Când liderul pleacă

“Moise, robul Domnului, a murit acolo, în ţara Moabului, după porunca Domnului. (5) Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile în Câmpia Moabului; şi zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s-au sfârşit. (9) În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. (10)” (Deut 34:5,9,10)

Moise, mare conducător spiritual și militar, a murit. Lucrarea pe care el a făcut-o a fost inegalabilă. Izbăvirile supranaturale pe care le-a cunoscut poporul Israel în timpul conducerii lui au fost puse în cântece și rime și transmise din generație în generație, mii de ani. A fost cel care a dat instrucțiuni cu privire la Chivot, la Cortul Întâlnirii, autorul Pentateuhului și Decalogului. Legea dată de el a fost ridicată la rangul de sistem judiciar al Israelului. Nu e de mirare că atunci când a murit, Dumnezeu i-a ascuns mormântul. Poporul l-ar fi putut venera, chiar și după moarte.

Poporul Israel nu era un popor ușor de condus și de mulțumit. Avea nevoie de un lider incoruptibil, statornic, plin de înțelepciune, neînfricat. Cine s-ar fi putut ridica la înălțimea lui Moise?

Dumnezeu pregătise pe cineva pentru a lua locul lui Moise încă din timpul vieții acestuia. Însuși Moise s-a rugat pentru el. Primele cuvinte ale Domnului către Iosua au fost de încurajare – “ Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise” (Iosua 1:5) – urmat fiind de răspunsul poporului: “Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine, cum a fost cu Moise!” (Iosua 1:17)

Dumnezeu, Moise și poporul Israel i-au repetat cu toții același lucru lui Iosua: nu te teme, nu te înspăimânta! (Deuteronom 31:8, Iosua 1:9,18). Iosua crescuse lângă Moise, văzuse miracolele din pustie, și totuși, i se repeta să nu se teamă. Probabil i se citea frica pe față: chiar și cei mai feroce bărbați au nevoie de încurajare când ocupă o asemenea poziție. Nu e ușor să fii mereu pus în umbra gigantului, nu e ușor să îi continui lucrarea, să calci pe urmele sale, să salți de la o urmă la alta. Să faci totul cu lumina reflectoarelor orbindu-te. Iosua a slujit cu cinste și rămâne unul dintre eroii Vechiului Testament.

                                                                                                                                       ***

Ucenicii prânzesc împreună cu Domnul Isus la Marea Tiberiadei, după o noapte în care nu au prins nimic. Petru făcuse o ultimă încercare de a se întoarce la viața de pescar; Petru, liderul nedeclarat al ucenicilor nu mersese singur. Ceilalți ucenici îl urmaseră din proprie inițiativă, chiar dacă el trăia intens încă acuza adusă sieși din cauza lepădării de Mântuitor.

“Doamne, dar cu acesta ce va fi?” (Ioan 21:21) – întreabă Petru, cu privire la Ioan. “Doamne, dar cu mine ce va fi?”, se gândește Petru și, la rândul său, fiecare ucenic.

“Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16:18) 

Cu acest mandat a mers Petru înainte, proslăvindu-L pe Domnul chiar și prin moartea sa. Aceste cuvinte trebuie să îi fi adus mare îmbărbătare atunci când vântul prigoanei sufla aspru printre credincioși, atunci când unii dintre frați se lepădau de credință, atunci când autocondamnarea îl asurzea. 

„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” (Ioan 21:15) Cui i se iartă mult, iubește mult! Slujește mult! În ultima conversație dintre Isus și Petru, de la lider la ucenic, Păstorul oilor, care Și-a dat viața pentru ele, lasă turma în grija învățăcelului: “Paște oile Mele.”

“Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” (Ioan 14:16-18) Mângâietor, paraclet, apărător – din nou, pe cei rămași îi umplea frica. Ce va fi fără Isus? Cine Îi va lua locul? Cine va putea să continue lucrarea începută de El, să facă o tranziție puțin sesizabilă?

 În Ioan 17, Isus rostește cea mai frumoasă și profundă rugăciune, prin care știm și astăzi că nimeni nu îndeplinește mai bine ca Fiul lucrarea de mijlocire la Tatăl: “Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.” (v. 11) “Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” (v. 20) În rugăciunea lui Isus suntem cuprinși și noi, palizii urmași ai Săi, la o distanță de câteva mii de ani. Oricât de mult timp ar trece, ea nu-și pierde din putere. Dumnezeu rămâne credincios promisiunilor Sale. Petru a fost umplut de Duhul Sfânt și L-a mărturisit cu îndrăzneală pe Isus, a devenit una dintre pietrele temeliei apostolilor, peste care suntem ziditi și noi.

”Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:20)