21 de creștini importanți pe care ai trebui să-i cunoști

Atanasie (296-373)

“În bătălia dusă de-a lungul vieții sale pentru deitatea lui Cristos împotriva arianismului, care susțineau că Isus a fost creat, Atanasie a spus: ‘Având în vedere că această luptă este pentru noi toți… să facem din ea scopul și preocuparea noastră înfocată de a păzi ceea ce am primit.’ Când totul este în joc, merită să luptăm. Asta lface dragostea.”

Augustin (354-430)

“Înțelegerea lui Augustin despre har este diferită de aproape orice ați citi în orice carte modernă despre har. Puterea omnipotentă a harului, pentru Augustin, este puterea ‘bucuriei suverane’. Numai acest lucru l-a eliberat de o viață de robie a poftelor sexuale și a mândriei filosofice. Descoperirea că sub fanfaronada puterilor voinței umane există un cazan de dorințe care ne țin captive alegerilor iraționale deschide calea pentru a vedea harul ca triumful ‘bucuriei suverane’. O, cât de mult avem nevoie de înțelegerea biblică antică a lui Augustin pentru a ne elibera de robia plăcută care împiedică împlinirea și finalizarea Marii Trimiteri.”

Martin Luther (1483–1546)

“Justificarea doar prin credință, fără faptele legii, a fost triumful harului în viața lui Martin Luther. Am putea spune că el a stat cu capul în jos de bucurie, și cu el întreaga lume a fost răsturnată cu susul în jos.”

William Tyndale (1494–1536)

“Omul este pierdut, mort spiritual și condamnat. Dumnezeu este suveran; Cristos este suficient. Credința este totul. Traducerea Bibliei și adevărul Bibliei au fost inseparabile pentru Tyndale, iar în final a fost adevărul – mai ales adevărul despre justificarea prin credință – care a aprins Marea Britanie cu foc reformat și apoi a adus sentința de moarte acestui traducător al Bibliei.”

John Calvin (1509–1564)

Pentru John Calvin, triumful harului lui Dumnezeu în viața și teologia sa a fost demonstrația care autentifică măreției lui Dumnezeu în Cuvântul Scripturii. Cum putem știi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu? Ne încredem în mărturia omului – autoritatea bisericii, așa cum se întâmplă în romano-catolicism? Sau suntem dependenți de măreția harului lui Dumnezeu?”

George Herbert (1593–1633)

Tema centrală a poeziei sale a fost iubirea mântuitoare a lui Cristos, iar el a muncit cu toată puterea sa literară pentru a o vedea clar, a o simți profund și a o arăta surprinzător.”

John Owen (1616–1683)

“Sfințenia personală și rodnicia publică a lui Owen nu s-au întâmplat, pur și simplu, în viața lui. Le-a urmărit. Au fost strategii de disciplină personală și autenticitate publică pe care Dumnezeu le-a folosit pentru a-l face cine a fost. În întreaga noastră viață și slujire, în timp ce ne pasă de oameni și ne luptăm pentru credință, putem învăța multe de la Owen, care a căutat sfințenia atât în privat, cât și în public.”

John Bunyan (1628–1688)

“A fost și mai clar asupra faptului că există un scop divin în suferință pentru binele copiilor lui Dumnezeu și pentru gloria numelui Său. “Călătoria creștinului”, așa cum a spus George Whitefield, “miroase a închisoare”. A luat naștere în suferință și descrie viața creștină ca fiind o viață de încercări. Dar Bunyan a văzut încarcerarea sa ca fiind ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru el.”

George Whitfield (1714–1770)

“La un anumit nivel, puterea lui Whitefield a fost puterea naturală a elocinței, iar la un alt nivel a fost puterea spirituală a lui Dumnezeu de a converti păcătoșii și de a transforma comunități. Nu există motive de îndoială că el a fost instrumentul lui Dumnezeu pentru mântuirea a mii de oameni.”

David Brainerd (1718–1747)

“Condițiile mizere de izolare și boală a lui Brainerd au explodat în misiuni globale dincolo de orice imaginație. Ironia și disproporția sunt modul în care a acționat Dumnezeu. Ne dezechilibrează cu conexiunile sale imprevizibile. Credem că știm cum să facem ceva mare, dar Dumnezeu îl face mic. Ne gândim că tot ceea ce avem este slab și puțin, dar Dumnezeu îl face mare.”

John Newton (1725–1807)

“Pentru Newton, viața sa a fost cea mai clară mărturie a milei și a compasiunii lui Dumnezeu pe care a văzut-o vreodată. Chiar la sfârșitul vieții sale, el încă se minuna că a fost mântuit și chemat să predice evanghelia harului.”

William Cowper (1731–1800)

“’Suficiența justificării [lui Hristos]’ a fost lucrul de care s-a folosit Duhul Sfânt pentru a-l trezi și a-l salva pe Cowper din întunericul condamnării care se așezase asupra lui. Războiul pentru sufletul lui Cowper nu s-a terminat, dar bătălia decisivă fusese dată și câștigată de evanghelia justificării prin har prin credință.”

William Wilberforce (1759–1833)

“Ceea ce l-a mânat pe Wilberforce a fost o profundă loialitate față de ceea ce numea ‘doctrinele particulare’ ale creștinismului. Acestea, a spus el, dau naștere la afecțiuni adevărate pentru lucrurile spirituale, care apoi înlătură puterea mândriei, a lacomiei și a fricii și duc la moralitate transformată, care duce la bunăstarea politică a națiunii. Niciun creștin adevărat nu poate rezista în lupta împotriva fărădelegii dacă inima sa nu este aprinsă de noi afecțiuni sau pasiuni spirituale.”

Charles Simeon (1759–1836)

“Fie ca viața și lucrarea lui Simeon să ne ajute să vedem persecuția, opoziția, defăimarea, neînțelegerea, dezamăgirea, autocriticarea, slăbiciunea și pericolul ca făcând parte din viața și lucrarea creștină. Aș vrea să vedem un triumf încercat în viața unui om care a fost un păcătos ca noi și care, an de an în încercările sale, ‘a crescut în jos’ în umilință și în sus în adorația sa pentru Hristos și care nu a cedat amărăciunii sau tentației de a părăsi încrederea sa timp de cincizeci și patru de ani.”

Adoniram Judson (1788–1850)

“Ceea ce l-a sprijinit pe acest bărbat și pe cele trei soții ale sale a fost o încredere neclintită că Dumnezeu este suveran și Dumnezeu este bun. Și toate lucrurile vin din mâna sa pentru binele – uneori pentru binele incredibil de dureros – copiilor săi.”

George Müeller (1805–1898)

“Aceasta a fost pasiunea principală și scopul unitar al lucrării lui Müller: să trăiască o viață și să conducă o lucrare într-un mod care să dovedească că Dumnezeu este real, că Dumnezeu este de încredere și că Dumnezeu răspunde la rugăciune. A construit orfelinatele în felul în care a făcut-o pentru a ajuta creștinii să aibă încredere în Dumnezeu.”

John G. Paton (1830–1911)

“Curajul lui, atunci când era înconjurat de băștinași înarmați, a venit prin intermediul unui fel de rugăciune care a revendicat promisiunile care vin din supunerea față de înțelepciunea lui Dumnezeu, privitor la ceea ce ar contribui cel mai mult la gloria lui Dumnezeu și binele său.”

Hudson Taylor (1832–1905)

“Taylor a trăit o revelație puternică a realității inexprimabile a unirii cu Hristos, ca un fapt absolut și glorios al siguranței, dulceții și puterii, realitate care purta în sine propria eficacitate. A oferit un înțeles palpabil diferenței dintre faptele firii și roada Duhului.”

Charles Spurgeon (1834–1892)

“Aș spune, alături de Spurgeon, că în orele cele mai întunecate, bunătatea suverană a lui Dumnezeu mi-a dat puterea să merg înainte – promisiunea de nezguduit că El conduce circumstanțe mele și le direcționează pentru bine, indiferent de ce ar vrea altcineva.”

1. Gresham Machen (1881–1937)

“Lecția fundamentală pe care o putem învăța din amestecul de slăbiciune și tărie a lui Machen este că Dumnezeu domnește asupra bisericii și asupra lumii într-un mod atât de priceput, încât împletește slăbiciunile și puterile oamenilor săi cu o înțelepciune infinită, într-o țesătură a istoriei care întruchipează întregul spectru al gloriilor Sale.”

1. S. Lewis (1898–1963)

Atât romantismul, cât şi raţionalismul – dorinţa şi logica – l-au condus în afara acestei lumi pentru a-i găsi sensul şi validitatea. Această lume nu putea să-i satisfacă cele mai profunde dorinţe. Şi această lume nu putea să dea validitate logicii sale clare. Dorinţele sale au găsit satisfacţie completă şi durabilă, iar afirmațiile adevărului și raţiunii au găsit legitimitate în Dumnezeu, nu în această lume.”

John Piper, Crossway