ÎNVIEREA – Biruința decisivă a luminii

Încă de la începutul lumii, omul s-a temut de întuneric, viața lui fiind o luptă continuă pentru supraviețuire într-un mediu deloc prietenos. Iată cum exprimă Cain, fratele lui Abel această frică: „Eu va trebui să mă ascund de Faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ, şi oricine mă va găsi, mă va omorî.” (Gen. 4:14). În grădina Eden, omul era protejat zi și noapte. Se simţea în siguranţă. Fobia de întuneric nu era cunoscută, însă, odată cu neascultarea primilor părinţi, Adam şi Eva, pământul a început să fie populat de prădători ce foloseau avantajul nopții pentru a ucide. De aceea, anticii ajunseseră treptat să asocieze întunericul cu moartea, astfel s-a răspândit teama de întuneric.

Atunci când vorbim despre întuneric şi lumină este oarecum surprinzător să descoperim că prima noțiune menţionată este întunericul, şi nu lumina. Demn de notat că Dumnezeu nu a creat întunericul, acesta era deja acolo: “Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric” (Geneza 1:2). Moise, prin revelaţie, ne confirmă că Dumnezeu şi-a început lucrarea creaţiei cu lumina: „Dumnezeu a zis: « Să fie lumină! » Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.” (Geneza 1:3).

Există un detaliu în versetul amintit mai sus pe care îl trecem cu vederea, și anume: „Dumnezeu a văzut că lumina era bună”. De ce era lumina bună? Ce calități deosebite avea (are) lumina? Lumina descoperă, expune, pe când întunericul acoperă, ascunde. Lumina ghidează, direcţionează în contrast cu întunericul care aduce multă confuzie şi nelămurire. Lumina energizează pe când întunericul nu are energie, e mort şi face să moară totul sub umbrela sa. Unii specialiști spun că omul are nevoie de o anumită cantitate de lumină în unele dintre momentele zilei pentru a acţiona ca repere pentru ceasul intern al organismului. Iată de ce Dumnezeu a văzut că lumina era bună!
Profetul Isaia declară că „Totuşi, întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz…” (Isaia 9:1). Deducem că a fost o vreme când întunericului a împărăţit, a dominat. Şi se naşte întrebarea: Cum a ajuns totuși întunericul să împărățească?

Cum a ajuns întunericul să împărățească?

G.K. Chesterton ne oferă un răspuns ingenios printr-o pildă:

“Să presupunem că o mare agitaţie se naşte pe stradă din cauza unui felinar pe care mulţi oameni influenţi doresc să îl dărâme. Un călugăr care reprezintă spiritul Evului Mediu este abordat cu problema respectivă iar acesta răspunde pe un ton scolastic, „Fraţii mei, haideţi mai întâi de toate să luăm în calcul valoarea Luminii. Dacă Lumina este în mod intrinsec bună…” În timp ce vorbeşte, călugărul este împins în stânga şi dreapta ajungând până la urmă la pământ. Toţi oamenii se grăbesc spre felinar, felinarul este jos în mai puţin de zece minute iar ei se felicită reciproc pentru reuşita lor. Totuşi ceva ciudat se întâmplă într-un timp relativ scurt. Se constată că unii au dărâmat felinarul pentru lumina electrică; alţii pentru fierul vechi; alţii pentru plăcerea de a sta în întuneric având în vedere faptelor lor murdare. Unii nu s-au gândit prea mult la felinar, alţii prea mult; unii au jucat teatru vrând de fapt să distrugă obiectul de stat (aceştia erau împotriva statului şi au vrut să-şi manifeste ura public), alţii au dorit să spargă orice obiect. Deodată se naşte un război în toiul nopţii, neştiindu-se cine loveşte pe cine. Astfel, gradual şi inevitabil, au trecut zilele şi convingerea că acel călugăr a avut dreptate se întoarce şi într-adevăr totul depinde de importanţa Luminii. Diferenţa constă că tot ceea ce se putea discuta sub felinar, se discută acum în întuneric.” (G.K Chesterton, Ereticii, capitolul 1).

Omul a fost înzestrat cu raţiune, cu abilitatea de a gândi şi cu opţiunea de a face alegeri bune sau rele. Şi, din păcate, omul a ales răul chiar de la început. Ca urmare a acestui fapt, întunericul a putut străpunge mai repede şi mai dens în lume. Astfel a ajuns întunericul (răul, nedreptatea, corupția, lăcomia etc.) să stăpânească pământul. Trăind în întuneric, lumina divină a fost ascunsă de noi, iar noi ne-am crezut
mai buni, mai deştepţi, mai capabili, de sine stătători şi am spus „DĂ JOS FELINARUL”… ne încurcă!

… iar Dumnezeu ne-a lăsat în pace – acesta fiind cel mai mare blestem posibil. Apostolul Pavel. în Romani 1, ne arată lămurit ce mare blestem este să te lase Dumnezeu în voia minții tale. Cu fiecare alegere, cu fiecare zi ce trecea întunericul câştiga teritoriul: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Gen. 6:5).

Cum a ajuns lumina să împărățească?

Vestea bună este că Dumnezeu nu ne-a lăsat să înnebunim de tot. Prin niște tactici atipice, unice și specifice caracterului Său, Dumnezeu s-a folosit de Noe, păstrând o familie pentru a duce lumina mai departe. Bizar lucru, dar prima soluţie a lui Dumnezeu de a risipi întunericul a fost să distrugă o bună parte din creaţie. Problema este că nici Noe nu se ridică la standardul așteptat. Pe scurt, răul începe din nou să împărăţească. Când am crezut că am scăpat de el prin potop, acesta, ca pasărea Phoenix, renaşte din propria-i cenuşă. Războiul nu se încheie. Dumnezeu alege un alt om, Avraam. Și prin el naște o națiune sfântă. Un popor pus deoparte, în lumina reflectoarelor pentru o misiune grea dar esențială. Isaia 49:6: „… De aceea te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Din istoria biblică reiese că perioadele în care poporul Israel a reuşit să se ţină de cuvânt (și să fie cu adevărat o lumină) au fost scurte şi cu un impact minim. Întunericul reuşea să (re)cucerească terenul pierdut. Războiul nu se încheie.

Pe câmpul de luptă apare Isus, fiul lui Dumnezeu, care a vine să alunge întunericul în mod decisiv. Cu fiecare vindecare, cu fiecare semn sau minune, fiul lui Dumnezeu câştiga teritoriul. De aceea tot iadul s-a pus în mişcare. De aceea, toţi cei care trăiau în întuneric (inclusiv liderii religioşi) s-au alarmat când a venit Isus să aprindă becul, risipind întunericul. „Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.” (Isaia 9:2)

Prezenţa lui Isus îi încomoda pentru că scotea la lumină orice nedreptate fără părtinire (şcolit sau neşcolit, fariseu sau saducheu, pescar sau vameş). De aceea, într-un final, l-au și dat la moarte. În timp ce era pe cruce, evanghelistul Matei spune că de la ora 12.00 până la ora 15:00 s-a făcut întuneric. Cosmosul întreg s-a pus în mişcare. Mormintele s-au deschis, perdeaua s-a rupt în două, pământul s-a cutremurat, iar stâncile s-au despicat (Matei 27:45-52). Dacă nu ai cunoaște finalul, ai fi fost de acord cu cei care, în dezamăgirea lor, au concluzionat că întunericul a biruit.

Războiul, însă, nu era încheiat.

Trei zile, Isus nu a stat degeaba. Apostolul Petru ne arată că „El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare…” 1 Petru 3:18b,19. Nu ştiu exact ce le-a spus dar probabil că printre multe alte subiecte le-a anunţat şi vestea cea bună: LUMINA A BIRUIT ÎNTUNERICUL!

În loc de concluzie…
Este important să facem o distincție clară între biruința decisivă și cea finală. De ce? Pentru că de la biruinţa decisivă până la biruinţa finală este o poveste ce ne implică şi pe noi. Prin urmare, nici unul dintre noi nu este pasiv în această poveste. Sau nu poate rămâne așa. Din păcate, prea mulţi ne-am culcat pe o ureche crezând că biruinţa decisivă a luminii la Înviere a încheiat povestea. Şi am încetat să mai asaltăm porţile întunericului. Am încetat să mai mergem să cucerim locurile încă întunecate. Realitatea este alta. Nu poți fi un simplu spectator. Ori răspândeşti lumina, ori o risipeşti, răspândind întunericul. Ori contribui, cu darul tău unic, la înaintarea LUMINII, ori contribui la înaintarea ÎNTUNERICULUI. Contribui, prin muncă și perseverență, la înaintarea dreptății, a adevărului și a frumosului, sau contribui, prin indiferență și lașitate, la înaintarea corupției, a minciunii și a falsului. Cu fiecare alegere, cu fiecare cuvânt sau faptă, tu ajuţi lumina lui Hristos să lumineze și mai tare sau o slăbeşti.

La înviere Isus a biruit decisiv întunericul, dar aşteaptă ca tu şi cu mine să răspândim lumina astăzi, iar la eshaton, la sfârşit, când se va vorbi despre biruinţa finală a luminii, să fii şi tu printre eroii menţionaţi!

Ce vei alege?

Sursa foto: Photo by Manos Kolovouris on Unsplash