„Love and marriage, love and marriage, go together like a horse and carriage. This I tell ya, brother, you can’t have one without the other.”
Vă mai amintiți versurile? Este un cântec interpretat de Frank Sinatra, dar foarte cunoscut datorită celebrului serial de televiziune „Familia Bundy”. Așa cum evocă printre ultimele versuri, tema cântecului spune destul de simplu: dragostea și căsnicia, dacă nu ai pe una, nu poți avea niciuna (“You can’t have one, you can’t have none“). Secretul mariajului: dragostea partenerilor.
Romanțarea a început undeva pe la începutul secolului 19, ca un efect al revoluțiilor franceze și americane, ne spune Stephany Coontz, autoarea cărții „Căsătoria, O istorie: Despre cum dragostea a cucerit căsnicia”. Era o idee foarte bună la alternativa vremii, acele căsătorii și căsnicii aranjate, uneori de conveniență, sau cu scopuri pragmatice. Evident, asta nu înseamnă că atunci „s-a inventat roata”, ci înseamnă că idilicul în stil Abelard-Heloise (în sec. al XI-lea cei doi s-au căsătorit în secret, din iubire) a devenit idealul.
Apoi a urmat ideologizarea. Romane siropoase, basme frumoase, baladele cantate, ele și multe altele au performat entuziast în favoarea acestui adevăr redescoperit. Azi este atât de normal să gândim așa, mai ales că la acest construct cultural suntem vrăjiți de o industrie întreagă: filme romantice, în ritmuri de blues, cu final fericit. La modul cel mai sincer acum, care tânăr cuplu nu pornește la drum cu ideea că își scriu propria lor poveste de dragoste? Până la urmă și jurămintele lor se centrează pe iubirea reciprocă.
Cu toate acestea… Ei bine, cu toată această supralicitare a iubirii, lucrurile nu au fost niciodată mai triste ca acum în privința familiei. Rata divorțurilor crește de la an la an, iar în unele societăți statisticile spun că jumătate din căsnicii se încheie astfel. Dar despre cine vorbim? Despre oameni care și ei au plecat la drum crezând în forța iubirii lor. Cine ar putea spune că momentul în care și-au jurat iubire nu a fost unul la fel de autentic ca în orice alt caz fericit? Și totuși torța care ardea s-a stins, încet, încet.
Le spuneam unor tineri anul trecut, la nunta lor, ceea ce cred că e valabil pentru orice căsnicie. O familie nu începe doar cu doi oameni care se iubesc, ci și cu doi oameni păcătoși. Acesta este un adevăr pe care de multe ori îl uităm, deși nu ar trebui, pentru că de multe ori am fost martori la iubiri înăbușite de păcat. În căsnicie intră oameni cu defecte, ambiții, egoism, orgoliu și cu un potențial păcătos pe care nici nu îl bănuiesc. Ce trist este când mulți dintre ei ajung să își dea seama că iubirea nu este suficientă.
Eu cred că este sănătos să credem că orice căsnicie este un potențial eșec de la care ne poate salva doar Dumnezeu, prin Isus Hristos. Evanghelia ne vorbește de faptul că în Hristos avem nu doar salvare de condamnarea păcatului, prin jertfa de la Calvar, dar și salvare de sub puterea păcatului. Ce înseamnă asta? Înseamnă că prin jertfa Sa, Isus a procurat pentru păcătoșii care se încred în El transformarea lor în puterea învierii Lui. Așadar, nu potențialul meu de iubire face diferența, ci lucrarea lui Hristos de sfințire.
„Love and marriage…”, a cântat Sinatra. Nu știu în care dintre cele patru căsinicii ale sale a găsit el acest secret. Dacă este un mit, atunci acesta este, probabil, cel mai mare mit al căsniciei. Să mă fac înțeles, nu sunt împotriva iubirii și nici nu caut să depreciez importanța ei. Eu cred că doi oameni trebuie să se iubească. Să se iubească, nu să facă din relația lor de iubire un idol. Când două instrumente dezacordate sunt acordate, în dragoste, de aceeași mână pricepută, cu siguranță că vor fi acordate și unul la celălalt.
Alex Ghiță, pentru Edictum Dei
Sursa foto: Photo by mari lezhava on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter