Unul dintre capitolele de citit în cadrul programului alcătuit de Robert Murray M’Cheyne este Geneza 14. În timp ce mă pregăteam să scriu ceva mi-am amintit că am mai scris un text pe marginea acestui capitol. Se întâmpla în februarie, anul trecut, când cu toții ne întrebam dacă va fi război sau nu. Am scris textul cu vreo cinci zile înainte de debutul invaziei. Intuiam că va începe și totuși speram să mă înșel. Istoria ulterioară o cunoaștem cu toții. Din păcate, nu m-am înșelat. Această meditație, în lumina cap. 14 din Geneza, rămâne la fel de valabilă, așa că o redau aici fără modificări. Ba nu! Voi insera ceva nou la final. Veți vedea despre ce este vorba! Acum însă textul de atunci.
Va fi sau nu va fi război? Iată întrebarea care ne macină în aceste zile. Se pare că va fi, chiar dacă la ora actuală nu știm cât de întins, cât de intens sau cât de îndelungat va fi. În cele din urmă, cine ar putea pretinde că știe lucrurile acestea?
În continuare, voi enunța și voi explica, pe scurt, câteva principii biblice de care ar trebui să ținem cont în astfel de vremuri.
În primul rând, trebuie să înțelegem că războiul este o realitate care va fi prezentă în lumea noastră până la final. Au existat de-a lungul timpului viziuni naive care susțineau că odată cu „progresul” societății, oamenii se vor lumina, iar războiul nu va mai fi cunoscut decât din amintiri. Fals! Progresul nu doar că nu duce la încetarea războiului, ci, dimpotrivă, conduce la intensificarea acestuia. Printre altele, progresul științific înseamnă nu doar medicamente mai eficiente, spitale mai bine dotate sau școli luminate, ci și armament mult mai sofisticat. Arme care vor secera mult mai multe vieți decât o făceau cele de dinaintea progresului. O vor face de la distanță, fără să mai împovăreze conștiința atacatorului și fără să îi mai testeze curajul.
Primul episod în care Scripturile ne vorbesc despre război se găsește în Geneza 14. Coaliția militară formată acolo cucerește cetatea și împăratul de care Lot, nepotul lui Avram își legase speranțele. Acea „grădină bine udată”, acea câmpie mănoasă care semăna cu Edenul (vezi Geneza 13) se dovedește extrem de nesigură. Vrăjmașii se năpustesc și, într-un singur raid nimicitor, Lot este răpit împreună cu toți cei dragi și cu toate avuțiile.
În același timp, o astfel de vreme ne amintește să ne legăm din nou inima și nădejdea de „Împărăția care nu poate fi clătinată” (vezi Evrei 12). În cele din urmă, Împărăția lui Dumnezeu este singurul loc statornic în care inima se simte în siguranță. Să o căutăm înainte de orice altceva!
În al treilea rând, războiul, ca orice altă perioadă de încercare, testează caracterul nostru. Să nu așteptăm, așa cum au făcut mulți în cazul pandemiei, ca pur și simplu să treacă. Să nu facem din scăparea pielii prioritatea noastră supremă. Vremea de război ar trebui să ne facă mai sensibili. Dincolo de curiozitatea cu care privim la știri, am început să ne rugăm pentru cei prinși fără voia lor în lațurile acestui complicat conflict? Simțim cu ei sau ne bucurăm doar că nu suntem afectați în mod direct? S-ar putea să fie nevoie să ne arătăm dragostea
creștinească față de cei care vor fugi din calea războiului. Dacă va fi nevoie, lucru care nu e sigur acum, sper să fim pregătiți!
Iată această realitate paradoxală: cea mai traumatizantă și crudă realitate, războiul, poate să facă inima noastră mai bună și mai sensibilă!
Revenind la episodul din Geneza, vestea nenorocirii lui Lot nu îl lasă indiferent pe Avram, care decide să acționeze și să își salveze nepotul. Avram este omul credinței, omul care așteaptă cetatea de sus, dar, în același timp, acționează pentru binele fratelui său încă de aici de pe pământ.
În al patrulea rând, fiecare război ar trebui să se constituie ca un avertisment, ca un imbold la pregătire pentru viitor. Dezlănțuirea mâniei oamenilor, manifestată prin război, este cumplită, dar revărsarea mâniei divine peste cei nepregătiți va fi mai grozavă. Întorcându-ne la Geneza 14, primul război pomenit în Scripturi, înțelegem că atacul coaliției împăraților asupra Sodomei a fost cumplit. A fost însă doar un avertisment. Peste doar câteva capitole, citim că Dumnezeu a rostit judecata finală asupra cetății și S-a grăbit să o aducă la îndeplinire. Cartea Apocalipsa ne vorbește despre acei oameni care vor ruga stâncile să cadă peste ei, pentru a scăpa de „mânia Mielului” (vezi Apocalipsa 6).
Dincolo de toate evoluțiile geo-politice ale momentului, să nu pierdem din vedere cel mai important lucru: împăcarea cu Dumnezeu! Singurul mod în care aceasta se poate realiza este prin Evanghelie, Evanghelia care are în centru pe Hristos și pe El răstignit. Evanghelia rămâne nădejdea noastră în vremurile bune și în vremurile tulburi, cum sunt cele pe care le traversăm.
Iar acum adăugirea despre care vorbeam la început. Primul text despre război din Scripturi nu se încheie cu războiul, ci cu Melhisedec, numit în epistola către Evrei „Împărat al păcii.” (Evrei 7:2). Locul în care domnea acesta, Salem, însemna pace. Noi știm prea bine că Melhisedec este o prefigurare a „Prințului păcii”, Domnul nostru Isus Hristos. Să prindem curaj în aceste vremuri tulburi: revenirea Sa va aduce dreptatea și pacea!
Photo by Levi Meir Clancy on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter