Moartea ca exod și trupul ca un cort

Un refugiat surdo-mut, chiar din Mariupol, orașul devastat de bombardamentele rusești, era trist pentru că de 11 zile nu mai știa nimic de părinții săi care au rămas în zona de război: „aș vrea măcar să știu dacă mai trăiesc sau nu…”, îmi explica el printr-o aplicație pe care am instalat-o pe telefon ca să mă ajute să comunic cu grupul de refugiați surdo-muți.

În această perioadă studiem epistola 2 Petru. Moartea și trupurile fragile ale victimelor mi-au revenit în minte și în timp ce am înțeles cum și-a perceput apostolul existența sa. Iată textul pe care îl împărtășesc cu voi (2 Petru 1:12-15):

¹²De aceea voi fi mereu gata să vă aduc aminte de aceste lucruri, măcar că le știți și sunteți tari în adevărul pe care-l aveți. ¹³Dar consider că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă trezesc amintindu-vă aceste lucruri, ¹⁴căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni curând, după cum mi-a făcut cunoscut Domnul nostru Isus Hristos. ¹⁵Îmi voi da silința deci ca, și după plecarea mea, să vă puteți aduce totdeauna aminte de aceste lucruri.

Epistola conține 57 de cuvinte care nu mai apar niciodată în textul Noului Testament, iar 32 din aceste cuvinte nu apar nici în Septuaginta (LXX). Și acest pasaj conține mai multe cuvinte rare sau chiar hapaxuri (cuvinte care apar o singură dată) pentru tot Noul Testament. Petru folosește cu privire la trupul și la moartea sa trei termeni semnificativi: „cort”, „dezbrăcare” și „plecare”.

Descriind trupul său, el îl numește „cort” (skēnōma, vv. 12, 13) pentru a accentua ideea de fragilitate, instabilitate și efemeritate. Deși mai regăsim cuvântul cort în Noul Testament, sub această formă unică folosită de Petru se întâlnește doar în Fapte 7:46, Ștefan făcând referire la Psalmul 132:5 (în Septuaginta-LXX, 131:5): „David…, a cerut să găsească un loc (skēnōma) pentru Dumnezeul lui Iacov”. Ștefan pare să sublinieze caracterul temporar, nedurabil al acestui locaș, din moment ce în versetul următor afirmă că „Solomon i-a zidit o casă (oikos). Astfel, skēnōma (cort) e folosit în contrast cu oikos (casă). Acest text amintește de un alt pasaj paulin care susține același contrast între condiția temporară a existenței în trup și durabilitatea existenței după moarte, 2 Corinteni 5:1-10. Și Pavel înțelege că existența pământească în trup e asemenea unui cort: „și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc” (v. 4). Putem susține că Petru își percepe existența în acest trup ca fiind una vremelnică, temporară și nestatornică, fragilă, asemenea unui cort.

A doua expresie demnă de remarcat este „dezbrăcarea (apothesis) de cortul meu”. Cuvântul „dezbrăcare” se mai regăsește doar în vocabularul lui Petru, în prima sa epistolă. Apostolul afirmă că botezul „nu este o îndepărtare (apothesis) a murdăriei trupești, ci mărturia (eperōtēma, apel / făgăduință) unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu” (3:21). Indiferent dacă e vorba de cererea unui cuget curat sau de promisiunea păstrării lui, observăm conotația morală la care se face trimitere. Botezul nu spală impuritățile trupului, el semnifică puritatea lăuntrică, pe care credinciosul promite să o păstreze sau o cere înaintea lui Dumnezeu. Prin această exprimare eufemistică, moartea este momentul în care scăpăm de orice umbră de impuritate morală. Moartea ca urmare a păcatului devine astfel eliberarea chiar de păcatul ce a cauzat-o.

Exodos (plecare) este al treilea cuvânt rar pe care Petru îl folosește în acest pasaj. Se mai întâlnește de două ori în Noul Testament: în Evrei 11:22 și Luca 9:31. Autorul epistolei către Evrei spune în 11:22: „prin credință a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul de ieşirea (exodos) fiilor lui Israel din Egipt”. Iosif a crezut în eliberarea evreilor din robia Egiptului și și-a pregătit moartea poruncind ca oasele lui să iasă și ele din Egipt.

Textul din Luca e parte din episodul schimbării la față a lui Cristos: „Moise și Ilie se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim”. Moartea lui Cristos e așadar o plecare, o ieșire, nu un sfârșit în sine, așa cum de altfel şi Petru îşi descrie propria lui moarte. Învierea Sa glorioasă a demonstrat acest fapt. Ilie, înălțat la cer în slavă, prezent pe Tabor, e o dovadă vie a acestei plecări. Dar moartea Sa are şi sensul de eliberare. Mesia avea să aducă un nou exod, credeau evreii. Moise, cel care a condus poporul în exodul din robia egipteană, e prezent aici de față. Astfel, Luca ne oferă un indiciu esențial despre momentul când avea să se împlinească de fapt acest exod: în timpul pătimirii şi a morții lui Isus în Ierusalim. Este interesant că după ce Petru folosește acest cuvânt făcând referire la moartea sa, el evocă imediat episodul taboric, schimbarea la față a lui Cristos (1:16-18). Cristos a adus eliberarea de diavol, de frica de moarte, de păcat, iar moartea noastră poate fi prin El o ultimă eliberare.