WWJD – o abordare pe care, probabil, Domnul nu ar fi încurajat-o niciodată

Înainte de toate, cred că întrebarea implică o lipsă de reverență față de Mântuitorul. Astfel, aceasta presupune că Domnul nostru e atât de predictibil și are o gândire atât de rudimentară, încât orice individ care își pune pe mână sau ghiozdan brățara magică știe răspunsul. Să fim sinceri, nici nouă nu ne place atunci când suntem întrerupți cu un „Știu ce urmează să zici!”/ „Știu ce ai de gând să faci!”. Nu ne place să fim considerați predictibili, dar, cu toate acestea, Îi aplicăm acest tratament tocmai Fiului Lui Dumnezeu.

Mă întreb: dacă nu am avea relatarea episodului cu alungarea vânzătorilor din templu, oare l-am fi ghici cu WWJD al nostru? Mă îndoiesc. Ultimul lucru care ne-ar fi trecut prin minte ar fi fost că Domnul a luat un bici, a răsturnat mese, a scos afară… Ultimul lucru care ne-ar fi trecut prin minte este însă exact ceea ce s-a întâmplat. La fel stau lucrurile legat de relatarea cu femeia siro-feniciană. Aceasta vine să Îl roage pe Domnul pentru fiica ei bolnavă: am fi intuit noi cu WWJD dialogul ce s-a înfiripat între ea și Domnul? „Nu e bine să iei pâinea copiilor și să o arunci la căței…” Vai de mine! Cum să spună El așa ceva? Și totuși așa a fost, chiar dacă mărginita noastră minte procesează mai lent astfel de episoade.

A aplica WWJD înseamnă a-l reduce pe Mântuitorul la un fel de robot predictibil, pe care mintea noastră mărginită îl intuiește perfect.

Mai apoi, cred că adeseori WWJD devine o proiecție deformată a ceea ce ne-am dori noi să fie Mântuitorul și a modului în care ne-ar plăcea să acționeze. Îmi plac roacherii? Isus ar fi fost roacher și ar fi cântat într-o trupă. Pe de altă parte, nu sunt de acord cu tobele în biserică? Isus ar fi făcut un bici și l-ar fi scos pe toboșar afară (doar dacă era în fanfară toboșarul l-ar fi lăsat!). Îl cioplim pe Domnul după chipul și asemănarea noastră. Mai înainte Îl facem de zahăr și apoi dăm cu dalta: drăguțul de El! N-ar fi supărat, n-ar fi certat pe nimeni! Îl ornăm cu trandafiri și îi punem în mână toiege, lăsându-L să bată pe la uși.

Fără să ne dăm seama, WWJD devine rapid ce doresc eu să fi făcut Domnul și cum aș dori eu să fie. O întrebare mai potrivită ar fi: ce vrea Isus să fac eu? El a fost, a făcut și a strigat: „S-a isprăvit!”. Acum însă îmi cere să acționez eu. Ce dorește Isus de la mine? Pentru asta trebuie să mă întorc la Scripturi și să stărui în ele, cu studiu temeinic, cu transpirație, exegeză, rugăciune și dor, până când deslușesc în ele Chipul Său și Îi aud vocea. Cine știe? Poate vom înțelege că de fapt Domnul ar fi scos afară, cu biciul, pe cei ce vindeau brățări WWJD… numa zic.