Read it Later
You did not follow anybody yet.

Cosmin. Mi-a fost coleg până în clasa a-VIII-a. Mama lui era profesoară de matematică la o altă școală, iar asta se vedea în rezultatele lui la învățătură. Un băiat foarte inteligent, cel mai bun din clasă. Îl invidiam în sensul bun al cuvântului, dar curând inividia se va transforma în milă. Odată, m-a chemat la el acasă pentru teme. Atunci am aflat că după programul de teme, care dura câteva ore bune, urma să își facă un alt set de teme, alte ore, de data aceasta unul impus de către părinți.

Drumurile noastre s-au despărțit în clasa a-VIII-a. El a intrat la un liceu foarte bun din București; nici nu mă gândeam că ar putea sta atlfel lucrurile. Apoi, am aflat că abandonase școala. Am rămas șocat. M-am întâlnit cu el și mi se părea alt om, parcă nu îl recunoșteam.
Ce se întâmplase? Devenise dependent de jocuri video. Peste drum de liceul său era o sală de jocuri video. Mânat de la spate de colegi, a pășit mai întâi timid în acea sală, pentru ca în final, Cosmin „să își piardă calea”.

La fel ca el au fost și, cel mai probabil, încă mai sunt mulți și azi. Nu cu multă vreme în urmă, o mamă îngrijorată m-a contactat să îmi ceară un sfat cu privire la fiul ei. Se juca „Fortnite”, un joc video despre care nu știam eu prea multe lucruri. Se juca zilnic și se juca multe ore. Fenomenul jocurilor video a luat amploare, mai ales de când se pot descărca gratuit pe un telefon smart. Îmi propun, în câteva articole, să înțelegem fenomenul acesta și voi începe cu ceva poate neașteptat.

O să încep cu nevoia inimii. Întotdeauna există o nevoie a inimii. L-am întrebat pe fiul meu cum îl ajută pe un copil jocurile. Primul său răspuns a fost: „relaxarea, tati!”. Vor să se deconecteze de mediul stresant, de școală, de teme, de responsabilități. E un mod de a „ieși” puțin din viața pe care o percep deosebit de solicitantă, un fel de self-therapy în care se încearcă relaxarea psihicului. „Când ești în joc uiți, pentru moment, de toate grijile. Atunci te relaxezi!”, spunea Lucas al meu.

Într-un anumit sens, toți facem asta, cumva. Unii citesc, alții vizionează un film, alții fac plimbări, merg în vacanțe, alții merg la sală, aleargă, iar lista poate continua. Eu joc fotbal. Evident, toate aceste lucruri nu par a fi rele în sine. Există, totuși, o linie foarte fină între relaxare și escapism. În alt articol voi încerca să dezbat și problema escapismului sau încercarea de a evada complet din realitate. Aceasta este o extremă foarte periculoasă și cred că a fost și problema prietenului meu.

Dar, să pornim de la ideea că trebuie să ne înțelegem copilul. Are o nevoie reală, justificată. Viața îl obosește, vrea să se relaxeze. Este o nevoie pe care Dumnezeu a prevăzut-o în înțelepciunea sa, de aceea a poruncit ca a șaptea zi a săptămânii să fie una de odihnă (Exod 20:8-10). Mântuirea în Hristos este și ea înțeleasă ca o odihnă a omului „de lucrările lui.” (Evrei 4:10). Sunt convins că principiul sabatic (un principiu, nu poruncă) este de actualitate și include odihna, nu doar spirituală (conștiința odihnită în răscumpărarea care este în Hristos), ci rezonează și în sfera practică a vieții. Odihna (care presupune și relaxarea), este o necesitate atât spirituală, cât și fizică și mentală.

Una dintre slujirile bisericii în care sunt implicat e și un centru de zi cu program afterschool. Zi de zi ne vedem pentru patru ore cu 10 copii pentru a-i ajuta cu temele. Pot să spun cu mâna pe inimă că viața unui copil este destul de solicitantă, fizic, emoțional, psihic etc., și nu de puține ori am fost martor la momente în care copiii plâng. Observația mea vizează în mod special ziua de vineri, zi în care unii dintre ei realmente nu mai sunt funcționali, atât de obosiți că nu se mai pot concentra.

În calitate de părinți trebuie să fim alături de ei pentru a le oferi și „oazele” recreative de care au nevoie. Indiferent de poziția pe care o adoptăm cu privire la jocurile video, rămâne această nevoie a copilului pe care nu putem să o neglijăm. Rămâne la latitudinea fiecărui părinte cum gestionează împlinirea ei. Evident, acest lucru nu trebuie să afecteze faptul că și ei sunt responsabili cu „sudoarea frunții” (Geneza 3:19) în ce îi privește. Dar, după cum viitorul lor depinde de asumarea conștiincioasă a ostenelilor din copilărie, adolescență și tinerețe, sănătatea și uneori chiar fericirea lor depinde și de păstrarea echilibrului între muncă și odihna minții.

Alex Ghiță, pentru Edictum Dei

Sursa foto: Eric Mclean on Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close