De ce au divorțat Bill și Melinda?

Sau despre răstignirea necesară pentru a îndura alteritatea

Abia s-au potolit puțin valurile. Valurile datului cu părerea, ale glumițelor, meme-urilor.Fiecare utilizator de tastatură (că este sau nu utilizator de windows) a ținut să își spună opinia, să-și exercite sarcasmul sau să își practice ironiile. Mărturisesc un pic rușinat că și mie mi-a trecut prima dată prin cap locul comun: ”eh, vezi, banii n-aduc fericirea!” sau ”omul acesta vrea să schimbe lumea?”… De la articole de fond în presa de mare circulație, cu scormonirea în trecutul celor doi, pînă la ridicole luări de ”poziție” ale unor prestatori de servicii religioase (”lucrători” religioși), care au văzut împlinită dreptatea lui Dumnezeu printre citate biblice sforăitor rostite, am văzut cam toatăpaleta de reacții: de la atitudinea trist-prefăcută sau isteric-profetoidă pînă la hlizit-stupidă. Oh, da, există și un lucru” bun” în toată istoria asta tristă. Discuțiile despre căsniciile heterosexuale, cuplu bărbat-femeie, divorțul ca patologie, toate acestea au ieșit la iveală. Tocmai faptul că toată lumea a vorbit de un divorț ca despre un eveniment-criză este un semn bun, faptul că presa a vuit în dreptul acestui soi de întîmplare este de remarcat. Dar merită prețul? Relația lui Bill și Melinda a fost pusă pe masa de autopsie și unul a dat cu furtunul, celălălalt a scobit cu scalpelul, altul a dat cu ciocanul în dalta pentru craniu, altul a jupuit pielea de la grumaz în sus. Măruntaiele unei relații de 27 de ani au fost scoase și expuse, apoi analizate pe rînd. Veți spune: ”prețul celebrității, prețul bogăției! O merită! Sîntem răzbunați! Iată că există o compensare în lume… Să se spele cu banii lor cu tot acum!”. Cine, oare, ”merită” un divorț? Dar cine, oare, nu îl merită? Ce ființă umană normală poate suporta mai mult de 1 an o altă ființă umană normală, fără să facă compromisuri și ajustări, prin care să-și spînzure propriul ego, propriile orgolii, propriile pulsiuni… ? Cine poate trăi alteritatea fără răstignirea propriului eu? Cine, oare, dintre noi, nefiind ontologic ființe generatoare de dragoste, ar putea îngădui pe celălalt într-o relație plină de iubire dăruitoare, altruistă? Sîntem ființe care ne merităm moartea! Răsplata păcatului (a răzvrătirii și neascultării față de Dumnezeu) este moartea! Ne-o spune Apostolul.Pentru că sîntem ființe căzute în păcat, ne sîntem unii altora cu totul toxici și insuportabili. Căsniciile care durează sînt fie moarte, fie… răstignite!Ori amîndoi sau cel puțin unul din cuplu se va fi sinucis intelectual sau/și emoțional și atunci avem o căsnicie defunctă, dar care rezultă într-o alianță plină de politețuri sau contract civilizat de care beneficiază copiii și nepoții…Ori amîndoi au luat o decizie de a se răstigni alături de Cristos, într-un act teologal care trece dincolo de interesele biologice, economice, sociale sau genetice. Să crezi că ești mai bun și mai fidel decît Bill Gates, bărbat lucid fiind, presupune o naivitate antropologică învecinată cu prostia, un optimism care devine infracțiune la adresa inteligenței minimale.