Read it Later
You did not follow anybody yet.

Nu demult, mai exact luna trecută, a avut loc Summitul Uniunii Europene. Pe lângă subiectele specifice bunei funcționări a Uniunii, ar fi trebuit discutat un subiect extrem de sensibil – reconcilierea relaţiilor dintre UE și Rusia. Cu toate că majoritatea subiectelor discutate la acest Summit au fost preluate și de massmedia autohtonă, unul din cele mai importante capitole a trecut neobservat. Toate țările din blocul estic (fără excepție) au blocat categoric intenția Germaniei și Franței, de a propune o inițiativă, prin care să invite Rusia la masa discuțiilor, ca și cum se poate șterge cu buretele sau ignora atitudinea Rusiei și modul ei de acționare în Est.

Ce știe mai bine Estul

Cele mai multe critici pe care le-am observat în ultima vreme pe rețelele sociale, cu privire la majoritatea vocilor conservatoare, sunt că ele se opun progresului Uniunii Europene, se opun bunăstării și, cel mai adesea, că ele „fac jocul” Rusiei – acela de destrămare a Uniunii Europene. Există, într-adevăr, teme exploatate de unele site-uri cu influență rusească și care se suprapun cu temele abordate de conservatori; dar a include totul în aceeași oală este odovadă de ignoranță . Felul în care vocile conservatoare au salutat atitudinea țărilor estice cu privire la o posibilă invitație a Rusiei la discuții, demonstrează exact contrariul. Estul știe foarte bine că Rusia nu este încă o țară cu care să se poată discuta în termeni democratici. Estul știe că nu se poate negocia în termeni onești cu Rusia. Estul are foarte proaspăt în minte atrocitățile comunismului. Dacă țările din Est nu ar fi dorit bunăstarea sau progresul țărilor vestice, nu ar fi aderat într-un procent atât de covârșitor la proiectul european și nu ar fi rămas în această uniune dacă nu ar fi observat beneficiile, dar și responsabilitățile acestui proiect. Însă, modul prin care politicile Uniunii sunt impuse tot mai frecvent asupra țărilor membre determină o atitudine mai fermă a țărilor din Est care știu mai bine, se pare, că libertatea nu are preț și merită orice efort.

Autor: Ilie Vlassa

Sursa foto: Photo by NASA on Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close