De ce oligarhii ruși nu îl sfidează pe Putin

Sunt de acord cu confiscarea iahturilor și a proprietăților, cu înghețarea activelor financiare, cu sancționarea și, în general, cu a le face viața mizerabilă oligarhilor ruși apropiați de Putin. Aceștia s-au înfruptat din resursele economice și naturale ale Rusiei timp de trei decenii, ascultând și permițând în același timp acapararea unei puteri în continuă expansiune de către un bandit răuvoitor. Este bine să le trimitem acestor oameni un semnal clar că timpul lor de ospăț a luat sfârșit și că niciunul dintre ei nu este la adăpost de consecințele acțiunilor lor.

Este greșit să credem că oligarhii au o bază de putere independentă de Putin sau că este posibil ca aceștia să meargă la Putin și să-l preseze să oprească invazia Ucrainei. Oligarhii se află în pozițiile în care se află tocmai pentru că sunt ultimii oameni din lume care i-ar ține piept lui Putin.

Un citat din biografia lui Putin, „Dl. Putin: Agent la Kremlin”, scrisă de Fiona Hill și Clifford Gaddy:

„Lumea specială închisă a oligarhilor din centrul sistemului informal al lui Putin este un ecou al relației dintre țar și servitorii săi de elită. Nici actualii tovarăși oligarhi, nici oligarhii post-sovietici inițiali nu sunt oligarhi în sensul occidental. Ei nu sunt un singur grup sau chiar un set de grupuri cu o bază independentă de putere. Ei fac cu toții parte din rețeaua lui Putin. Ei nu se luptă pentru putere cu Putin, deși încearcă în mod clar să aibă acces la persoana președintelui pentru a-i transmite opiniile și preocupările lor și pentru a avea o anumită influență asupra deciziilor acestuia. Ca și în versiunile anterioare ale acestui sistem, pozițiile și statutul lor depind în întregime de Putin. La fel este și proprietatea oligarhilor – este un privilegiu care decurge din relația lor cu președintele. În calitate de președinte, Putin îi protejează pe oligarhi și cercul său intim. Oligarhii administrează și gestionează sectoarele cheie ale economiei rusești. Aceștia plătesc impozite formale și, de asemenea, le aduc tribut lui Putin și statului prin intermediul sistemelor informale de impozitare. Ei prosperă tocmai pentru că beneficiază de protecția lui Putin.

Atât sistemul informal, neoficial al lui Putin, cât și lumea formală a aparatului de stat depind de unitatea de comandă. Poate că Putin a respins ideea unei lumi cu un singur pol, dominate de regulile și instituțiile Statelor Unite și ale aliaților săi occidentali, dar el este în mare măsură un președinte unipolar. Alții pot aduce idei la masă și îl pot critica pe președinte în timpul părții deliberative a procesului politic, dar cuvântul său este definitiv. Ceea ce spune el se aplică, odată ce decizia este luată… În conceptualizarea lui Putin ca director general al Rusia, Inc. și în conceptualizarea sa a «vertikal vlasti» – un lanț de comandă strict, de sus în jos – «toți cei de sub el sunt manageri operaționali. Ei pun în aplicare, nu stabilesc direcția strategică».”

Potrivit unei anecdote descrise de Ben Mezrich, autorul cărții „A fost odată ca niciodată în Rusia”, un profil al oligarhilor ruși scris în 2015, Putin a stabilit cine era șeful practic din prima zi:

„În prima săptămână, Putin i-a invitat pe toți oligarhii la vechea casă a lui Stalin. Acesta este un loc în care există niște găuri de gloanțe în pereți, unde oamenii erau aliniați și împușcați. I-a pus pe toți oligarhii să se așeze la o masă. S-a ridicat în fața lor și le-a spus: «Cu toții ați făcut tone de bani. Ați făcut cu toții foarte, foarte bine. Puteți să vă păstrați banii. Dar, de acum înainte, nu-mi stați în cale. Toți oligarhii care au ascultat sunt oligarhii care își continuă astăzi afacerile și o duc foarte bine, iar oligarhii care nu au făcut-o, care au vorbit, au murit cu toții sau au fost exilați – au fost găsiți spânzurați în baie sau au căzut în lift sau au căzut dintr-un elicopter. Nu a fost o afacere bună să te pui contra lui Putin. Putin a devenit foarte repede cel mai puternic oligarh dintre toți.”

Mezrich spune că probabil oligarhii, în secret, cred că invazia rusă în Ucraina este un dezastru, dar se îndoiește că îi vor ține piept liderului rus:

„Putin este atât de puternic. I-a eliminat pe toți cei care sunt inamici. Oligarhii care au rămas îi sunt complet loiali și, sincer, se tem foarte mult de el… Aceste sancțiuni cred că sunt destul de complicate atunci când se îndreaptă împotriva acestor oameni care au atât de puțin de câștigat din ceea ce se întâmplă acum și au totul de pierdut. Cred că vedem cum apar fisuri și cred că oligarhii vor ca acest război să se termine.”

Dar există puține motive să credem că Putin respectă opiniile acestor oameni, cu atât mai puțin că va asculta atunci când sfaturile lor sunt contrare dorințelor sale. Săptămâna trecută, într-un discurs, Putin a spus pe un ton ironic că puterile occidentale pariază „pe trădătorii naționali – pe cei care câștigă bani aici, la noi, dar trăiesc acolo”:

„[Occidentul] va încerca să parieze pe așa-numita coloană a cincea, pe trădătorii naționali, pe cei care câștigă bani aici, cu noi, dar trăiesc acolo, și «trăiesc» nici măcar în sensul geografic al cuvântului, ci în felul lor, în gânduri, în conștiința lor servilă. Nu-i judec deloc pe cei care au o vilă la Miami sau pe Coasta de Azur, care nu se pot lipsi de foie gras, de stridii sau de așa-zisele libertăți de gen. Problema nu constă absolut deloc în asta, ci, repet, în faptul că mulți dintre acești oameni, prin însăși natura lor, se află mental tocmai acolo, și nu aici, nu cu poporul nostru, nu cu Rusia. Asta este ceea ce cred ei – în opinia lor! – a fi un semn de apartenență la o castă superioară, la o rasă superioară. Astfel de oameni sunt gata să își vândă propria mamă, dacă li s-ar permite să stea în holul acestei caste foarte înalte. Ei vor să fie ca ea, imitând-o în toate modurile posibile. Dar ei uită sau nu înțeleg deloc că această așa-zisă castă superioară are nevoie de ei ca material consumabil, pentru a-i folosi în scopul de a provoca daune maxime poporului nostru.”

Cel puțin unii dintre oligarhi vor reacționa probabil la situația lor dificilă prin fugă. În timp ce Putin promitea o „curățare” a societății rusești, cel puțin patru avioane private au zburat de la Moscova la Dubai. (Un prieten al meu care a fost în Dubai săptămâna trecută a spus că hotelul său de lux era plin de ruși).

Între timp, există o șansă ca acele iahturi confiscate să se deterioreze în timp ce se află în custodia guvernului, deoarece guvernul nu vrea să folosească banii contribuabililor pentru întreținerea iahtului unui bogat corupt, iar bogatul corupt nu vrea să plătească pentru întreținerea unui iaht pe care nu îl poate folosi. Un guvern mai înțelept ar scoate rapid la licitație iahturile confiscate pentru a strânge fonduri pentru victimele războiului.

Dacă guvernul SUA și aliații săi doresc să confiște bunurile unor oameni corupți care au profitat de pe urma relațiilor cu un regim brutal și autocratic, ar trebui să facă acest lucru. Există o oarecare satisfacție sumbră în a le demonstra acestor oameni modul în care Putin nu îi poate proteja și faptul că a fi un yes-man al unui dictator răuvoitor are un preț greu de plătit. Dar nu ar trebui să ne facem iluzii că prin acest lucru este posibil să îl presăm pe Putin să se răzgândească.

După un text de Jim Geraghty pentru National Review