4 principii pentru angajamentul politic al unui creștin

Astfel, Augustin a scris Orașul lui Dumnezeu atât pentru a respinge ideea că creștinismul slăbește o națiune, cât și pentru a-i consola pe creștinii care puteau fi și ei confuzi și atacați de compatrioții lor. Principalul mod în care Augustin a făcut acest lucru a fost prin compararea împărăției pământești cu împărăția cerească, ceea ce el a numit Cetatea oamenilor versus Cetatea lui Dumnezeu. El a scris, de exemplu, că „Incomparabil mai glorioasă decât Roma este acea cetate cerească în care pentru victorie ai adevărul; pentru demnitate, sfințenia; pentru pace, fericirea; pentru viață, eternitatea.”

Când vom înțelege acest contrast important, inimile noastre ne vor direcționa politica în mod diferit. În primul rând, inimile noastre nu vor mai fi conectate la politică! Dar, pe de altă parte, vom folosi politica noastră pământească în slujba cerului.

Depășirea dihotomiilor false

Din nefericire, biserica cade adesea victimă dihotomiilor false ale lumii. Unii creștini își pun prea multă speranță în politică. Unii creștini nu-și pun nicio speranță.

Dar sunt acestea singurele noastre opțiuni? Idolatrie politică pe de o parte și tăcere politică pe de altă parte? Ar trebui să avem pretenția de a proteja relevanța Evangheliei prin izolarea ei de anumite domenii ale vieții noastre? Biserica din întreaga lume – nu doar din Occident – are probleme reale în a-și da seama cum să impună Evanghelia în fiecare aspect al sferei culturale, fără ca aceasta să fie călcată în picioare.

Așadar, cum ar trebui să arate noua umanitate a politicii bisericii? Ce cauzează cu adevărat subversiunea împărăției în lumea coruptă, care îi este rivală? 

Cred că Evanghelia lui Dumnezeu ne ajută să navigăm printre aceste lucruri. Apostolul Petru descrie astfel noua „politică” a noii umanități: 

„Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul. Să aveți o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine.  Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupați gura oamenilor neștiutori și proști. Purtați-vă ca niște oameni slobozi, fără să faceți din slobozenia aceasta o haină a răutății, ci ca niște robi ai lui Dumnezeu. Cinstiți pe toți oamenii, iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului!” 1 Petru 2:11-17

1. Amintiți-vă adevărata voastră cetățenie

Mai întâi, Petru le reamintește fraților că cetățenia lor este în cer („străini și călători”). Această lume nu este casa noastră, așa că nu trebuie să trăim ca și cum comoara noastră supremă ar fi ceva temporar, fie că este bun, rău sau neutru. În ceea ce privește creștinul și politica este foarte important să te „abții de la patimile cărnii.” Suntem obișnuiți să ne gândim la beție, imoralitate sexuală și altele asemenea în legătură cu această frază, dar este la fel de valabil și fanatismul politic. Prea mulți dintre noi ne lăsăm pradă patimilor atunci când vine vorba de a-i trata pe candidații noștri ca pe niște mesia și pe ceilalți candidați ca pe niște diavoli, și de a presupune că legile, liderii și țara noastră însăși sunt speranța lumii. Toate acestea sunt trecătoare și ar trebui să le tratăm ca atare.

Și totuși, Petru nu susține neapărat retragerea din sistem. El ne sfătuiește să dăm dovadă de cetățeni responsabili, să ne implicăm în societatea noastră conform principiilor Evangheliei. Nivelul de implicare politică va varia de la creștin la creștin, de la cultură la cultură, în funcție de conștiință și convingere. Cu siguranță, nu există nicio obligație biblică pentru a vota sau a nu vota, pentru a face politică sau a nu face politică. Să ne lăsăm conduși de Duhul Sfânt în chestiunile cu privire la care Scripturile tac.

Dar fie că votăm sau nu votăm, fie că facem campanie sau nu facem campanie, să facem toate lucrurile spre slava lui Dumnezeu.

Aceasta înseamnă, cel puțin, să trăim vieți drepte, onorabile, respectabile, ca mărturie a cetățeniei noastre reale. Înseamnă, de asemenea, să nu intrăm în idolatria politică a vreunei tabere, să nu denaturăm adevărul, să nu mințim, să nu îmbrățișăm ipocrizia sau să căutăm justificări pentru candidații problematici. Înseamnă să ne abținem de la retorica care arată că ne închinăm la dumnezei falși. Să fim participanți respectabili și respectuoși.

2. Plătiți-vă impozitele

În al doilea rând, Petru îi încurajează pe frați să fie supuși instituțiilor guvernamentale și civice umane „de dragul Domnului.” (A se vedea și cuvintele lui Pavel către Romani 13:1-7.) Ne supunem legilor care nu încalcă legile lui Dumnezeu și facem acest lucru cu gândul la porunca lui Cristos. Astfel, atunci când trebuie să ne plătim impozitele, ne plătim impozitele cu Cristos în minte. Și dacă votăm, votăm cu Cristos în minte. Votăm, dar așa cum spune John Piper „votăm ca și cum nu am vota.”

Creștinii ar trebui să aibă de-a face cu lumea. Această lume este aici pentru a fi folosită. Să se ocupe de ea. Nu o putem evita. A nu-ți erbicida grădina înseamnă a cultiva o grădină plină de buruieni. A nu purta o haină groasă în Minnesota înseamnă a îngheța de frig.  A nu opri când semaforul este roșu înseamnă a-ți cheltui banii pe amenzi sau facturi de spital. Trebuie să ne confruntăm cu lumea.

Dar în timp ce ne confruntăm cu ea, nu-i acordăm toată atenția noastră. Nu acordăm lumii cel mai mare statut. Există lucruri nevăzute care sunt mult mai prețioase decât lumea. Ne folosim de lume fără să-i oferim tot sufletul nostru. Putem lucra din toate puterile noastre când avem de-a face cu lumea, dar toate pasiunile inimii noastre vor fi atașate de ceva mai înalt – scopurile divine. Folosim lumea, dar nu ca un scop în sine. Ea este un mijloc. Ne ocupăm de lume pentru a-L pune în valoare pe Cristos.

La fel se întâmplă și cu votul. Avem de-a face cu sistemul. Avem de-a face cu știrile. Avem de-a face cu candidații. Avem de-a face cu problemele. Dar ne ocupăm de toate acestea ca și cum nu ne-am ocupa de ele. Nu le oferim toată atenția noastră. Nu sunt aspectele cele mai importante din viața noastră. Cristos este. Și Cristos va domni peste poporul Său cu supremație perfectă, indiferent cine este ales și indiferent ce guvern va fi sau va cădea. Așa că votăm ca și cum nu am vota.

„Trăiți ca oameni liberi,” spune Petru. Nu vom fi legați de niciun rezultat politic sau legislativ, ca și cum speranța sau devastarea noastră finală ar fi legată de acestea. Nu ne vom lipi inima de cine se află la conducerea statului sau la Casa Albă.

3. Supuneți-vă lui Dumnezeu în primul rând și în primul rând

„Trăiți ca slujitori ai lui Dumnezeu,” spune Petru, iar aici avem o altă perspectivă asupra a ceea ce înseamnă să trăim ca oameni liberi într-o lume politizată. Înseamnă să participi respectuos și respectabil, dar înseamnă, de asemenea, să trăiești ca cei a căror loialitate supremă este față de Dumnezeu și nu față de oameni. În Fapte 5:27-29, când apostolii sunt aduși în fața autorităților pentru a li se reaminti de legea care le limita libertatea de a propovădui Evanghelia, răspunsul dat de apostoli nu este o supunere mută. Ei spun: „Trebuie să ne supunem mai degrabă lui Dumnezeu decât oamenilor.” În ultimă instanță, avem o responsabilitate față de Dumnezeu, nu față de partidul nostru politic sau de guvernul american, așa că, atunci când suntem chemați să încălcăm poruncile lui Dumnezeu, nu ne putem supune. Într-adevăr, atunci când vedem că păcatele și nedreptățile sistemice sunt promovate și protejate de puterile de stat, ca slujitori ai lui Dumnezeu ni se cere să fim profeți îndrăzneți. 

Biblia oferă o istorie destul de bogată a rolului unic al comunității lui Dumnezeu de a spune adevărul celor aflați în rolurile de conducere. Gândiți-vă la exemplul lui Moise în fața lui Faraon, Natan în fața lui David, la Daniel și prietenii săi în fața lui Nebucadnețar, la profeți în fața regilor, la Ioan Botezătorul în fața lui Irod și la apostoli în fața lumii spunând „Isus este Domnul” în zilele Cezarilor. Nu, ei nu au confundat împărăția lui Dumnezeu cu împărăția lumii și nu, ei nu au confundat evanghelia cu legislația, dar nu au tăcut cu privire la opoziția împărăției față de nedreptate și imoralitate. Iar oamenii Bisericii cu conștiința trează și-au menținut aceeași responsabilitate de nenumărate ori de-a lungul istoriei, acționând și vorbind direct pentru a spune „nu” evangheliei nedreptăților grave ale lumii politice.

Reformele din istorie referitoare la sclavie, drepturile civile, orfani, îngrijirea săracilor, SIDA în Africa și, în prezent, avortul și traficul sexual au fost și sunt rezultatul faptului că aceste probleme au fost văzute ca probleme evanghelice care necesită ca busola morală a bisericii să vorbească cu îndrăzneală și profetic. Putem nega cu siguranță că totul ține de Evanghelie, dar susține în același timp că Evanghelia ne ajută să știm cum să gândim și să vorbim despre orice.

4. Iubiți Biserica

Petru încheie astfel: „Onorați pe toată lumea. Iubiți frații. Temeți-vă de Dumnezeu. Onorați-l pe împărat.” Observați paralelele dintre „toată lumea” și „împăratul.” Li se datorează onoare. Biserica se distinge prin faptul că i se datorează iubire, nu pentru că ceilalți nu merită iubire, ci pentru că e o casă a credinței, e o familie ce durează veșnic, de aceea, primește o loialitate a dragostei specială, mai presus de lume și de conducătorii ei. Porțile iadului vor învinge porțile culturilor și regatelor. Dar nu și biserica. Iar Petru pune baze solide: iubirea familială pentru frați și iubirea de tipul onoarei pentru toți ceilalți – în „frica de Dumnezeu.” Cui oferim venerația noastră? Cui ne închinăm? Cui oferim afecțiunea noastră? Toate sunt pentru Dumnezeul milostiv care ne iubește, ne mântuiește, ne răscumpără, și ne promite gloria viitoare.

Prin urmare, vom fi propovăduitori credincioși ai acestui Dumnezeu și ai împărăției Sale printr-o fixare de neclintit pe Evanghelia Sa. Evanghelia este firul nostru de plumb pentru a face distincția între activism și apatie în toate lucrurile.

Ne hotărâm să fim cetățeni onorabili în această lume pentru că suntem cetățeni ai unei alte lumi, ne hotărâm să spunem cu îndrăzneală adevărul puterii pentru că trebuie să ne supunem lui Dumnezeu mai degrabă decât oamenilor și ne hotărâm să nu cunoaștem nimic în afară de Cristos și El răstignit, pentru că El este speranța lumii idolatre din punct de vedere politic.

Importanța bisericii – și scopul fundamental al bisericii – este de a continua să arătăm cu degetul spre lume pentru speranța lumii. În timp ce toți ceilalți arată spre guvern, familie, fapte bune și orice altceva ca fiind secretul, biserica continuă să arate spre puterea străină, cerească a harului ca fiind speranța pentru problemele noastre și pentru speranțele noastre false.

Evanghelia este soluția nu doar pentru păcatele comportamentale de neascultare, ci și pentru păcatele spirituale de idolatrie, cum ar fi căutarea salvării la guvern, familie, fapte bune și orice altceva. Numai Evanghelia este răspunsul la toate. Și numai Evanghelia ne face noi și ne satisface dorințele de legătură (cu Dumnezeu și cu semenii noștri) și de importanță în lume.