know why I lived and she died, but I got no answer to my prayer. I still don’t know why she died and I lived (…). I don’t know why I wandered out to this part of Texas drunk, and you took me in and pitied me and helped me to straighten out, married me. Why? Why did that happen? Is there a reason why that happened? And Sonny’s daddy died in a war… my daughter killed in an automobile accident. Why? See, I don’t trust happiness. I never did, never will.”

Este singura scenă în care Mac plânge și se arată vulnerabil. Regizorul nu ne lasă să îl vedem plângând la înmormântarea fiicei lui și nici la vestea morții ei. Mac lasă cântecul să vorbească pentru el, cântecul acesta care este ca un laitmotiv al vieții lui, după ce a pierdut tot ce a avut: “I pretend I’m not losing you / because it hurts so much to face reality”.

În scena de final, Sonny o întreabă pe Rosa Lee cum a murit tatăl lui, întreabă la fel cum a făcut-o pe întreg parcursul filmului: pe măsură ce se apropie de Mac. Mac i-a cumpărat o minge și Sonny îl găsește fredonând melodia pe care i-o cânta fiicei sale când era mică: “On the wings of a snow white dove…”. Un băiat orfan își găsește un tată. Un tată, a căruit fetiță a murit, își găsește un fiu. Filmul nu evidențiază strident și ostentativ acest lucru, intuiești doar trăirile și emoțiile, rareori se vorbește despre ele. Filmul are un final fericit la fel cum viața are un final fericit; într-un anumit moment dat ai putea declara cu convingere o stare sau alta, însă doar privind înapoi la ansamblul situațiilor și trăirilor tale ai putea distila un enunț cu o asemenea greutate. Fericit sau nefericit, finalul este impregnat de “tender mercies.”