În Europa, abandonarea responsabilităților părintești, în atât de multe țări care aveau un fundament iudeo-creștin, a dus la o reală persecutare a părinților care vor să-și educe copiii în spiritul Scripturii. Dar nu uitați că totul a început de la părinți care au urmărit confortul, carierele, un trai mai bun, liniște mai multă, vacanțe și tot felul de beneficii, iar instituțiile statului au fost mai mult decât fericite să ofere tot felul de facilități pentru „eliberarea părinților” de presiunea creșterii copiilor. Ceea ce a rezultat este faptul că părinții au născut copii care sunt înregimentați în armatele babiloniene moderne, fiind spălați pe creier de așa-zisa știință, otrăviți cu imoralitate și filozofii de viață care promovează secularismul, ateismul, globalismul, spiritualismul, marxismul, comunismul, hedonismul și altele ca acestea. Nicio armată de experți și profesioniști nu poate crește un copil cum o fac o mamă și un tată. Chiar studiile seculare demonstrează acest lucru. Copiii fără tați nu pot face performanță, sunt labili emoțional, sunt rebeli, nu au rezultate bune, sunt predispuși să fie victime și violenți. Acestea sunt rezultatele generale, iar excepțiile întăresc observația.
Este târziu să spunem statului că copiii sunt ai noștri atunci când la televiziunile publice guvernanți fără nicio frică de Dumnezeu afirmă că copiii sunt ai statului. De asemenea, este prea târziu ca părinții să obiecteze că nu sunt de acord cu educația sexuală oferită în școli, de exemplu atunci când ele sunt în pragul implementării acesteia. Am ajuns, în țări majoritar creștine, ca organizații din afara țării, plătite cu sume colosale, să promoveze agende de sexualizare forțată a copiilor, încercându-se stabilirea prin lege că acest lucru trebuie făcut fără acordul părinților. Părinții au ajuns să fie înjosiți și ponegriți public în mass-media ca fiind retrograzi și incompetenți. Dar vina este în primul rând a părinților care au primit cu bucurie toate privilegiile care li s-au oferit în schimbul abandonării copiilor în brațele statului. Eu nu ponegresc rânduiala stabilită de Dumnezeu, ci vreau să demasc toate acele strategii de sechestrare a libertăților, de șantaj și manipulare și de preluare, sub adăpostul legii, a copiilor care sunt ai Domnului și ai părinților.
Statul nu se va opri niciodată din a lua mai multe drepturi și libertăți atunci când îi sunt oferite. Când părinții au predat copiii către instituțiile statului, ei au dat mai mult decât și-au imaginat, și statul va lua întotdeauna mai mult decât spune. Rolul statului este să protejeze educarea copiilor de către părinți. Rolul lui nu este să inventeze instituții care să ofere o educație holistică copiilor, căutând să împlinească nevoile acestora care nu pot fi îndeplinite decât în familie. Un stat responsabil va pune presiune asupra părinților și va oferi privilegii pentru ca ei să se ocupe de educarea propriilor copii, nu ca să-i scoată cât mai devreme din căldura căminului și să-i predea unor „instituții abilitate”. Instituția abilitată în educarea copiilor se cheamă familie.
Știu că există multe nemulțumiri față de educația oferită de părinți și că există mult absenteism, multă neglijență și mult abuz, dar soluția nu este predarea copiilor către un abuzator mai mare și mai puternic. Cred că o vină mare aparține bisericilor și comitetelor care le conduc. Mi-aș fi dorit să nu fi trebuit să fac astfel de afirmații, dar sunt convingerile mele tari în urma unor evaluări, subiective evident, dar atente. Cred că ar trebui să organizăm conferințe câțiva ani de zile, peste tot în țară, pentru a recupera falimentul părinților și vidul de teologie referitoare la creșterea copiilor care există pretutindeni. Fiecare biserică ar trebui să se gândească la o strategie pe termen lung pentru ajutorarea părinților în ce privește creșterea copiilor lor. Soluția nu este să luăm copiii și să-i trimitem către experți, ci să pregătim părinții pentru a se ocupa de proprii lor copii, pentru că nu există binecuvântare decât în ascultarea de Dumnezeu și respectând principiile Sale, iar unul dintre aceste principii este că autoritatea competentă, calificată și dăruită de Dumnezeu pentru creșterea copiilor aparține exclusiv părinților. Acesta este principiul, iar de aici înainte trebuie să găsim soluții. Pentru orice criză și problemă există soluții. Avem Duhul Sfânt și avem Cuvântul lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu nu ne va da lumină pentru a găsi soluții potrivite.
Un text de Andrei Croitoru
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter