Imaginație răscumpărată

De exemplu, imaginația ne afectează abilitatea de a fi empatici. Când ne putem imagina concret experiența trăită de alții, tindem să fim mai plini de compasiune, mai binevoitori și mai deschiși. Brooks regretă faptul că societatea noastră este atât de incapabilă să cultive o imaginație sănătoasă, care – spune el – este “aptitudinea de care avem cea mai mare nevoie.”

Problema socială care apare nu este respingerea în totalitate a imaginației. De fapt, vorbim mereu despre imaginație și despre multele fațete ale societății moderne care ne captivează imaginația. Problema este că avem tendința să ne gândim la imaginație în același fel în care ne gândim la multe alte aspecte ale vieții de azi, inclusiv la identitate și moralitate. Carl Trueman, în cartea sa “The Rise and Triumph of the Modern Self”, scrie că ne percepem pe noi înșine ca fiind indivizi izolați, autonomi, auto-determinanți – singura noastră responsabilitate ca expresie de sine. Așa că imaginația noastră este modelată și exprimată fără niciun punct de referință exterior.

O altă problemă apare atunci când tehnologia modernă care dă dependență ne domină inimile și mințile. Ecranele sunt concepute pentru a ne capta atenția. Astfel, momentele și experiențele lăsate de Dumnezeu pentru a ne modela imaginația într-un mod sănătos sunt realizate prin intermediari, ne sunt prezentate (greșit) de către altcineva sau sunt forțate să se potrivească unei paradigme a rețelelor de socializare care își propune să le dovedească celorlalți că suntem fericiți și influenți.

Bineînțeles, ironia tragică este că oamenii au mai multe căi de auto-exprimare azi decât au avut vreodată. Nu ar trebui ca imaginația și creativitatea să înflorească în această eră digitală? Oricine poate să fie artist, muzician sau povestitor, oricine poate să producă, să se exprime și să-și formeze un public. Însă, ceea ce limitează o cultură a unei exprimări de sine nelimitate este lipsa semnificației. Din această cauză, epidemia de narcisism, singurătate, dependențe, depresie și autoagresiune nu dă semne că s-ar opri. Parcă am fi într-o cameră plină de copii care și-au adus fiecare câte o jucărie pentru a o arăta celorlalți, dar nu se pot opri din a vorbi pentru a putea aprecia ceea ce au ceilalți.

Dallas Willard spunea că nimeni nu stă pe marginea Marelui Canion și strigă: “Sunt grozav!”. În zilele noastre, însă, mulți oameni stau la marginea unui lucru măreț, într-o lume plină de creația minunată a lui Dumnezeu și nu pot să privească dincolo de ei înșiși pentru a-și da seama că nu este despre ei. În lumea noastră de egouri fabricate, dumnezei imaginari și lipsă de scop, imaginația adevărată se ofilește și moare.

C.S. Lewis a înțeles de ce este nevoie pentru a modela imaginația. “Când citesc literatură bună, devin o mie de oameni și totuși rămân eu însumi. Omul care e mulțumit să fie doar el însuși și astfel, mai puțin decât atât, este în temniță.” În operele lui Spencer, Milton și George MacDonald, Lewis a gustat ceea ce numea “asprimea și densitatea vieții”. Acești autori au tratat subiecte precum individualitate, bine, rău, scop și semnificație. Prin contrast, ateii ca Shaw, Wells și Mills i s-au părut surprinzător de slab argumentați.

Față în față cu o “dorinţă pe care nicio experienţă din lumea asta nu o poate satisface”, Lewis a ajuns la concluzia că era făcut pentru o altă lume, mai bună. Imaginația lui, spunea el, a fost botezată înainte de a se converti întru totul.

Este nevoie disperată de o trezire a imaginației creștine. Nu numai din cauză că un alt Lewis ar putea exista, așteptând ca frumusețea și desăvârșirea să-i boteze imaginația, ci și din cauză că imaginația ne îndreaptă către un aspect vital a ceea ce înseamnă să fii om. Numai oamenii oglindesc Creatorul în acest fel, având abilitatea să-și imagineze ceea ce nu există și să-l aducă la viață. Dumnezeu, bineînțeles, a creat lumea ex nihilo, din nimic. Noi nu avem această putere, dar avem capacitatea de a crea.

Isus, al doilea Adam, a trezit imaginația prin cuvintele Sale, bunătatea Sa și prin pildele și poveștile spuse. El este exemplul perfect al rolului pe care imaginația ar trebui să îl aibă în inima și mintea noastră. Prin El vedem că imaginația este unul dintre darurile prețioase ale lui Dumnezeu pentru omenire, un dar care ne ajută să înțelegem sensul vieții, să fim mai buni și să aducă la realitate ceea ce ar trebui să existe.

John Stonestreet & Kasey Leander, BreakPoint

Sursa foto: Photo by Lacie Slezak on Unsplash