Lupi feroce și miei blânzi
Această combinație de ferocitate și blândețe, limitată la ocaziile și situațiile potrivite, este necesară, deoarece umanitatea este, altfel, predispusă la a fi împărțită în două grupuri principale: lupi setoși de sânge și miei lași. Istoria – potrivit lui Lewis – este o progresie ciclică, în care violurile barbare, jafurile și distrugerea unei civilizații ajunge să devină delicată și decadentă, neputincioasă în fața atacurilor următoarelor hoarde barbare. Cavalerismul, cu exigența sa dublă față de bărbați, a căutat să întrerupă acest ciclu, creând lei precum miei și miei precum lei. ”Idealul medieval a adus împreună două lucruri care, în mod natural, nu au nicio tendință de a gravita unul spre cealălalt. Le-a adus împreună tocmai din acest motiv. L-a învățat pe marele războinic umilința și îngăduința, deoarece fiecare știa, din experiență, cât de mult avea el nevoie de această lecție. A cerut curaj de la bărbatul urban și modest, deoarece fiecare știa că era foarte probabil să fie un papă-lapte.” (14) Acest ideal, vizând – așa cum o face – o mulțime întreagă de existență umană și situații sociale – de la sălbatica încleștare de săbii în bătălie până la detaliile manierelor atunci când întâlnești o femeie pentru prima dată – nu e ceva ce se întâmplă pur și simplu. Este ”artă, nu instinct”, ceea ce înseamnă că trebuie învățat, încurajat și cultivat.
Cavalerismul în bătălie – și acasă
Lewis prezintă acest tip de instrucțiune în Prințul Caspian (n.t. Cronicile din Narnia 4. Prințul Caspian), în special în personajul Înalt Rege Peter. Peter afișează un mare curaj și înțelepciune în dorința sa de a-l înfrunta pe Miraz, cel călit în bătălii, într-o singură luptă. Prin simplu fapt că l-a provocat pe Miraz la o singură luptă, el speră să câștige niște timp pentru a putea ”inspecta armata și a-și întări poziția”. Chiar dacă Miraz refuză provocarea, întârzierea i-ar putea oferi lui Aslan oportunitatea de a face ceva. În bătălie, el își demonstrează priceperea de luptător utilizând cu
Cavalerul perfect
Această preocupare autentică pentru curtoazie, onoare și demnitatea celorlalți ne este necesară, dacă vrem să trăim ca adevărați narnieni în casele noastre, în bisericile noastre și în lume. Domnul nostru ne cere ca soții să-și onoreze soțiile ca pe un vas mai slab (1 Petru 3:7) și ca soțiile să-și respecte și să-și onoreze soții ca pe capul lor (Efeseni 5:22). La fel, copiii trebuie să-și cinstească părinții (Exod 20:12), iar părinții trebuie să-L imite pe Dumnezeu, amintindu-și din ce sunt făcuți copiii lor (Psalmul 103:13-14) și să nu-i provoace sau să-i descurajeze (Coloseni 3:21). Toți creștinii suntem chemați, mai degrabă, să-i slujim, cu sacrificiu, pe ceilalți decât să ne poruncim autoritatea sau drepturile în fața celorlalți, așa cum fac cei necredincioși (Matei 20:25-28). Cei vârstnici, în special, sunt atenționați că nu trebuie să-i domine pe cei din responsabilitatea lor ci, în schimb, precum Înaltul Rege Peter, să fie un exemplu pentru turmă (1 Petru 5:3). Cum putem ajunge să trăim în acest fel? În același mod în care Edmund a ajuns să poarte acest tip de cinste în Prințul Caspian. ”Fiindcă Aslan suflase peste el când se întâlniseră și avea un aer măreț.” (Cap. 13) Suflarea lui Aslan îl face pe Edmund măreț, cu măreția lui Aslan. La fel și suflarea lui Isus. Pentru că El este modelul suprem de cavalerism – protejând acuzata de pietrele ipocriților, spălând picioarele murdare ale pescarilor galileeni și alungându-i cu râvnă sfântă pe cei vicleni din Casa Tatălui. Prin faptul că i-a slujit pe ceilalți și Și-a dat viața ca răscumpărare pentru mulți și că va reveni cu mânie pentru a plăti cu suferință celor care I-au asuprit poporul, El este întruparea adevăratului cavalerism, Cavalerul perfect dintre toți cavalerii. El este Cel în care se îmbină, cu adevărat, paradoxul ferocității și blândeții. El este Leul cuceritor din Iuda și Mielul smerit care a fost junghiat. Lewis a avut dreptate: Cavalerismul este singura speranță a omenirii.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează