Ar trebui să ne pese de felul în care sunt tratați uigurii?

“Dacă mă întrebi dacă îmi pasă de un anumit grup de persoane dintr-o altă țară, nu, până când nu putem avea grijă de noi, nu îi voi putea pune înaintea noastră”. Palihapitiya a numit preocupările despre drepturile omului “o convingere de lux.” A continuat spunând că preocuparea Americii privitoare la drepturile omului nu lasă loc pentru raționamentele morale și își afișează ostentativ virtutea față de alte țări.

Remarcile lui Palihapitiya au surprins o latură a preocupărilor omului, însă nu reprezintă întru totul complexitățile lumii moderne și nici chemarea lui Dumnezeu de a ne păsa de cei din afara comunităților noastre.

Politica și economia grijii

Palihapitiya atinge parțial câteva puncte dintr-o discuție mai amplă, cum ar fi politica internă și dezbaterile electorale. Conversația a cuprins întrebarea dacă chestiuni precum abuzurile asupra drepturilor omului de pe glob, în locuri precum China, au vreo importanță pentru votanții americani.

Totuși, Palihapitiya greșește când spune că nimănui nu-i pasă de felul în care sunt tratați uigurii. Odată cu începerea Jocurilor Olimpice din Beijing, atenția globală este îndreptată către respectarea drepturilor omului de către China. Țări precum SUA, Marea Britanie, Australia și Canada au boicotat diplomatic jocurile de iarnă.

Guvernul american a semnat recent o lege care prevede prevenirea muncii forțate a uigurilor.  Legea, care intră în vigoare în cursul acestui an, restricționează importul bunurilor din provincia Xinjiang din China, unde marea parte a muncii este efectuata de uiguri.

Punerea în aplicare a legii va fi o provocare, iar aici Palihapitiya dreptate: dacă nu va exista determinare politică pentru a implementa consecințe concrete, legea nu va însemna altceva decât teatru politic și “afișarea virtuții”. O singură măsură nu e suficientă pentru a combate sclavia și traficul de persoane la nivel global.

Aceste declarații indiferente din partea lui Palihapitiya despre o luptă pe viață și pe moarte a unui grup etnic nu au substanță dacă vin partea cuiva care este acționar într-o franciză NBA. În ultimii, NBA-ul a fost implicat în propriile controverse privind afacerile ei în China, incluzând presiune asupra angajaților și jucătorilor de a nu vorbi despre încălcarea drepturilor omului, pentru a putea profita de piața în expansiune a Chinei. Enes Kanter Freedom, jucator la Boston Celtics, a criticat atât NBA-ul, cât și vedetele sale (în special pe LeBron James) pentru complicitate și tăcere asupra abuzurilor uigurilor în China. În 2019, fostul jucător la Houston Rockets, Daryl Morey, a vorbit despre situația politică din Hong Kong, provocând controverse, în timp ce NBA încerca să împace autoritățile chineze.

Și totuși, întrebarea de la nivel moral dacă ar trebui să ne pese de suferința celorlalți rămâne importantă, mai ales pentru creștini.

Poziția lui Palihapitiya asupra nevoii de a prioritiza grija pentru cei apropiați nouă ne arată, într-un fel, cum ar trebui să ne manifestăm dragostea într-o lume complexă. Doctrina subsidiarității respectă diversitatea relațiilor noastre personale și ne ajută să discernem cum le putem purta altora de grijă în lumea aceasta de nevoi nesfârșite. Augustin a spus: “Toți oamenii trebuie iubiți în mod egal. Dar, din moment ce nu le poți face bine la toți, trebuie să te concentrezi pe cei care, printr-un accident temporal, spațial sau circumstanțial, sunt aduși în apropierea ta.”

Pentru creștini, acest lucru înseamnă relațiile cu familia, prietenii și cei de aceeași cetățenie. O atenție specială trebuie oferită celorlalți membri ai Trupului lui Cristos (Galateni 6:10); însă, suntem chemați la dragoste și grijă pentru toți: rudenii, prieteni, chiar și dușmani.

Însă nu ne putem manifesta solidaritatea prin acțiuni concrete doar celor cu care avem o anumită legătură.

Trăim într-o perioadă în care suntem din ce în ce mai tentați să închidem cercul solidarității și grijii cât mai aproape de persoana noastră. În acest sens, declarațiile lui Palihapitiya surprind o atitudine larg răspândită care se concentrează pe ceea ce ne separă de alții, împărțindu-i în cei pentru care ne îngrijim și cei care sunt dincolo de grija noastră.

Însă, ceea ce a trecut acesta cu vederea e că, datorită globalizării, suntem conectați cu diverse persoane din diverse părți ale globului, pe care nu le-am văzut sau întâlnit. Nu le știm numele, însă, datorită tehnologiei, știm ceva despre situația lor. Acest lucru este adevărat, de exemplu, în cazul producerii iPhone-urilor, iar astfel de relații au implicații în sfera internațională.

În acest fel, dimensiunea socială a comerțului ne ajută să clarificăm angajamentele morale pe care le avem față de oamenii cu care avem relații de afaceri. Restricțiile guvernamentale asupra domeniilor care implică munca de sclav poate ajuta afacerile și clienții să recunoască anumite pretenții morale și să reacționeze corespunzător. Acest lucru poate însemna refuzul de a cumpăra produse făcute în provincia Xinjiang. Poate însemna a opune rezistență întreprinderilor sau instituțiilor care – în cuvânt sau în faptă – declară acceptabile sclavia, genocidul sau încălcarea drepturilor omului.

Există limite cu privire la ceea ce putem face, fie ca individ sau ca națiune. De asemenea, există limite la preocupările noastre; de aceea trebuie să decidem unde și când ne cheltuim resursele limitate de atenție și influența. Adesea, suntem tentați să tragem linia resurselor acolo unde cheltuirea acestora devine prea inconfortabilă sau istovitoare.

Cui îi pasă cu adevărat de uiguri? Lui Dumnezeu. Și nouă, ar trebui, după puterile fiecăruia. Doamne ajută-ne!

Jordan J. Ballor, The Gospel Coalition

Sursa foto: Getty Images