Read it Later
You did not follow anybody yet.

Așadar, să recapitulăm! I-ai cerut ”prietenia”, i-ai propus să ”fiți împreună” și ea te-a respins ferm și fără explicații.

Tu cauți să descîlcești firele unei asemenea decizii și nu găsești linia cauză-efect! Să vedem următoarele motive pentru care o fată deșteaptă și bine educată ar putea spune NU:

5. Lipsa de relații formative și de autoritate în viața voastră. Există o axiomă a autorității: cine nu stă sub autoritate nu poate administra autoritate. Din fericire pentru cei care au plătit prețul ascultării și al formării sănătoase, fetele bune știu asta. Se uită atent cum vorbiți despre păstorii voștri, despre părinții voștri, despre bunici, despre cei bătrîni. Sînt atente și nu apreciază cinismul, ironia ieftină și batjocura. Lipsa de autoritate înseamnă prima linie de program în fața mîndriei și mîndria stă înaintea căderii. Nicio fată deșteptată de Evanghelie nu vrea să meargă cu voi la moartea spirituală sigură, al cărei drum trece prin falsa libertate și otrăvitoarea independență față de cercurile de autoritate în care ar trebui să funcționezi normal. Unul dintre ele… Biserica! Mai adaugă aici faptul că ea îți disprețuiește gașca, prietenii răi, amicii de mici prostioare, băieții de cartier, care ție îți plac, dar ea știe foarte bine că nu-i nimic și nu va fi niciodată nimic de capul lor. O îngrijorează proverbe de genul: ”Cine se aseamănă … se adună!”

6. Lipsa de hărnicie. Lenevia și lipsa de interes pentru ce se întîmplă în jurul tău este otravă curată pentru orice relație de durată. Egoismul este rudă bună cu lenevia și amîndouă vor ieși la iveală după primele întîlniri. Lenea nu poate fi ascunsă ușor. Unul dintre bărbații pe care i-am admirat și care acum este în glorie, la Domnul, cînd a venit un pretendent pentru fiica lui, i-a cerut carnetul de student. Acela a fost șocat. I-a spus să revină după ce își dă toate restanțele, după ce își rezolvă problema hărniciei.

7. Lipsa de atenție și dragoste pentru copiii altora. Din nou vă amintesc faptul că sînteți observați cu atenție. Fetele vă urmăresc atunci cînd sînteți în prezența familiei lărgite sau a copiilor în general. Dacă vi se lipește vreun copil de picioare și îl scuturați precum vi s-ar fi lipit vreo meduză de picior pe sub apă, atunci este semn rău. Nu uitați că nu farmecul vostru personal este cel care contează în primul rînd, nicio fată nu așteaptă să îi țineți brațele ridicate în vînt ca Leonardo di Caprio în Titanic. Aia trece! Așteaptă să fiți tații copiilor lor și brațele voastre să obosească ținîndu-le rodul dragostei cu dragoste.

8. Lipsa de cultură generală. Da, lipsa lecturilor. Fetele fermecătoare citesc. Citesc mult. Este o axiomă aceasta. Și urăsc proștii. Punct.

9. Lipsa de interes pentru lucrurile spirituale și imposibilitatea de a fi preoți și lideri spirituali pentru ele. Cine și-ar da trupul cuiva care nu îi poate fi psihogogos, călăuză sufletească? Ce femeie cu preocupări spirituale serioase și-ar împărți 16 sau 8 ore sau chiar 2 ore pe zi cu un bărbat care nu are niciun interes pentru lucrurile spirituale în general, pentru lucrarea lui Dumnezeu, pentru Biserică, pentru propria creștere duhovnicească. Preot, Rege, Profet! Asta trebuie să fii dacă vrei Împărăteasă la casă. Dacă vrei fetișcană de gașcă, companie pentru plictisul generat de pauza dintre jocurile de computer, dacă vrei doar un partener sexual, atunci nu trebuie să te îngrijorezi prea mult de viața ta spirituală, dar mă tem că drumul spre un plictis mai adînc, dureros și plin de umbre trece pe aici.

10. Lipsa de principii și de direcție morală în viață și în lucrare. Există șmecheri care îți provoacă aceeași senzație pe care ți-o provoacă bara de la urcare de la tren. Soioși, dar descurcăreți, jegoși la suflet, dar plini de bani și lăudăroși din acestă pricină. Veți aduna în jur coropișnițe de portofel, dar nu femei pe care să le respectați. Există, da, există oameni care pretind conducere spirituală asupra altora, dar care nu au nicio temelie ascunsă de principii, valori, priorități, reguli personale de disciplină și obiceiuri sfinte pentru că nu au nicio direcție. Vrei ajutor potrivit? La ce? Știi ce ai de făcut în viață? Vrei partener de viață? Da, existi, dar chiar trăiești, ai o viață sau ai doar funcțiuni biologice și digestie bună? Vrei partener de drum? Dar te îndrepți undeva?

Da, uneori ele spun NU. Asta ar trebui să îți dea de gîndit. Treci prin această grilă de întrebări incomode. S-ar putea să descoperi singur, fără explicații din partea ei, linia dintre cauză și efect.

Marius Cruceru pentru Edictum Dei

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close