Înălțarea Domnului Isus Cristos – Despărțirea de Domnul

Ioan 14: 6 Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.  7 Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.„  8 ,,Doamne„, i -a zis Filip, ,,arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.„  9 Isus i -a zis: ,,De atîta vreme sînt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M’a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl?`  10 Nu crezi că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe cari vi le spun Eu, nu le spun dela Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. 11 Credeţi-Mă că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.  12 Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl:  13 şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.  14 Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.  15 Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.  16 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămînă cu voi în veac;  17 şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu -l poate primi, pentru că nu -L vede şi nu -L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămîne cu voi, şi va fi în voi. 18 Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.  19 Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.  20 În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sînt în Tatăl Meu, că voi sînteţi în Mine, şi că Eu sînt în voi.

Viața urmașilor lui Cristos este un mozaic de întristări și bucurii mai mari, dureri de neînțeles pentru bucurii care stau puse înainte și de necrezut. Un prezent îndoielnic este negociat pentru un viitor de necrezut.

Ucenicii stau în fața Maestrului și Acesta le vorbește despre o despărțire iminentă. Isus nu-Și poate stăpîni frustrarea: „Vă spun că Mă duc și chiar niciunul dintre voi nu Mă întreabă unde Mă duc?”

Pentru ucenici despărțirea era ilogică, neînțeleasă și fără vreun rost imediat. De ce să ne despărțim de Domnul? De ce să plece Isus? N-ar fi fost mai bine să își fi continuat lucrarea pe pămînt încă vreo 70 de ani și apoi să se fi ridicat altfel la ceruri? Să fi rostit discursurile funerare la fiecare ucenic, să fi văzut fiecare martiriu de jos, nu de sus? Și multe alte întrebări se pot adăuga la acestea.

Iată ce ne spune Sfînta Scriptură într-un pasaj care poate fi interpretat și în grila hermeneutică a despărțirii pe care o celebrăm azi. Paradoxal creștinismul, nu-i așa? Sărbătorește despărțiri și celebrează întristări.

1. Altă Cale. Mai întîi Domnul le vorbește ucenicilor despre un drum cu două înțelesuri. El este Calea spre Tatăl și El le pregătește calea spre o destinația la care nădăjduim cu toții, în prezența Tatălui. Mergem SPRE și mergem ÎN. Mergem SPRE Tatăl, mergem ÎN Cristos. Pentru toți aceia care și-au stabilit deja destinația aici pe pămînt, martori ai lui Iehova, o anumită parte dintre credincioșii neoprotestanți care cred în restaurarea pămîntului și locuirea spre veșnicii AICI, totuși Isus vorbește despre o dis-locare, despre faptul că sîntem distopici aici și că ne pregătește un alt loc, un alt spațiu, un alt pămînt, alte locașuri în Casa Tatălui Său, oricare va fi aceea, dar nu pe acest pămînt. Promisiunea este numai pentru ucenici, numai pentru o elită (cei 144.000) sau pentru toți urmașii Săi? Calea este El și Calea se odihnește cu un capăt al Său în Tatăl, începătură avînd în noi. El este podul, El este legătura, El este Mijlocitorul între om și Dumnezeu, aducătorul de slavă spre om și aducătorul de omenitate în Fața Tatălui. Există o altă cale decît cea bătută cu piciorul, există un mod alternativ de a lega două spații și două lăcașuri. Se pare că acest lucru pare să-l spună Domnul, chiar El fiind acea cale.

2. O altă vedere și o altă prezență. Isus pare să le sugereze ucenicilor că există un alt mod de a fi prezent și un alt mod de a vedea. Prezența poate fi nevăzută, vederea poate fi spirituală. Astfel se va duce de la noi, dar va rămîne cu noi și în noi. Prin Duhul. Va fi plecat și nevăzut, dar cu toții Îl vom vedea și numai pe El, ci și pe Tatăl. Tot prin Duhul. Anticii deosebeau între verbele din sfera epistemologiei și gnoseologiei. Există o cunoaștere prin conceptualizare și o cunoaștere prin vedere. Domnul amestecă aceste căi.  Dacă M-ați fi văzut, M-ați fi cunoscut, dacă M-ați fi cunoscut cu adevărat, L-ați fi și văzut cu adevărat pe Tatăl Meu. Există o altfel de vedere și altfel de prezență care nu pot fi dezlănțuite decît atunci cînd vederea cu ochii trupești și prezența în sarx și soma dispar.

3. O altă lucrare, alte lucrări. Domnul a făcut pe pămînt lucrările acestea. Cele văzute, lucrări în trup, fără a se bucura de ubicuitate. Acum urmează lucrări și mai mari, în sinergie cu Duhul, în colaborare cu Trupul, în Biserică, nu numai în Ierusalim și Iudeea, ci pînă la marginile pămîntului. Domnul pare să le spună ucenicilor că aceste lucrări s-au făcut pentru începătura credinței lor, dar urmează alte învățături, alte lucrări, altă lucrare, cu mare putere, nelimitată spațial, nelimitată la timpul generației lor, o lucrare care tinde spre eternitate și care trebuie agățată între cer și pămînt, între Tatăl, Fiul, Duhul și Biserică. Dacă Isus ar fi rămas în trup și carne de această parte a realității, aceste lucrări n-ar fi putut fi niciodată împlinite.

4. O altă relație. Isus pleacă, dinamica relației se transformă. Retragerea din lumea vizibilă creează spațiu pentru rugăciune, în Duhul, prin Cristos, către Tatăl. Dialogul suportă noi transformări. Viața între vizibil și invizibil generează o vorbire însingurată, nebunie curată pentru necredincios, dialog mai adînc decît oricare altul și prezență mai binecuvîntată decît cea fățuită, pentru cel credincios.

5. Un alt Mîngîietor. Ar fi oare posibil acest dialog lăuntric, izvorîtor în afară și spre ceruri, dacă nu ne-ar fi trimis un Alt Mîngîietor. Și cum Îl va fi trimis, dacă nu S-ar fi dus spre Tatăl. Și cum ar fi venit Acesta nevăzut, dacă Mîntuitorul nu s-ar fi făcut nevăzut ochilor firești? El va rămîne cu noi și în noi. Ne va învăța și ne va aduce aminte, va asigura prezența spirituală și anamneza permanentă, sfințirea și transformarea. Prezentarea noastră înaintea Treimii și a Treimii în prezența noastră.

6. O altă familie. Sîntem departe, dar nu orfani, sîntem copii, dar nu de pripas. Sîntem ai Tatălui prin Duhul care ne face să strigăm Avva, adică Tată, înfrățiți cu Isus în carne și sînge, prin întruparea Sa, ridicați la slavă, proslăvibili, nu slăviți încă, dar demni de slavă numai prin El. Părăsiți de apropiați și părăsind familii de dragul Unuia, Care la rîndul Său, ne părăsește… sîntem apropiați de Cel nevăzut, familiari cu Dumnezeirea, ridicați de la rangul de ființe în trecere spre eternizare. Și acestea? Pentru că El pleacă și tocmai de aceea trebuie să plece.

7. O altă viață. Cei care mor în cele văzute, în carne și sînge, chiar dacă mor, vor trăi. Pentru că El trăiește, tocmai de aceea și noi vom trăi. Vom fi CU EL și vom fi CA EL, ne spune același apostol în prima sa epistolă.

Închei, deși sînt iconoclast, vorbind despre ce se pictează pe tavanele Bisericilor tradiționale, mai ales cele ortodoxe, una dintre ele este chiar imaginea mea preferată, Isusul privit de jos în sus, Cristosul Pantocrator, o icoană din Secolul al VI-lea, cred, de la Mănăstirea Sinai. Vedem un Cristos exterior lumii; în lume, de asemenea; la distanță și totuși aproape; în afara creației vizibile și totuși Mîntuitor al acesteia; la dreapta Tatălui și totuși în inima credinciosului, Isusul Pantocrator, icoana în care Isus este încruntat pentru prezent și pentru ce vede aici, dar zîmbește pentru Nuntă și pentru ce va fi acolo.

Pantocratorul, Mănăstirea Sinai, secolul V

Acest articol a apărut inițial pe blogul personal în data de 13 iunie 2013