Europa revine la temele secolului XX. În ciuda unor ani de pace și prosperitate de după Al Doilea Război Mondial, fără conflicte majore, întreaga Europă este zguduită din nou de un război a cărui curs încă nu îl știm. Un război cu efecte devastatoare pentru populația civilă și nu numai. Multora nu le vine să creadă că în Europa secolului XXI se mai poate întâmpla așa ceva. Nu am evoluat? Nu ne-am maturizat? N-au fost destule traumele prin care au trecut generațiile bunicilor și părinților noștri? N-am învățat să păstrăm memoria atrocităților celor două Războaie Mondiale? Am uitat de Holocaust și de banalitatea răului? N-am învățat nimic din războaiele din Asia purtate în timpul Războiului Rece? Sau din războaiele recente din Afganistan și Siria?
Un lucru nefast pentru gestionarea acestui război este că a început la finalul pandemiei. În pandemie au avut loc mai multe schimbări în societate, mutații pe care nu le putem analiza încă obiectiv. Un lucru ce s-a cimentat însă în pandemie sunt părerile cu privire la ceea ce se întâmplă și cu ceea ce se va întâmpla. Din păcate și creștinii au dezvoltat o mentalitate de gașcă. Gândim și acționăm în găști. Ne-am poziționat de o anumită parte și aruncăm cu pietre unii în alții. Suntem pro și contra mască, pro și contra restricții, iar acum pro și contra război. Există două tabere tot mai greu de reconciliat. Dar cred că pierdem imaginea de ansamblu și ratăm mesajul pe care l-a transmis Hristos.
Atunci când orașele vecinilor noștrii sunt bombardate și curge sânge nevinovat, cred că este timpul să abandonăm gândirea de gașcă și clan. Hristos în fața abuzului a gândit oare așa? Pilda samariteanului milostiv ne spune despre un om care a căzut între tâlhari. Era acolo și o problemă politică și etnică. Evreii și samaritenii nu se prea înțelegeau între ei. Când vedem o victimă a agresiunii oare ne-a zis Hristos să facem analiza contextului căderii sale? Ne-a zis oare să vedem de ce a ajuns în halul acela? Cine știe, poate chiar el a stârnit conflictul?
Când ne-am dezumanizat în halul acesta, încât să vedem mame cu copii fugind din calea războiului, femei ce nasc la metrou, obuze ce cad în piețe unde oamenii se plimbă și să spunem că este vina lor, că ei învață acum prețul nerecunoștinței? Toate aceste păreri nu fac altceva decât să legitimizeze războiul și să încurajeze regimul ce îl pune în scena. Ce s-a întâmplat cu creștinismul nostru încât să fim atât de insensibili în fața necazului aproapelui nostru? Sau nu, ei nu ne sunt „aproapele” pentru că ne-au luat Bucovina de Nord, că se poartă urât cu minoritatea noastră românească, că au dansat pe tocuri și sunt progresiști. Chiar dacă toate părerile ar fi legitime, Biblia ne învață clar să fim de partea celui asuprit. Avem ocazia să testăm credința noastră. Acest război este testul creștinismului generației noastre!
În Amos, Dumnezeu rostește o sentință asupră asupra Edomului tocmai pentru că și-au înăbușit mila față de frații lor evrei. De ce ne înăbușim mila față de cel ce se află sub bombardamente? Ba, mai mult, să le dorim în continuare răul? De ce rămânem indiferenți în fața unor tragedii sau găsim motive justificate celor ce le provoacă? Nu este vremea acum să facem analize, ci acum trebuie să-l ajutăm pe cel vulnerabil. Va veni și vremea analizei. Să nu uităm glasul unui om ce a cunoscut suferința pe toate planurile – Iov. Acesta spunea: Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter