10 principii conservatoare, de Russell Kirk (II)

4. În al patrulea rând, conservatorii sunt ghidați de principiul prudenței. Burke este de acord cu Platon că, la omul de stat, prudența este principala dintre virtuți. Orice măsură publică ar trebui să fie judecată în funcție de consecințele sale probabile pe termen lung, nu doar în funcție de avantaje temporare sau de popularitate. Liberalii și radicalii, spune conservatorul, sunt imprudenți: pentru că se grăbesc să își atingă obiectivele fără să acorde prea multă atenție riscului de noi abuzuri mai grave decât relele pe care speră să le înlăture. După cum spunea John Randolph, Providența se mișcă încet, dar diavolul se grăbește întotdeauna. Societatea umană, complexă fiind, nu poate fi remediată prin soluții simple dacă se dorește ca ele să fie eficiente. Conservatorul declară că acționează numai după ce a reflecat suficient, după ce a cântărit consecințele. Reformele bruște și tranșante sunt la fel de periculoase ca operațiile chirurgicale bruște și riscante.

5. În al cincilea rând, conservatorii acordă atenție principiului varietății. Ei sunt atrași de complexitatea proliferantă a instituțiilor sociale și a modurilor de viață stabilite de mult timp, spre deosebire de uniformitatea îngustă și egalitarismul ucigător al sistemelor radicale. Pentru păstrarea unei diversități sănătoase în orice civilizație, trebuie să supraviețuiască ordinele și clasele, diferențele de condiție materială și multe feluri de inegalitate. Singurele forme adevărate de egalitate sunt egalitatea la Judecata de Apoi și egalitatea în fața unei instanțe judecătorești drepte; toate celelalte încercări de egalizare trebuie să conducă, în cel mai bun caz, la stagnare socială. Societatea are nevoie de o conducere onestă și capabilă, iar dacă diferențele naturale și instituționale sunt distruse, în prezent, un tiran sau o mulțime de oligarhi sordizi vor crea noi forme de inegalitate.

6. În al șaselea rând, conservatorii sunt moderați de principiul lor de imperfectibilitate. Natura umană suferă iremediabil de anumite defecte grave, conservatorii o știu. Fiindcă omul este imperfect, nu poate fi creată niciodată o ordine socială perfectă. Din cauza instabilității umane, omenirea ar deveni rebelă sub orice dominație utopică și ar izbucni din nou în revoltă violentă – sau ar muri de plictiseală. A căuta utopia înseamnă a sfârși în dezastru, spune conservatorul: nu suntem făcuți pentru lucruri perfecte. Tot ceea ce putem aștepta în mod rezonabil este o societate tolerabil de ordonată, dreaptă și liberă, în care unele rele, inadaptări și suferințe vor continua să ne pândească. Printr-o atenție adecvată acordată unei reforme prudente, putem păstra și îmbunătăți această ordine tolerabilă. Dar dacă vechile garanții instituționale și morale ale unei națiuni sunt neglijate, atunci se dezlănțuie impulsul anarhic al omenirii. Ideologii care promit perfecțiunea omului și a societății au transformat o mare parte a lumii secolului XX într-un infern terestru.

7. În al șaptelea rând, conservatorii sunt convinși că libertatea și proprietatea sunt strâns legate. Separă proprietatea de posesia privată, iar Leviatanul devine stăpânul tuturor. Pe fundamentul proprietății private se construiesc marile civilizații. Cu cât este mai răspândită posesia proprietății private, cu atât mai stabilă și mai productivă este o comunitate. Egalizarea economică, susțin conservatorii, nu este un progres economic. Câștigul și cheltuirea nu sunt scopurile principale ale existenței umane, dar o bază economică solidă pentru persoană, familie și comunitate este de dorit.

Sir Henry Maine, în lucrarea Village Communities, susține cu tărie proprietatea privată, spre deosebire de proprietatea comună: „Nimeni nu are libertatea de a ataca proprietatea plurală și de a spune în același timp că prețuiește civilizația. Istoria celor două nu poate fi despărțită”. Pentru că instituția proprietății mai multor persoane – adică a proprietății private – a fost un instrument puternic pentru a-i învăța pe bărbați și femei responsabilitatea, pentru a le oferi motive de integritate, pentru a susține cultura generală, pentru a ridica omenirea deasupra nivelului de subzistență, pentru a oferi timp liber pentru a gândi și libertate de acțiune. A putea păstra roadele muncii proprii; a putea vedea că munca proprie se permanentizează; a putea lăsa moștenire posterității proprietatea proprie; a putea trece de la condiția naturală de sărăcie cruntă la siguranța unei realizări durabile; a avea ceva care este cu adevărat al tău – acestea sunt avantaje greu de negat. Conservatorul recunoaște că posesia proprietății fixează anumite îndatoriri asupra posesorului; el acceptă cu bucurie aceste obligații morale și legale.

Text adaptat din Politica prudenței, de Russell Kirk (1993)