Read it Later
You did not follow anybody yet.

Moartea Maiestății Sale Regina Elisabeta a II-a a dezlănțuit un val de admirație și afecțiune în Marea Britanie și în lumea întreagă. De ce are Regina un loc atât de special în inimile multora? De ce a fost viața ei o influență atât de importantă pentru bine?

Ce putem învăța de la ea? Am extras patru lecții pentru lideri din viața și exemplul Maiestății Sale.

1. Liderii înțelepți dau dovadă de moderație.

Keir Starmer, liderul partidului laburist al Marii Britanii, a declarat în omagiul adus Reginei: “Mai presus de ciocnirile politice, ea nu reprezenta disputele națiunii, ci lucrurile asupra cărora căzuserăm de acord.” A reprezenta ceea ce îi unește pe oameni cere stăpânire de sine. Regina a întrupat acest lucru de-a lungul domniei sale remarcabile.

În timpul campaniei din 2014 a referendumului pentru independența Scoției, prim-ministrul David Cameron a devenit tot mai neliniștit în privința rezultatelor și a căutat sfatul Reginei. Independența Scoției este o problemă foarte controversată, una asupra căreia Regina avea, cu siguranță, o părere proprie fermă. Prim-ministrul știa că era inadecvat rolului ei ca să susțină deschis o poziție în această chestiune, însă, a sugerat el, ar putea ridica, poate, subtil, o sprânceană?

Tind să cred că Regina a ridicat din sprâncene mai mult decât subtil la cererea prim-ministrului. În ciuda tuturor lucrurilor pe care ar fi dorit să le spună, a manifestat stăpânire de sine. În dezbaterea lungă, acerbă și controversată a independenței, singurul lucru pe care aceasta l-a declarat a fost ca scoțienii să “se gândească îndelung” la ceea ce urma să voteze.

Liderii bisericești înțelepți vor avea o abordare similară. Înțeleg ceea ce îi unește pe oamenii pe care îi conduc, iar uneori vor alege să dea dovadă de moderație, deoarece știu că nu vor contribui la unitate atunci când iau poziții ferme asupra problemelor care îi pot dezbina.

2. Influența și exemplul sunt mai trainice decât puterea.

Puterea, în Marea Britanie, o are prim-ministrul și guvernul ales. Fiecare nouă sesiune parlamentară se deschide cu “Discursul Reginei”, în care guvernul își expune programul legislativ.

Regina nu este cea care scrie aceste discursuri, ea citește doar ce i-a fost înmânat. Trebuie să fi fost timpuri în care i-a fost greu să facă acest lucru, să anunțe planuri legislative cu care nu era era de acord și care vor fi implementate în numele ei.

Pârgiile puterii se află în mâinile guvernului, nu ale Reginei. Însă Regina avea o influență mai mare și constantă asupra oamenilor țării ei decât a oricărui prim-ministru venit la putere în timpul lungii ei domnii. Adesea, acești prim-miniștri au ajuns să vadă politicile pe care s-au străduit să le implementeze răsturnate de succesorii lor. Însă influența și exemplul Reginei au dăinuit.

Structurile de conducere în biserică variază, însă oricare ar fi structura, este ușor (și probabil natural) pentru pastori să creadă că au nevoie de mai multă putere pentru a conduce eficient. Viața Reginei ne amintește că influența și exemplul pot fi mai trainice decât puterea.

3. Efortul susținut și modestia câștigă respect.

Într-un discurs ținut cu ocazia împlinirii a 21 de ani, Regina (pe atunci Prințesa Elisabeta) și-a luat angajamentul datoriei cu aceste cuvinte memorabile: “Declar în fața voastră, a tuturor, că toată viața mea, fie ea lungă sau scurtă, va fi pusă în slujba voastră.”

Gândiți-vă la acest angajament. Regina și-a dedicat viața unui singur scop, l-a identificat de tânără și s-a dat pe sine acestuia, a rămas fidelă și nu s-a abătut de la el.

Ca viitoare suverană, prințesa ar fi putut spune că viața ei va fi dedicată domnirii, conducerii și oferirii unei viziuni poporului. Însă cuvantul pe care l-a ales a fost “slujbă”, și, alegând acest cuvânt, a urmat exemplul Regelui regilor care a venit în lume să slujească.

Regina a trăit conform promisiunii. A muncit din greu, neobosită. Întreaga ei viață – care s-a dovedit a fi foarte lungă – a fost dedicată slujirii. Cu doar două zile înaintea morții ei, Regina era la datorie, primind noul prim-ministru al Marii Britanii și invitând-o să își formeze un guvern.

4. Legăturile afective se solidifică cu timpul.

Regina a fost monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii, iar deceniile lungii ei domnii au fost marcate de schimbări necruțătoare. Însă prezența continuă a Reginei și valorile neschimbate pe care le reprezenta au oferit oamenilor un sentiment de stabilitate într-o lume din ce în ce mai instabilă.

A sluji într-o poziție timp de 70 de ani este o realizare remarcabilă pentru orice standard. Puțini vor avea oportunitatea să facă ceea ce a făcut Regina. Însă lecția longevității ei le spune tuturor celor ce conduc: iubirea și loialitatea nu pot fi poruncite, însă pot fi câștigate.

Regina a câștigat inimile oamenilor prin dragostea și loialitatea proprie, demonstrată de-a lungul multor ani, iar cu timpul, oamenii i-au întors Reginei dragostea și loialitatea oferită.

O congregație știe dacă pastorul ei o iubește. Discerne diferența dintre un conducator care este loial turmei și unul a cărui privire este ațintită spre următoarea oportunitate. Însă acolo unde oamenii sunt iubiți profund și slujiți cu smerenie, legături afective puternice se formează de-a lungul timpului.

Regina a câștigat un loc special în inimile oamenilor deoarece aceștia i-au văzut stăpânirea de sine, munca și afecțiunea. Celor cărora Dumnezeu le-a oferit poziții de conducere pot să ia exemplul bun al acesteia.

Colin Smith, The Gospel Coalition

Sursa foto: Keystone/Hulton Archive/Getty Images

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close