11 Octombrie: Zwingli – in memoriam

Pe 11 octombrie 1531, la lăsarea serii, Zwingli a murit tragic la vârsta de 47 de ani, o moarte care ar fi putut fi evitată dacă el nu ar fi fost atât de preocupat să apere Evanghelia prin intrigi politice. Voi prezenta succint două aspecte condamnabile și două lăudabile, în activitatea reformatorului din Zürich.

În 1529 a avut loc primul conflict de la Kappel. Cantoanele catolice (Lucerne, Uri, Schwyz, Unterwalden și Zug) au format „Uniunea creștină” și s-au aliat cu Austria, cu scopul de a preveni răspândirea protestantismului din Zürich. Ca urmare a acestui fapt, Zürich a lansat o expediție împotriva „Uniunii creștine”, dar lupta a fost neînsemnată și s-a ajuns la un armistițiu, pe 26 iunie 1529. Cantoanele catolice renunțau la alianța cu Austria și garantau libertatea religioasă pe teritoriile lor. Conflictul a izbucnit din nou, în 1531, când cei din confederația catolică au simțit că protestantismul a fost impus în zona Thurgau. Zwingli a pornit și el la luptă în calitate de capelan al oștilor din Zürich, în ținută militară și cu o sabie cu două tăișuri la cingătoare.[1] Deși Zwingli poate fi condamnat pentru implicarea sa în politică și război, pentru el biserica și statul nu erau două comunități, ci una și aceeași comunitate aflată sub conducerea suverană a lui Dumnezeu. Evanghelia și slujirea nu sunt limitate la o sferă privată, ci trebuie să atingă în întregime viața oamenilor.[2] Zwingli nu a văzut nimic nepotrivit în această colaborare dintre Biserică și Stat.

Zwingli a fost pentru persecutarea mișcării anabaptiste, începută în Zürich. În 1523, Felix Manz şi Conrad Grebel se întâlneau împreună cu alţii pentru a citi Biblia şi a celebra sacramentul Cinei cu pâine obişnuită, într-o casă privată. Casa era proprietate a mamei lui Felix Manz.[3] Foşti discipoli ai lui Zwingli şi dezamăgiţi de ritmul lent al reformelor din oraş, ei au ajuns la concluzia că trebuiau să revină la botezarea exclusivă a credincioşilor şi că botezul copiilor mici nu era valid. Autorităţile au reacţionat şi în urma unei dispute, din 17 Ianuarie 1525, consiliul orăşenesc a dat următorul verdict: „toţi cei care până acum şi-au lăsat copiii nebotezaţi, trebuie să-i boteze în următoarele opt zile, iar cei care vor refuza, împreună cu soţia, copiii şi posesiunile trebuie să păpăsească oraşul şi să nu se mai întoarcă, sau să aştepte să vadă ce i se va întâmpla”.[4] Ulterior anabaptiştii au avut de înfruntat numeroase persecuţii şi martiraj, Felix Manz fiind înnecat în râul Limmat la 5 Ianuarie 1527, iar Blaurock a sfârşit prin a fi ars pe rug la Tyrol (Austria), în August 1529.[5]

Printre meritele sale, demne de a fi apreciate, merită menționate: devotamentul față de predicarea și exegeza biblică; slujirea semenilor în momentele critice din timpul ciumei.

În Zürich, Zwingli a revoluționat predicarea. Din 1519 a început să predice pe cărți, din Matei, continuând cu Fapte, Tiomtei, Galateni, 1 și 2 Petru, Evrei, Ioan și alte epistole pauline, după care s-a îndreptat spre Psalmi, Pentatueh și cărțile istorice din Vechiul Testament. A promovat studiul biblic prin instituţia „Profeţia”. Din luna iulie 1525, vara, de la ora şapte dimineaţa şi iarna de la ora opt, cu excepţia zilei de vineri şi de duminică, toţi predicatorii şi studenţii la teologie din Zürich se întâlneau în catedrala Grossmünster. Timp de o oră, ei participau la un curs intensiv de exegeză şi hermeneutică a Scripturii. După o rugăciune scurtă, se citea textul zilei în latină, greacă şi ebraică, urmat apoi de comentarii exegetice. Zwingli sau un alt cleric rostea apoi o predică din acel pasaj. Predica era ascultată şi de oamenii care treceau pe la catedrală în drumul lor spre lucru[6].

În August 1519, Zwingli se afla într-un concediu la izvoare termale. Ciuma a lovit crunt în Zurich. Deşi era slăbit, s-a întors repede în oraş pentru a-i asista pe muribunzi. Peste 2.000 din cei 7.000 de locuitori au murit! Fratele lui a fost răpus de molimă, iar Zwingli a fost la un pas de moarte. Atunci a compus „imnul ciumei”[7]:

Strofele 1-4 scrise la început, când ciuma a lovit oraşul:

1. Ajută-mă, Doamne

Tăria şi Stânca mea;

Iată, la uşă

Aud moartea bătând.

2. Ridică-ţi braţul,

Străpuns pentru mine,

Care a răpus moartea

Şi m-a eliberat.

3. Şi dacă glasul Tău,

În miezul vieţii;

Îmi cere sufletul,

Eu mă supun.

4. În credinţă şi nădejde,

Părăsesc pământul.

Sigur de cer,

Căci sunt al Tău.

Strofele 5-8, în timpul covalescenţei, când sănătatea i s-a şubrezit:

5. Durerile-mi sporesc;

Grăbeşte şi-mi dă mângâire;

Căci frica şi suspinul

Îmi cuprind trupul şi sufletul.

6. Moartea e aproape.

Îmi slăbesc simţurile.

Limba-mi este mută;

Acum, Cristos triumfă.

7. Iată! Satan se încovoaie

Să-şi prindă prada sa;

Îi simt strânsoarea;

Să îi cedez?

8. Nu m-a rănit,

De pierderi nu mă tem,

Căci eu aici mă odihnesc

Sub crucea Ta.

Strofele 9-12 compuse după ce a scăpat din ghiarele bolii şi din gura morţii!

9. Domnul Meu şi Dumnezeu meu!

Vindecat de mâna Ta,

Mă ridic din nou,

Pe faţa pământului.

10. Nu mai lăsa păcatul

Să mai domneacă peste mine;

Să-mi cânte gura

Numai despre Tine.

11. Deşi acum a-ntârziat,

Va reveni şi clipa mea.

Înfăşurat, cumva

Într-o mâhnire-ntunecată.

12. Dar, las’ să vină;

Cu bucurie mă voi înălţa,

Şi jugu-mi voi purta

Drept către ceruri.

Zwingli este deseori amintit pentru faptul că a înțeles Cina doar ca o simplă formă de comemorare, de amintire a morții lui Cristos. Cred că e o înțelegere simplistă, chiar eronată. El a susținut prezența spirituală a lui Cristos cu credincioșii, când aceștia mănâncă şi beau prin credință! Bruce Ware atrage atenția că există o diferență între concepția timpurie a lui Zwingli şi cea de mai târziu, când în urma confruntării cu Luther, Zwingli a accentuat mai mult prezența spirituală (nu fizică) a lui Cristos în Euharistie. El a făcut distincție între prezența spirituală a lui Cristos care poate fi experimentată oricând, şi în afara Euharistiei; şi prezența spirituală, „sacramentală” a lui Cristos, care este exclusiv prezența lui Cristos care vine în şi prin participarea la Masa Domnului.[8]

[1] F. Bruce Gordon, Zwingli: God’s Armed Prophet (New Haven & London: Yale University, 2021), 212-231.

[2] W. P. Stephens, The Theology of Huldrych Zwingli (Oxford: Clarendon Press, 1986), 282-284.

[3]Owen Chadwick, The Early Reformation on the Continent, Oxford History of Christian Church (Oxford: Oxford University Press, 2001), 360.

[4]citat de Meic Pearse, The Great Restauration: The Religious Radicals of the 16th and 17th Centuries (Carlisle: Paternoster Press, 1998), 49.

[5]Meic Pearse, The Great Restauration, 53-55.

[6]Vezi: Timothy George, Teologia Reformatorilor, traducere de Teofil Stanciu, ediție revizuită și adăugită (Oradea: Casa Cărții, 2017), 139.

[7] Imnul a fost preluat din traducerea în engleză. Vezi https://www.christianitytoday.com/history/issues/issue-4/black-death-inspires-zwinglis-plague-hymn.html?fbclid=IwAR16ct0I3r-AlLOfbuXdxNGKi1QTCKXfBswb-8NsMxwjexr5qJEDgzIR5TE.

[8]  Bruce Ware, „The Meaning of the Lord’s Supper in the Theology of Ulrich Zwingli (1484-1531)”, în The Lord’s Supper: Remembering and Proclaiming Christ until He Comes, ed. Thomas R. Schreiner & Matthew R. Crawford (Nashville, B&H Publishing Group, 2010), 229-247.