Va sufoca naționalismul rusesc, în cele din urmă, imperialismul rusesc? (3)

Pe de altă parte, pentru o perioadă îndelungată, ideologia comunistă universalistă a legitimizat dominația sovietică asupra altor teritorii întinse, dar diferite etnic. Acest lucru a dus, în situații de criză, la subminarea sistemului din interior. Trezirea națională a rușilor, care erau singura națiune din URSS fără propriul lor partid comunist, a dus la colapsul întregului imperiu sovietic. Naționalismul rusesc a zdrobit imperialismul rusesc. Rusia a fost printre primele republici care s-au desprins de URSS. Astfel, un mecanism similar cu cel care a dus la căderea Imperiului Rus clasic a intrat în funcțiune. Din nou, principiul național l-a subminat pe cel imperial. Cu toate acestea, Imperiul sovietic a căzut nu din cauză că era prea național, ci pentru că nu era național îndeajuns.

Neo-imperium

Uniunea Sovietică s-a desființat în 1991. Federația Rusă, deși mai mică decât fosta Uniune, rămâne cea mai mare țară din lume. Rusia de azi – spun mulți analiști cu satisfacție sau îngrijorare – este surprinzător de asemănătoare cu Imperiul Rus tradițional, înainte de încorporarea Ucrainei la mijlocul secolului al XVII-lea. Se pare că oamenii acestui nucleu imperial împărtășesc 500 de ani de istorie comună. Noul stat are un caracter naționalist pronunțat, deși este format din grupuri etnice diferite. La căderea URSS-ului, jumătate din cetățenii acesteia se declarau a fi ruși; azi rușii formează aproximativ 75% din totalul populației Federației. Procesul dezintegrării Imperiului sovietic a fost remarcabil de pașnic. Decolonizarea masivă a dus la câteva conflicte locale, dintre care unele nu s-au aplanat până în prezent. Comparând cu alte imperii în pragul colapsului, care au provocat război pe scară largă, Uniunea Sovietică s-a dezintegrat într-un mod destul de tolerabil și cu siguranță mai bine decât imperiile franceze, britanice sau portugheze.

“Privind în retrospectivă”, spune Van Herpen, “în 1991, Rusiei i-a fost oferită prima șansă reală din istoria modernă de a rupe ciclul infernal al expansiunii imperialiste și a subjugării și colonizării popoarelor învecinate”. Rușii au respins blestemul restrictiv al imperiului și al ideologiei care l-a legitimizat. Acest proces a fost însoțit de o schimbare profundă în atitudini către pragmatism și individualism. Rusia s-a văzut în fața unei oportunități istorice unice de a-și transforma conștiința națională și a redefini natura propriului stat. “Din păcate”, notează Van Herpen, “în cazul Rusiei, după o scurtă perioadă de șoc, căderea imperiului nu a dus la acceptare graduală, ci la un val crescând de șovinism și naționalism.”

Recuceririle imperiale ale Rusiei au nevoie de o nouă ideologie de stat. Potrivit lui Van Herpen, această ideologie are un caracter din ce în ce mai naționalist, ba chiar “ultranaționalist”. Acest lucru poate fi văzut nu doar în politicile partidului aflat la guvernare, ci și în sloganurile opoziției și în solicitările grupărilor extremiste care se bucură de sprijinul tacit al conducerii. Van Herpen a analizat cu atenție discursul faimos al lui Vladimir Putin din 29 decembrie 1999, “Rusia în noul mileniu”, ținut înainte de a deveni președinte. Van Herpen găsește în acest discurs o apoteoză tipic rusească a unui stat puternic, ultranaționalism și o negare a principiilor democrației și a pieței libere, un caracter îngrijorător de local. Van Herpen aseamănă ideologia lui Putin – care proclamă renașterea națională – cu fascismul italian. 

Politica internă și ascensiunea atitudinilor naționaliste au fost urmate de afirmații și acțiuni concrete ale Rusiei în sfera internațională. În 2005, Putin a numit colapsul URSS “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea”, iar în 2007, la Munchen, a amenințat cu un nou Război Rece. Mai apoi, în 2008, Medvedev a introdus în politica externă rusă principiul “protejării vieții și demnității cetățenilor ruși, indiferent unde ar trăi”, urmat în 2009 de o lege prin care trupele armate puteau fi folosite în afara graniței pentru apărarea acestui principiu.

În cele din urmă, Rusia a inițiat numeroase proiecte de integrare, aparent având scopul de a reconstrui un imperiu în fostul spațiu sovietic. “Sub pretextul Uniunii obiceiurilor Eurasiatice, Uniunea Economica Eurasiatica și – în prezent – Uniunea Eurasiatică, noile eforturi de construire a imperiului au început.”  Evenimentele ulterioare se încadrează perfect în tipar. În 2014, Putin a anexat Crimeea, iar în 2022 a atacat deschis Ucraina.

Paweł Rojek, Church Life Journal

Sursa foto: An Unforgettable Meeting, Vasily Yefanov, 1936, The State Tretyakov Gallery, Moscow