Unul dintre cele mai frumoase colinde!

„Minunată-i noaptea sfântă
Minuntă, minunată.
Sfânta pace înveşmântă
Lumea toată, lumea toată.
Umple bucurii cereşti
Inimile omeneşti.
Noapte sfântă, tu înfrăţeşti
Lumea toată.

Nălţătoare-i noaptea sfântă,
Nălţătoare, Nălţătoare.
Vin păstorii, îngeri cântă
Ieslea-i soare, ieslea-i soare.
Steaua arde luminos
Magii înalţă pe Cristos.
Pruncu-i rază, ceru-i jos
Ieslea-i soare.

Bucurie-i noaptea sfântă
Bucurie, bucurie.
Iadul cade, moartea-i frântă
Pe vecie, pe vecie.
Profeţia s-a împlinit
Mântuirea ne-a venit
Sfânt Mesia, fii slăvit
Pe vecie.

Îndurare-i noaptea sfântă
Îndurare, îndurare.
Cerul ne binecuvântă
Haru-i mare, haru-i mare.
Inimile să gătiţi
Pe Mesia să-L primiţi
Să vă facă fericiţi.
Haru-i mare.”

Întregul colind, mai ales atunci când este ascultat cântat, este încărcat de lumină, bucurie și strălucire. În ce context să fi fost compus? Un cămin luminat, un brad frumos ornat, oameni îmbrăcați în bluze de Crăciun care își împart cadouri? Nu chiar! Să ascultăm istorisirea imnului, așa cum este relatată de fratele Nicolae Moldoveanu și preluată de Speranța Doina Cătana, autoarea biografiei acestuia:

„Eram întemnițat în Delta Dunării (colonia Grind), pentru Cuvântul Domnului, în iarna anului 1960. Cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului, am scris pe un ciob de sticlă, uns cu săpun o melodie tip colind. Traian Dorz, fiind împreună în acea baracă, i-a făcut un text. Un deținut însă ne-a pârât la comandant care ne-a dus în poartă la biroul lui și cu ciobul în mână ne-a amenințat că ne intentează un nou proces. Dar ciobul, umblându-se cu el, s-a șters și nu a mai existat un corp delict, ca să ne judece din nou. Totuși ne-au pedepsit cu cinci zile de izolare, într-o cămăruță umedă, în care primeam de mâncare odată la trei zile. În acea cămăruță am compus altă melodie și Traian Dorz alt text, zgâriind cu un bețigaș pe pământ cântarea pe care am învățat-o.” („Nicolae Moldoveanu-100 de ani de la naștere”, de Speranța Doina Cătană, ed. a II-a, București, Editura Stephanus, 2022, p. 247. La rândul ei, autoarea preia istorisirea din „Cântările Harului-Cântări din temniță”, Nicolae Moldoveanu, Deva, Editura Comorile Harului, 1996, p. 388.)

Cântarea este plină de miez și totuși ușor de înțeles, astfel că nu are nevoie de prea multe explicații. Cum să nu salți de bucurie când auzi:

„Bucurie-i noaptea sfântă
Bucurie, bucurie.
Iadul cade, moartea-i frântă
Pe vecie, pe vecie.”?

Cred totuși că există o morală aici. Să reținem că unul dintre cele mai luminoase colinde a fost scris iarna, în temniță, în umezeală și frig cumplit, cu mâncare mizerabilă și aceea odată la trei zile! Oare de ce avem noi nevoie pentru a avea parte de sărbători fericite? Lista e tot mai lungă și tot mai complicată de la an la an! Iată un colind care reprezintă simultan o mustrare, dar și o încurajare! Să ne fie sărbătoarea și viața bucurie și biruință, după cum spun cuvintele cântării!