Rămân și slujesc: De ce nu am părăsit Ucraina

Vă puteți imagina atmosfera din interiorul unei societăți, zi după zi, timp de câteva luni în care presa lumii întregi a repetat că războiul e inevitabil? Că se va vărsa mult sânge?

Săptămânile acestea, aproape tuturor misionarilor li s-a spus să părăsească Ucraina. Națiunile occidentale și-au evacuat cetățenii și ambasadele. Traficul în Kiev aproape a dispărut. Unde au plecat oamenii? Oligarhii, oamenii de afaceri și toți aceia care își permit părăsesc țara, salvându-și familiile de la un posibil război. Ar trebui să facem și noi la fel?

Eu și soția mea am decis să rămânem în orașul nostru în apropierea Kievului. Vrem să-i slujim pe oamenii de aici și biserica Irpin Bible Church, unde fac parte din echipa pastorală din 2016. Anticipând dezastrul, ne-am aprovizionat cu mâncare, medicamente și combustibil pentru a putea fi în stare să-i ajutam pe cei în nevoie.

Suntem o familie de șase membri. Avem patru fiice. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este faptul că fiica mea de 16 ani merge la facultate în fiecare zi o oră și jumătate cu transportul în comun. Mass-media ne avertizează că dacă Rusia va invada, căile de comunicare vor fi tăiate și transportul în comun va fi oprit. Din fericire, toate cursurile sunt acum online.

Din moment ce granița cu Belarus este la doar 150 km departare de Kiev, este foarte posibil ca inamicul să atace de acolo. Presa locală ne recomandă să avem pregătit un bagaj pentru situații de urgență. Le-am spus copiilor mei: “Faceți-vă bagajele. Puneți-vă lucruri pentru trei zile.”

În trecut, când le spuneam acest lucru, mergeam în vacanță sau într-o excursie. Cei mai mici copii, de 6 și 8 ani, ne-au întrebat: “Tati, unde mergem?”. Nu am știut ce să le răspund. Le-am spus că nu mergem nicăieri.

Răspunsul bisericii

Cum ar trebui să răspundă biserica la amenințarea crescândă a războiului? La frica constantă din societate? Sunt convins că dacă biserica nu este relevantă într-o vreme de criză, atunci nu este relevantă nici într-o vreme de pace.

Biserica nu ar trebui să lupte la fel ca națiunea, însă credem că avem un rol în această bătălie.

Ca țară, am trecut prin acest lucru și în 2014. În zilele acelea, multe biserici i-au sprijinit pe cei care au protestat împotriva regimului corupt și autoritarian al lui Viktor Ianukovici. A fost instalat un cort de rugăciune în Piața Independenței. Creștinii împărțeau mese și ceaiuri calde. Bisericile și-au deschis porțile pentru a adăposti protestatarii urmăriți de forțele securității.

Între timp, au fost biserici care au susținut deschis regimul dictatorului și i-au criticat pe protestatari. Alte biserici au încercat ”să ignore elefantul din încăpere”. Au păstrat tăcerea asupra subiectului și-au trăit de parcă nimic nu se petrecea.

În cele din urmă, bisericile care s-au distanțat de problemele sociale și cele care i-au susținut pe conducătorii corupți au suferit pierderi la nivel de reputație printre locuitorii Ucrainei. În schimb, bisericile care au fost alături de oameni în vremurile grele au primit cea mai multă încredere de la societate.

Lupta pentru națiune

Credem că biserica este un loc de luptă spirituală. Când tensiunile au escaladat, biserica noastră a anunțat o săptămână de post și rugăciune, adunându-ne în fiecare seară pentru a ne ruga lui Dumnezeu. Timp de trei zile consecutive, luminile din oraș au fost stinse. Am fost nevoiți să ne întâlnim în întuneric, iar rugăciunile noastre pentru pace au căpătat un caracter solemn. 

La sfârșitul săptămânii, acele momente au contribuit la perseverența și tăria noastră interioară. Prin rugăciune am primit încredere și pace. Credem că Dumnezeu este cu noi și asta este cel mai important lucru.

În aceste momente critice, biserica noastră – care are în jur de 1000 de persoane care participă la un serviciu religios de duminica – este de asemenea un loc de ajutorare. Recent am susținut cursuri de prim-ajutor, unde i-am învățat cum să folosească un garou, să oprească o sângerare, să pună bandaje și să elibereze căile respiratorii. Îi ajută să fie de folos în cazul în care cineva are nevoie de ajutorul lor.

Când am anunțat organizarea primului curs, un frate credincios mi-a spus: “Acum știu de ce trebuie să rămân în Ucraina.” Plănuise să plece. Știa că nu era un soldat și nu era apt pentru luptă. Însă acum își dorește să rămână pentru a-i ajuta pe răniți și a salva vieți.

Dacă va fi necesar, clădirea bisericii poate fi transformată în adăpost și putem oferi spațiu pentru un spital militar. În cazul în care legea marțială va fi declarată, avem echipe pregătite cu provizii de mâncare, combustibil și cele necesare primului ajutor. Avem o listă cu doctorii, mecanicii și instalatorii din biserică.

Rămânem, rugându-ne

Ne-am hotărât, ca familie și biserică, să rămânem în Ucraina. Când toate acestea se vor termina, cetățenii Kievului își vor aminti cum au fost ajutați de creștini în vremuri de nevoie.

Chiar dacă biserica nu va lupta la fel ca națiunea, credem că avem un rol important în această luptă. Îi vom adăposti pe cei slabi, îi vom ajuta pe cei în suferință și pe cei disperați. Pe lângă acestea, le vom oferi speranța nezguduită în Cristos și Cuvântul Său. Ne vom ruga la fel ca Estera. Ucraina nu este poporul de legământ al lui Dumnezeu dar, la fel ca Israel în trecut, speranța noastră este că Dumnezeu va îndepărta pericolul. Ne rugăm ca biserica din Ucraina să se încreadă în Dumnezeu și să își slujească aproapele.

The Gospel Coalition

Vasyl Ostryi este pastor la Irpin Bible Church și profesor la Seminarul Teologic din Kiev.

Sursa foto: Photo by DANIEL LEAL/AFP via Getty Images