Read it Later
You did not follow anybody yet.

Nefiind nici o religie, nici o ideologie, corpul de opinii numit conservatorism nu are nicio cartea sfântă și niciun manual care să ofere dogme. În măsura în care este posibil să se determine ceea ce cred conservatorii, primele principii ale convingerii conservatoare derivă din ceea ce au mărturisit scriitori și oameni publici conservatori de frunte în ultimele două secole. După câteva observații introductive pe această temă generală, voi trece la enumerarea a zece astfel de principii conservatoare.

Poate că ar fi bine, de cele mai multe ori, să folosim acest cuvânt, „conservator”, mai degrabă ca adjectiv. Căci nu există un conservator model, iar conservatorismul este negația ideologiei: este o stare de spirit, un tip de caracter, un mod de a privi ordinea socială civilă.

Atitudinea pe care o numim conservatorism este susținută de un corp de sentimente, mai degrabă decât de un sistem de dogme ideologice. Este aproape adevărat că un conservator poate fi definit ca fiind o persoană care se consideră astfel. Mișcarea sau corpul de opinii conservatoare poate găzdui o diversitate considerabilă de opinii pe numeroase subiecte, neexistând un corp complet inflexibil al crezului conservator.

În esență, conservatorul este pur și simplu o persoană care găsește lucrurile permanente mai plăcute decât Haosul. (Cu toate acestea, conservatorii știu, alături de Burke, că „schimbarea sănătoasă este mijlocul de a conserva”). Continuitatea istorică a experienței unui popor, spune conservatorul, oferă un ghid pentru politică mult mai bun decât proiectele abstracte ale filosofilor de cafenea. Dar, bineînțeles, convingerile conservatoare nu se rezumă la această atitudine generală.

Nu este posibil să se întocmească un catalog ordonat al convingerilor conservatorilor; cu toate acestea, vă ofer, în mod sumar, zece principii generale; pare sigur să spun că majoritatea conservatorilor ar subscrie la majoritatea acestor idei. Diversitatea modurilor în care opiniile conservatoare își pot găsi expresia este ea însăși o dovadă că acest corp al conservatorimului nu este o ideologie fixă. Principiile particulare pe care conservatorii le pun în evidență într-o anumită perioadă de timp vor varia în funcție de circumstanțele și necesitățile acelei epoci.

1 În primul rând, conservatorul crede că există o ordine morală durabilă. Această ordine este făcută pentru om, iar omul este făcut pentru ea: natura umană este o constantă, iar adevărurile morale sunt permanente.

 

Acest cuvânt, „ordine”, semnifică armonie. Există două aspecte sau tipuri de ordine: ordinea interioară a sufletului și ordinea exterioară a comunității. Acum douăzeci și cinci de secole, Platon a predat această doctrină, dar chiar și cei educați din zilele noastre o găsesc greu de înțeles. Problema ordinii a fost principala preocupare a conservatorilor încă de când „conservator” a devenit un termen politic.

 

Lumea din secolul al XX-lea a experimentat consecințele hidoase ale prăbușirii credinței într-o ordine morală. La fel ca atrocitățile și dezastrele Greciei din secolul al V-lea înainte de Hristos, ruina marilor națiuni din acest secol ne arată groapa în care cad societățile care confundă interesul propriu sau controlul social ingenios cu alternative plăcute la o ordine morală învechită.

 

S-a spus de către intelectualii liberali că intelectualii conservatorii cred că toate chestiunile sociale, în fond, sunt chestiuni de moralitate privată. Înțeleasă corect, această afirmație este destul de adevărată. O societate în care bărbații și femeile sunt guvernați de credința într-o ordine morală durabilă, de un puternic simț al binelui și al răului, de convingeri personale despre dreptate și onoare, va fi o societate bună – indiferent de mașinăria politică pe care o utilizează; în timp ce o societate în care bărbații și femeile sunt în derivă din punct de vedere moral, ignoră normele și urmăresc în principal satisfacerea poftelor va fi o societate rea – indiferent de numărul de oameni care votează și indiferent de cât de liberală poate fi constituția sa formală.

2 În al doilea rând, conservatorul aderă la obiceiuri, convenții și continuitate. Vechile obiceiuri sunt cele care permit oamenilor să trăiască împreună în pace; cei care distrug obiceiurile demolează mai mult decât știu sau doresc. Prin convenții – un cuvânt de care se abuzează mult în zilele noastre – ne străduim să evităm disputele perpetue cu privire la drepturi și îndatoriri: la bază, legea este un ansamblu de convenții. Continuitatea este mijlocul prin care se leagă generația de generație; ea contează la fel de mult pentru societate ca și pentru individ; fără ea, viața este lipsită de sens. Atunci când revoluționarii de succes au șters vechile obiceiuri, au batjocorit vechile convenții și au rupt continuitatea instituțiilor sociale – ei bine, imediat ei descoperă necesitatea de a stabili noi obiceiuri, convenții și continuitate; dar acest proces este dureros și lent, iar noua ordine socială care apare în cele din urmă poate fi mult inferioară vechii ordini pe care radicalii au răsturnat-o în zelul lor pentru Paradisul Terestru.

 

Conservatorii sunt campionii obiceiurilor, convențiilor și continuității, deoarece preferă răul pe care îl cunosc în locul celui pe care nu îl cunosc. Ordinea, justiția și libertatea, cred ei, sunt produsele artificiale ale unei lungi experiențe sociale, rezultatul a secole de încercări, reflecții și sacrificii. Astfel, corpul social este un fel de corporație spirituală, comparabilă cu biserica; ea poate fi numită chiar o comunitate de suflete. Societatea umană nu este o mașină, care să fie tratată mecanic. Continuitatea, suflul vital al unei societăți, nu trebuie să fie întreruptă. Ideea lui Burke despre necesitatea unei schimbări prudente apare des în mintea conservatorilor. Dar schimbarea necesară, susțin conservatorii, ar trebui să fie graduală, fără a desființa vreodată vechile interese dintr-o dată.

3 În al treilea rând, conservatorii cred în ceea ce poate fi numit principiul prescripției. Conservatorii simt că oamenii moderni sunt pitici pe umerii unor giganți, capabili să vadă mai departe decât strămoșii lor doar datorită staturii mărețe a celor care i-au precedat în timp. De aceea, conservatorii subliniază foarte des importanța prescripției – adică a lucrurilor stabilite prin uzanță atemporală, astfel încât mintea omului să nu meargă în sens contrar. Există drepturi a căror principală sancțiune este vechimea lor – inclusiv dreptul de proprietate, spre exemplu. În mod similar, moravurile noastre sunt în mare parte prescriptive. Conservatorii susțin că este puțin probabil ca noi, cei moderni, să facem noi descoperiri curajoase în domeniul moral, politic sau al gustului. Este periculos să cântărim fiecare problemă trecătoare pe baza judecății private și a raționamentului privat. Individul este nebun, dar specia este înțeleaptă, a declarat Burke. În politică, am face bine să respectăm precedentele și preceptele și chiar prejudecățile, pentru că marea și misterioasa masă a rasei umane a dobândit o înțelepciune normativă mult mai mare decât raționalitatea privată meschină a oricărui om.

4 În al patrulea rând, conservatorii sunt ghidați de principiul prudenței. Burke este de acord cu Platon că, la omul de stat, prudența este principala dintre virtuți. Orice măsură publică ar trebui să fie judecată în funcție de consecințele sale probabile pe termen lung, nu doar în funcție de avantaje temporare sau de popularitate. Liberalii și radicalii, spune conservatorul, sunt imprudenți: pentru că se grăbesc să își atingă obiectivele fără să acorde prea multă atenție riscului de noi abuzuri mai grave decât relele pe care speră să le înlăture. După cum spunea John Randolph din Roanoke, Providența se mișcă încet, dar diavolul se grăbește întotdeauna. În societatea umană complexă, remediile nu pot fi simple dacă se dorește ca ele să fie eficiente. Conservatorul declară că acționează numai după ce reflectează suficient, după ce a cântărit consecințele. Reformele bruște și tăioase sunt la fel de periculoase ca operațiile chirurgicale bruște.

5 În al cincilea rând, conservatorii acordă atenție principiului varietății. Ei simt afecțiune pentru complexitatea proliferantă a instituțiilor sociale și a modurilor de viață stabilite de mult timp, spre deosebire de uniformitatea îngustă și egalitarismul ucigător al sistemelor radicale. Pentru păstrarea unei diversități sănătoase în orice civilizație, trebuie să supraviețuiască ordinele și clasele, diferențele de condiție materială și multe feluri de inegalitate. Singurele forme adevărate de egalitate sunt egalitatea la Judecata de Apoi și egalitatea în fața unei instanțe judecătorești juste; toate celelalte încercări de nivelare trebuie să conducă, în cel mai bun caz, la stagnare socială. Societatea are nevoie de o conducere onestă și capabilă; iar dacă diferențele naturale și instituționale sunt distruse, în prezent, un tiran sau o mulțime de oligarhi sordizi vor crea noi forme de inegalitate.

Un eseu de Russell Kirk

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close