*termenii depresie și minidepresie din acest text sînt folosiți cu referire mai degrabă la trăiri pasagere de tipul întristării și tristeții, nu cu trimitere la depresie în sensul larg. Acest text nu încearcă să propună soluții pentru cea din urmă, ci este o meditație care pornește de la un text biblic și se referă la o experiență religioasă personală.
Psalmul 13
Depresia este la modă. Aproape că te simți prost dacă nu o ai. Dacă nu o ai, o fabrici! Este trendy, parcă te simți exclus din buna societate, dacă nu ai cel puțin o trecătoare întristare vizibilă. Dacă nu este cine să o vadă, este inutilă. Lipsa de chef și sictirul sînt absolut necesare pentru o bunăintegrare socială și bine asortate cu mobilierul de birouri din multinaționale. Este de prost gust să fii tot timpul cu un zîmbet americănesc (de import, deci rău!) pe față, fără melancoliile orientale, fără nostalgiile autohtone, fără înjurătura românească printre dinți. David, regele-psalmist, este un personaj fascinant, cu străluciri și umbre, cu o personalitate și cu trăiri atît de bine conturate și descrise atît în literatura istorică cît și în cea poetică din Vechiul Testament. Psalmul 13 este extrem de scurt. Se poate citi în mai puțin de un minut, în 38-40 de secunde cu tot cu indicațiile de la început. Dar într-un timp atît de scurt starea lui David se metamorfozează radical. După 30 de secunde se schimbă totul. Una este realitatea, alta este percepția realității. O știm de la Platon încoace. Adesea sîntem pradă propriilor construcții ideatice, propriilor fantasme, iar diavolul este specialist în a ne așeza oglinzi deformate în față:
1. Pînă cînd, Doamne, mă vei uita neîncetat?Pînă cînd te vei ascunde față de mine?
2. Pînă cînd voi avea sufletul plin de griji și inima plină de necazuri în fiecare zi?Pînă cînd se va ridica vrăjmașul meu împotriva mea? Cîte dintre aceste gînduri sînt verificabile în realitatea percepută sau în revelația împărtășită prin relație?Uită Dumnezeu? Noi uităm!Se ascunde Dumnezeu? Noi, de la Adam încoace, ne ascundem de fața Lui!Grijile, necazurile, povară copleșitoare în fiecare zi, vrăjmași văzuți și nevăzuți…Toate acestea se pot cumula într-o cascadă de gînduri negre, într-un vîrtej, un roi de viespi, care să ne înțepe sufletul. La mijlocul textului, cum se întîmplă în mulți dintre psalmi, apare o fractură retorică. Textul are un punct de rotație într-o direcție neașteptată. După ce David se uită în sufletul său, după ce se uită împrejur, în sfîrșit se uită în sus, către Domnul (despre care tocmai spusese că S-a ascuns, că uită… ) și își strigă disperarea:
3. Privește, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul Meu!Dă lumină ochilor mei, ca să nu adorm somnul morții!
4. Ca să nu zică vrăjmașul meu: ”l-am biruit!”Și să nu se bucure potrivnicii mei, cînd mă clatin! Isus Însuși a trecut prin disperare în Ghețimani, Isus Însuși a vărsat lacrimi și a strigat ajutor către Tatăl în cea mai întunecată secvență din viața Sa.Aici se întîmplă minunea. Alifia pentru ochi își face efectul.Percepțiile depresogene sînt schimbate cu o nouă realitate.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează